Publicat la: 
19/11/2010
Burnout, oboseala extrema, suprasolicitare sau Cum inghesui in 24 de ore activitati ce necesita 37 de ore

Ti se poate intampla si tie, nu doar Angelei Merkel / Foto: Agerpres

"O zi obisnuita din viata mea ar trebui sa aiba 37 de ore", imi spune o persoana apropiata mie. "Serviciu, casa (menaj, gatit, sau macar comanda de mancare), copil, timp pentru sot / sotie, dezvoltare personala, sport (?!), cumparaturi, poate si o bere sau un pahar de vin cu prietenii, mai ales daca e vara sau un noiembrie cu 20 gradeC. Un singur pahar de vin sau bere, pentru ca al doilea sigur m-ar adormi pe loc." Cat de tare poti apasa pedala de acceleratie inainte ca piciorul sa iti cedeze? Exista viata dupa serviciu, iar munca sarguincioasa nu trebuie sa duca la epuizare. Acorda-ti sansa de a trai si stai departe de pragul suprasolicitarii. Afla cum, intr-un material semnat dr. Alin Popescu, medic specialist in medicina sportiva.

Scopuri atinse, odihna, meditatie

Astazi, orice persoana al carei scop in viata este sa se realizeze pe plan profesional si personal se confrunta cu doua probleme importante. In primul rand, nu are niciodata timp suficient sa duca la bun sfarsit tot ceea ce si-a propus, sa se odihneasca si sa mediteze suficient. In al doilea rand, e intotdeauna in lumina reflectoarelor, chiar daca nu e un politician cunoscut sau un star de muzica pop. De aceea, este foarte important sa stie cum sa-si planifice timpul, cum sa gaseasca noi resurse de timp, cum sa isi imparta munca sau sa transfere o parte din responsabilitati, sa invete cum sa se relaxeze intr-o perioada de timp limitata sau sa gaseasca timp pentru odihna, sa invete cum sa ia decizii eficiente intr-un timp scurt, sa stapaneasca bine arta de a-si promova propria imagine.

Sindromul de suprasolicitare se poate defini ca o stare psihologica ce poate afecta atitudinea, comportamentul, relatiile sociale si sanatatea, atat la munca, dar si in afara ei.

Un subiect de actualitate in societatea zilelor noastre e suprasolicitarea cauzata de munca in exces. Pornind de la premisa ca mai multa munca duce la o productivitate mai mare si, in consecinta, mai mult succes, sacrificam ore din viata, renuntam la timpul liber, la sfarsiturile de saptamana in compania familiei sau la vacante. Drept consecinta, pot sa apara epuizarea, scaderea creativitatii, probleme in concentrarea asupra lucrurilor importante, relatii incordate cu cei din jur, depresie, iritabilitate, probleme de sanatate.

Asemenea stressului, suprasolicitarea da rezultate bune daca este utilizata pe termen scurt, ca de exemplu in cazul pornirii unei afaceri, dar duce la scaderea productivitatii pe termen lung.

Cum poti sa-ti dai seama daca esti dependent de munca?

Daca iti iei de lucru in vacanta (presupunand ca iti iei vacanta), daca munca ta este singurul subiect de conversatie, daca somnul ti se pare o pierdere de timp, daca iti vezi familia si prietenii mai rar decat pe colegii de munca sau pe angajati, daca muncesti pana tarziu chiar daca e nevoie sau nu, daca timpul liber te ia prin surprindere, nestiind ce sa faci cu el, atunci raspunsul e DA, esti workaholic, sau dependent de munca!

Cun poti preveni aceasta situatie?

  • Programeaza zilele saptamanii. Imbina problemele personale cu cele familiale si cu munca, stabilind anumite zile pentru activitati specifice:

- Zile de bani dedicate activitatilor care aduc resursele financiare atat de necesare;

- Zile de mormaiala dedicate activitatilor profesionale mai putin urgente;

- Zile de odihna si relaxare cel putin 24 de ore pe saptamana nenegociabile, in care sa fii tu insuti, in compania celor dragi, complet detasat de problemele de la locul de munca;

- Zile prin eliminare dedicate activitatilor care nu se incadreaza in nici una dintre cele trei categorii mentionate anterior.

  • Stabileste-ti prioritatile. Fixeaza cele mai importante probleme de realizat in ziua respectiva; astfel, restul vor putea fi aranjate cu usurinta in ordinea importantei.
  • Deleaga responsabilitatile. Nu te pricepi la calcule sau ai probleme cu facturile? Apeleaza la ajutorul unui contabil. E solicitant sa faci un inventar? Pentru asta exista computerul. Podeaua e murdara? Copiii au prea mult timp liber la dispozitie si, pana la urma, e o afacere de familie.
  • Traieste! De ce sa ai propria afacere? Pentru bani, provocare, libertate, independenta? Intreaba zece oameni si vei primi zece raspunsuri diferite, dar ceea ce au in comun va fi dorinta pentru o viata mai buna. Cum sa ai o viata mai buna insa daca nu-ti acorzi sansa de a trai? Da-ti ocazia sa te bucuri de toate momentele frumoase pe care viata ti le asterne in cale.

