VIDEO Oftalmolog la purtator. Viciile de refractie pot fi detectate cu ajutorul telefonului mobil
In rolul oftalmologului telefonul mobil / Foto: Captura
Telefonul mobil nu mai este de mult un simplu aparat pe care il folosim pentru comunicarea la distanta. Oamenii de stiinta de la Boston's Massachusetts Institute of Technology au realizat un dispozitiv care, atasat la un telefon mobil, poate detecta problemele de vedere, precum miopia, hipermetropia sau astigmatismul, arata BBC News. Tehnologia testeaza acuitatea vizuala a utilizatorului folosind ecranul telefonului si un software inteligent rapid si usor de folosit.
Cum functioneaza
Pacientul trebuie sa priveasca printr-un dispozitiv si sa alinieze intr-un anumit mod o serie de puncte si linii colorate, cu ajutorul sagetilor de pe tastatura telefonului. Operatiunea este repetata de opt ori cu fiecare ochi, de fiecare data pozitia semnelor din imagine fiind diferita. Pare destul de complicat. In realitate intreg procesul nu dureaza mai mult de doua minute. Softul instalat pe telefonul mobil va analiza apoi datele si va da in scurt timp rezultatul exact.
"Se stie ca doua miliarde de oameni din intreaga lume au un defect de refractie. Din pacate, aproape 500 de milioane de oameni, in special din statele in curs de dezvoltare, nu au acces la serviciile medicale oftalmologice", spune prof. Ramesh Raskar, coordonatorul proiectului, iar noul dispozitiv reprezinta pentru acestia o metoda ieftina de diagnostic.
Autor: R.M.