Publicat la: 
24/09/2014

"Burta de bere" este un mit, nefiind constate cresteri semnificative sau observandu-se chiar scaderi ale indicelui de masa corporala, circumferintei abdominale si raportului talie/sold odata cu cresterea consumului de bere, arata un studiu al Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie, citat de Mediafax.

Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie din Romania a lansat cel de-al doilea studiu realizat de la infiintarea sa, in urma cu doi ani, intitulat "Parametrii somatici caracteristici statusului ponderal si consumul de bere in Romania" si realizat de Corina Zugravu, presedintele centrului, medic primar in nutritie si lector la Universitatea de Medicina "Carol Davila".

Aceasta a spus, in deschidere, ca exista tot felul de "mituri urbane" privind proprietatile unor alimente, iar berea e asociata cu ideea de burta, asa cum culturistii mananca multa carne in ideea ca aceasta li se va aseza direct pe pectorali.

"Este fals in ambele cazuri", a spus Zugravu, aratand ca studii internationale au infirmat anterior mitul "burtii de bere", cel mai cunoscut - "Beer and obesity: a cross-sectional study" - fiind realizat in Cehia in 2003.

Studiul romanesc a fost realizat in perioada 25 martie - 13 aprilie, pe un esantion de 1.508 persoane, de peste 18 ani, intre care 724 de barbati si 784 de femei.

Participantilor le-a fost aplicat un chestionar la domiciliu, cu intrebari privind caracteristicile demografice, alimentatia si activitatea fizica, iar la raspunsurile lor s-au adaugat rezultatele masuratorilor pentru indicele de masa corporala (IMC), circumferinta abdominala si raportul talie/sold.

Circumferinta abdominala normala trebuie sa fie mai mica de 94 de centimetri la barbati, si respectiv de 80 de centimetri la femei, iar raportul talie/ sold mai mic de 0,9 la barbati si respectiv mai mic de 0,85 la femei.

Altfel, grasimea de pe abdomen este un factor de risc pentru bolile cronice degenerative: rezistenta la glucoza, diabet, hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, chiar in absenta unui IMC crescut.

In Romania, doar 36,45 la suta dintre femei si 48,66 la suta din barbati au valori normale ale circumferintei abdominale, romanii find in general "grasuti", a aratat Zugravu.

Cantitatea zilnica de bere recomandata este de 660 de mililitri pentru barbati si 330 de mililitri pentru femei, atunci cand berea are maxim 5% alcool.

In cadrul studiului, au fost stabilite urmatoaele categorii de consum: 0 - mai putin de o portie (330 ml) pe saptamana, 1 - maxim 6 portii pe saptamana la femei si maxim 7 la barbati, 2 - 330 ml pe zi la femei, 660 ml pe zi la barbati, 3- mai mult de 3 portii pe zi.

In cazul barbatilor, IMC si circumferinta abdominala scad, odata cu trecerea de la grupa 0 la grupa 1 si de la grupa 1 la grupa 2. Si raportul talie/sold scade de la grupa 0 la grupa 1, dar creste la grupa 2.

La femei, scade IMC, de la grupa 0 la 1 si la 2, insa circumferinta abdominala si raportul talie/sold, care scad de la grupa 0 la grupa 1, cresc la grupa 2.

Consumatorii din grupa 3 au cei mai mici parametri somatici, probabil din cauza problemelor legate de consumul excesiv de alcool.

Secretarul general al Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie, Alin Popescu, medic de medicina sportiva, a subliniat la randul sau importanta unui consum de bere moderat si regulat, in caz contrar consumatorii neputandu-se bucura de beneficiile acestei bauturi pentru sanatate.

"E ok sa bei patru litri pe saptamana, dar nu doi litri sambata si doi duminica, si pe un fond de oboseala. Media de consum pe Romania este buna, dar trebuie sa fie un consum moderat si regulat, altfel nu se poate vorbi de beneficii", a spus Popescu.

In Romania se beau 80 de litri de bere pe cap de locuitor pe an, tara ocupand locul 6 in Europa, in clasamentul condus de Cehia.

Popescu a mai apreciat ca "berea fara alcool nu si-a spus pe deplin cuvantul in Romania". "Nu bem la pranz o bere fara alcool, asteptam pana seara sa bem una cu alcool", a completat el.

Totodata, berea este perceputa ca o bautura masculina, desi avanatajele consumului pentru femei le depasesc pe cele pentru barbati, a mai spus Popescu, aratand ca si femeile insarcinate pot bea bere fara alcool.

Intrebata despre berea cu arome, Corina Zugravu a spus ca aceasta contine mai putin sau aproape deloc alcool si ca existenta ei incurajeaza consumul fata de categorii de consumatori care nu beau in mod obisnuit bere.

In ceea ce priveste continutul de aditivi din aceste beri, Zugravu a explicat ca orice aditiv este verificat temeinic inainte de a fi aprobat, iar un numar mare de aditivi poate indica o cantitate mai mica din fiecare.

O bere blonda cu 4,5 la suta alcool contine 43 de calorii, 1% carbohidrati si 0,1% proteine la 100 ml.

Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie este o entitate cu caracter stiintific ce are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii stiintifice si diseminarea informatiilor in domeniu in randul comunitatii medicale si a publicului larg, se arata pe site-ul organizatiei.

A.C.

Specialitate: 
Comentarii

E doar unul dintre multele Institute inutile care mananca Bugetul Romaniei.

"Centrul de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie este o entitate cu caracter stiintific".. finantata de cine?

Articole similare

Cardul national de sanatate / Foto: Agerpres Pentru asiguratii din sistem care doresc un card national de sanatate fara cip biometric nu exista deocamdata o alternativa. Nu se stie exact pe mana cui pot ajunge datele cu caracter personal de pe cip, iar problema transplantului de organe este la fel de neclara. La celalalt capat al stetoscopului,...
Intre cauzele care pot determina aparitia cancerului mamar nu exista un singur factor responsabil, fiind identificati prin cercetare mai multi factori de risc. Putem defini riscul ca fiind probabilitatea mai mare ca acest tip de cancer sa se dezvolte. Predispozitie pentru cancerul de san intalnim la: • femeile cu antecedente familiale de cazuri de...
Beneficiile asupra sanatatii ale expunerii la soare ar putea depasi ca importanta riscul de imbolnavire de cancer de piele, sustin cercetatorii de la Edinburgh University, potrivit carora razele ultraviolete elibereaza un compus care scade presiunea arteriala, reducand astfel riscul de atac de cord si de atac cerebral si chiar prelungind viata,...
Te doare piciorul? Evita medicii care pun diagnosticul de pinten calcaneean / Foto: Agerpres In chirurgia moderna a piciorului nu exista diagnosticul de pinteni. Putem vorbi, in schimb, despre talalgii (dureri calcaneene), care pot avea 30-40 de cauze profund diferite. Intre aceste cauze nu se afla niciodata acesti faimosi pinteni, care trebuie...
Papadia este un bun diuretic/ Foto: Dreamstime.com Desi, de cele mai multe ori, este cauzata de supraincarcarea stomacului si a intestinelor, balonarea poate fi produsa si de retentia de lichide, de flora intestinala, de modificarile hormonale sau, mai grav, de diverse afectiuni. Cititi, in continuare, cateva dintre metodele de prevenire....