Publicat la: 
10/07/2013

Berea fără alcool poate ajuta la ridicarea cu până la 30% a nivelului de antioxidanţi din laptele matern, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Valencia şi Spitalul Universitar Dr. Peset. "Fabricată din aceleaşi ingrediente naturale specifice berii, varianta fara alcool oate fi băută chiar în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare a bebeluşilor. Rezultatele studiului sunt fără îndoială interesante şi explicabile dacă e să luam în considerare doar calităţile hameiului, de pildă. Un singur lucru aş dori să mai adaug, o informaţie cred preţioasă pentru mamele care preferă această băutură şi care doresc să îşi menţină silueta: berea fără alcool are şi un nivel caloric scăzut, de doar 18 kcal/ 100 ml", susţine dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, potrivit unui comunicat de presă al centrului.

Consumul de bere fără alcool poate optimiza nivelul antioxidanţilor din laptele matern. Aceasta este principala concluzie a studiului condus de dr. Pilar Codoner, şefa departamentului de Pediatrie al Spitalului Dr. Peset din Valencia şi dr. Victoria Valls, cercetător în cadrul Universităţii din Valencia.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 80 de mame aflate în perioada alăptării, dintre care jumătate au urmat o dietă obişnuită, în timp ce restul au avut un supliment de două beri fără alcool pe zi, timp de 30 de zile.

Pe durata studiului a fost determinat nivelul antioxidanţilor din laptele matern în trei momente diferite ale alăptării, în funcţie de starea de maturitate (la începutul studiului, după 15 zile şi în final după 30 de zile).

Astfel, s-a observat o diminuare a activităţii antioxidante pe măsură ce laptele matern se maturizează, totuşi, mamele care şi-au completat dieta cu bere fără alcool au manifestat o scădere mai mică şi mai lentă. De fapt, s-a constatat că îmbogăţirea dietei cu bere fără alcool poate mări cu până la 30% nivelul antioxidanţilor din laptele matern.

De asemenea, studiul a relevat că atât mamele care au urmat dieta îmbogăţită cu bere fără alcool, cât şi bebeluşii acestora pot prezenta probleme mai mici în procesul de oxidare celulară şi o creştere a nivelului de antioxidanţi din sânge.

Consumul moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie corespunzătoare, atrag atenţia membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Sursa: AGERPRES

Taguri Medlife: 

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

  In rolul oftalmologului telefonul mobil / Foto: Captura Telefonul mobil nu mai este de mult un simplu aparat pe care il folosim pentru comunicarea la distanta. Oamenii de stiinta de la Boston's...
Dr. Daniel Ciurdariu/ Foto: MedLive.ro Pe cat de des sunt depistati noduli in zona gatului, pe atat de rar acestia se dovedesc a fi maligni. Cancerul de tiroida este, din fericire, o boala destul...