Sindromul de suprasolicitare seduce deopotriva omul responsabil, cat si pe cel sarguincios. Munca grea, la urma urmei, are meritele ei. Dar nu uita, munca grea nu trebuie sa duca neaparat la suprasolicitare. Poti munci din greu si sa ai in acelasi timp o viata. Doar cand aluneci dincolo de pragul suprasolicitarii constientizezi echilibrul pretios dintre viata si munca.

Autor: Dr. Alin Popescu, medic specialist in medicina sportiva

Citeste si:

Specialitate: 
Comentarii

Ironia sortii e ca multi sunt workaholici platiti cu 2 lei 50

Un subiect interesant,dar nu impresioneaza lumea din ziua de azi.E pacat ca omul a ajuns un automaton care actioneaza instinctiv,dar nu asa cum i-a fost dat de natura,ci dupa cum dicteaza domnii cu cravate carora nu le pasa de angajati...o dictatura la locul de munca oare ?!?!

eu lucrez in IT si mi-am propus ca in 2-3 ani sa ma indrept spre agricultura. Acum nu lucrez decat in cele 8 ore de munca dar tot simt nevoia sa stau mai mult cu familia....

un articol de genul asta gasesti in orice revista ieftina de femei. generalitati si sfaturi ne-practice.

daca tot s-a trezit un medic sa scrie despre asta, nu putea s-o faca mai putin tabloid? ok, am simptome de burnout, unde ma duc, la ce medic? asta cu "stabileste-ti prioritratile" e un mare bullshit. cum sa le schimb, daca nu schimb numarul de ore petrecut la munca? si cum schimb regimul de la munca, daca nu-i dau sefului un motiv pentru a o face? si ce motiv sa-i dau, daca nu medical? sa-i zic ca sunt obosita? o sa-mi spuna sa ma odihnesc mai mult in weekend.

deci, revin cu intrebarea: am simptome de burnout; la ce medic ma duc? si sper sa nu aud "medicul de familie", ca ala o sa-mi prescrie vitamine, nu o schimbare a modului de viata.

"Sindromul de suprasolicitare se poate defini ca o stare psihologica ce poate afecta atitudinea, comportamentul, relatiile sociale si sanatatea, atat la munca, dar si in afara ei."
Deci te duci la psiholog - este raspunsul la intrebarea ta :D
Intrebarile pe care le pui ma fac sa cred ca solutiile, din punctul tau de vedere, ti le poate oferi oricine altcineva in afara de tine. Parerea mea e ca trebuie sa gasim singuri (eventual sub indrumarea lui psihopupu) calea cea mai scurta catre o viata normala.
Mai pe scurt, pune-ti singura intrebarea: Pentru ce muncesc eu, de fapt?

scuteste-ma cu judecatile de valoare. pana sa ajungi la psiholog trebuie sa treci prin mana unor medici care sa se asigure ca nu e nimic fizic in neregula cu tine. oboseala cronica poate fi provocata si de alte lucruri, nu doar de stres.

///

[Editat de MedLive.ro]

Spui "am simptome de burnout, la ce medic ma duc?" Pai nu-ti trebuie un medic care sa iti spuna ca intreci masura la birou, asta ti-o poate spune si un om de pe strasse.... god, unii n-ar vedea evidenta nici daca i-ar pocni in cap

exista meserii care, prin natura lor, sunt stresante. daca tu ai una in care muti hartii dintr-un birou intr-altul, la program fix, te priveste. dar nu ma judeca pe mine. intrebarea era adresata medicului care a scris articolul, nu oricarui anonim fara treaba de pe net.

Echipa medicala MedLife - Medicina sportiva

Popescu Alin Nicolae,Medic Primar
Medic Primar

Articole similare

Peste 4 milioane de romani au fost de-a lungul anilor pacientii uneia dintre clinicile MedLife, a anuntat Mihai Marcu, presedintele MedLife, la deschiderea primei clinici dentare a sistemului privat. DentaLife, situata in Piata Unirii din Bucuresti, poate trata mai toate afectiunile dentare existente, indiferent de gradul lor de complexitate....
Dr. Greta Nita / Foto: MedLive.ro Tratamentul alopat actioneaza rapid, insa presupune si efecte secundare. Din aceasta cauza putem spune ca este brutal cateodata. In schimb, tratamentul homeopat are un efect mai bland si de durata mai lunga. Remediile pot fi administrate o data sau de mai multe ori, iar rezultatul poate sa apara mai lent sau mai...
Vioara este instrumentul de studiu oferit cel mai frecvent copiilor de catre scolile de stat din Marea Britanie. Este un instrument provocator care necesita miscari rapide si independente ale articulatiilor digitale. Acest studiu a fost conceput dupa ce un pacient de 11 ani, care renuntat la vioara din cauza dificultatilor si disconfortului in...
Oboseala si stresul au devenit doua constante greu de combatut pentru majoritatea oamenilor, iar pericolul consta in faptul ca acestea pot duce la probleme serioase de sanatate, inclusiv boli de inima si depresie. Dar, inainte de a recurge la medicamente, ar trebui sa faceti anumite schimbari in dieta, care va vor imbunatati calitatea somnului....
Gatitul la cuptorul cu microunde este de foarte mult timp un subiect controversat, declansand aparitia numeroaselor mituri referitoare la pericolul pe care il reprezinta pentru sanatate. Care sunt cele mai comune mituri si ce este adevarat atunci cand vorbim despre gatitul sau incalzitul alimentelor la cuptorul cu microunde? MIT: Incalzitul...