Descriere: 

Brucellele sunt cocobacili Gram negativi (de multe ori colorati bipolar), imobili, neîncapsulati și nesporulați localizați in mod caracteristic intracelular, aerobi, facultativ anaerobi.

Genul Brucella cuprinde 7 specii, cu numeroase biotipuri, care infectează animalele și se pot transmite de cele mai multe ori accidental la om:

− Brucella melitensis (capre, oi),

− Brucella abortus (vaci),

− Brucella suis (porci),

 −Brucella canis (caini).

 În mod obișnuit sunt patogene pentru om urmatoarele  specii: B. melitensis, B. abortus, B. suis.

 Transmiterea infecției la om poate fi realizată, prin:

● cutanată -contact direct cu animalele infectate sau cu secreții provenite de la acestea, în condițiile existenței unei soluții de continuitate tegumentare;

● mai rar pe cale respiratorie -inhalarea de aerosoli contaminați;

● pe cale digestivă- consumul de laptele insuficient preparat termic si derivatele sale.

Bacteriile localizate în interiorul monocitelor si macrofagelor ajung in diverse organe ale sistemului reticulo-endotelial: ganglioni limfatici, ficat, splină, maduvă osoasă.

Bruceloza umană este o boală infecțioasă sistemică.  Incubația este de 2-4 săptămâni, însă uneori pot trece câteva luni între momentul infectării și apariția fenomenelor clinice.  Debutul este manifestat prin:

 − astenie;

 − indispoziție;

− cefalee;

− artralgii;

− febră moderată ondulantă insoțită de frisoane;

− transpirații abundente cu miros caracteristic. 

Durata bolii depășește cel mai frecvent 3 luni, ajungând în formele cronice la ani de zile. 

Deoarece infecția are un caracter sistemic, orice organ poate fi afectat. Atunci când predomină afectarea unui anumit organ bruceloza este localizată sau focală.

Bruceloza cronică este cauzată de obicei de focare de infecție persistentă în țesuturi cum ar fi splina, ficatul, osul, , rinichiul si creierul unde se pot dezvolta uneori abcese. Febra domină tabloul clinic.

Bruceloza determină numeroase complicații:

  • gastrointestinale: ileită acută, rar pancreatită acută;
  • hepatobiliare: hepatită (destul de frecventa) rar colecistită acută;
  • cardiovasculare: pericardită, endocardită (adesea letala);
  • ale sistemului nervos: meningita acută sau cronică, , abcese cerebrale, encefalită, mielită-radiculonevrită, abcese epidurale, granuloame, sindroame de demielinizare, vasculită;
  • respiratorii: bronșită, pneumonie, abcese pulmonare, adenopatii hilare, efuziuni/empiem pleural;
  • osteoarticulare: cele mai frecvente forme de boala focală; predomină sacroileită, spondilită, osteomielită vertebrală cu abcese asociate, artrită periferică (articulația șoldului și a genunchiului),infecția protezei articulare este rară;
  • ale sarcinii: incidența crescută a avorturilor spontane in zonele endemice;
  • genitourinare: nefrită interstițială, pielonefrita, glomerulonefrită, epididimo-orhită;
  • hematologice: pancitopenie și tulburări de coagulare ; granuloame in maduva osoasă in ~ 75% din cazuri;
  • leziuni cutanate: incidența 5%; rash, papule, ulcere, abcese, eritem nodos, peteșii, purpură, vasculită;
  • leziuni oculare: uveită (complicatie tardiva); rar endoftalmită endogenă

În realizarea diagnosticului se pornește de la aspecte clinice si epidemiologice, însă diagnosticul de laborator este esențial, reprezentând unica metodă certă pentru un diagnostic pozitiv.  Diagnosticul de laborator in bruceloză poate fi bacteriologic sau serologic. Diagnosticul de certitudine a bolii se face prin izolarea bacteriei din sânge, maduva osoasă, urină, LCR, lichid sinovial precum si din alte produse. Rata de izolare a bacteriei in culturi variază intre 15% si peste 90% in functie de metoda folosită. Un dezavantaj il constituie faptul ca nu se poate obtine un rezultat rapid.

Răspunsul imun in bruceloză este caracterizat prin apariția anticorpilor IgM specifici in cursul primei săptămâni de infecție urmată de apariția anticorpilor IgG în cea de-a doua săptămână.  Nivelul anticorpilor scade lent după remisiunea infecției; după 2-3 ani devin nedetectabili. Persistența nivelurilor crescute de IgG poate constitui un indicator de infecție cronică sau recădere. Anticorpii de tip IgG pot să nu prezinte un nivel detectabil în cazul probelor recoltate într-un stadiu precoce al infecției. În aceste cazuri, se recomandă determinarea anticorpilor de tip IgM sau repetarea recoltării dupa 14-21 de zile, pentru a determina seroconversia.

În absența confirmarii bacteriologice diagnosticul poate fi facilitat prin efectuarea de teste serologice, cum ar fii reacțiile de aglutinare, de fixare a complementului și imunoenzimatice. Primele două tipuri de teste detectează anticorpii specifici totali, pentru diagnostic fiind necesară demonstrarea unor titruri semnificativ crescute în dinamică, iar testele imunoenzimatice detectează separat anticorpii de IgG și IgM, fiind utili in diferențierea infecției acute de cea cronică.

Interpretare valori mari: 

Prezenta anticorpilor IgM într-o singură probă poate indica o infecție recentă, chiar dacă cei IgM pot persista câteva luni de la infectia acută.

In bruceloza cronică predomină anticorpi de tip IgG, in timp ce anticorpii IgM pot fi nedetectabili.

Interferente analitice: 

Înrudirile antigenice semnalate intre brucelle si alte genuri microbiene, determină reacții serologice incrucișate cu Francisella turalensis, Yersinia enterocolitica, Vibrio cholerae.

Persoanele vaccinate antiholeric si antitularemie pot prezenta rezultate fals pozitive la testele serologice pentru Brucella.

Testele nu diferențiază infecția la nivel de specie.

bibliografie: 

1. Edward J. Young. Brucella Species. In Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2921-2924.

2. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Brucella Antibody Screen, IgG & IgM, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

3. Lothar Thomas. Bacterial Infections. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 1178.

4. Laborator Medlife. Referintele specifice