Publicat la: 
7/05/2019

Oamenii de stiinta au identificat 34 de gene care sunt asociate cu un risc crescut de a dezvolta cancer ovarian. Constatarile, publicate in revista ”Nature Genetics”, vor ajuta la identificarea femeilor cu cel mai mare risc, dar vor deschide si calea spre noi terapii care sa vizeze aceaste gene specifice.

”Daca cancerul ovarian este descoperit foarte devreme, atunci rata de supravietuire este foarte mare, de aproape 90%. Totusi, acest lucru se intampla rar. Majoritatea femeilor sunt diagnosticate intr-o etapa finala, astfel ca sansele de supravietuire scad dramatic”, explica Bogdan Pasaniuc, profesor de patologie.

Studiul demonstreaza ca atunci cand vine vorba despre riscul femeilor de cancer ovarian, exista o interactiune intre genetica lor si gene specifice, care conduce, de cele mai multe ori, la cele mai timpurii stadii de dezvoltare a cancerului.

Studiul actual se bazeaza pe cercetarile anterioare privind datele genetice la scara larga, care au fost adunate de peste un deceniu. Cercetatorii au comparat profilurile genetice ale 25000 de femei cu cancer ovarian cu cele ale 45000 de femei care nu aveau aceasta boala. Astfel, au descoperit mai mult de 30 de regiuni din genom care sunt asociate cu cancerul ovarian.

Pentru a identifica genele, specialistii au analizat datele pacientului ca sa gaseasca variante genetice in planul ADN care explica stadiul bolii.

”Acest studiu arata cat de greu este sa studiezi celulele specifice cancerului ovarian. Colectarea ovarelor normale si a tuburilor uterine ne-a permis sa cartografiem amprentele moleculare ale acestor tipuri de celule specifice pentru a identifica caracteristicile. Marea provocare a fost numarul de gene care se afla intr-o regiune a genomului. Mereu cand mostenim o bucata de ADN de la parinti, nu se trasmite doar o pereche de baza a genomului, ci bucati mari. Asta inseamna ca, daca mostenim o mutatie genetica intr-o anumita regiune, preluam intreaga regiune, ceea ce inseamna intre 10 si 20 de gene simultam, astfel ca identificarea este foarte grea”, explica Pasaniuc.

Echipa a identificat 34 de gene care sunt asociate cu un risc crescut de aparitie a cancerului ovarian.

”Cu ajutorul acestor gene, avem acum o lista care ne ajuta sa prezicem riscul de cancer ovarian al femeilor care nu stiau ca au o predispozitie pentru aceasta boala. De asemenea, speram ca vom putea monitoriza femeile mai devreme, cand cancerul este mai usor de tratat”, concluzioneaza Pasaniuc.

Sursa: www.eurekalert.org

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Oncologie

Vremes Georgeta,Medic Primar
Medic Primar
Medic Primar,...
Ciurescu Daniel,Medic primar
Medic primar
Ciausu Gabriela,Medic primar
Medic primar

Articole similare

Dr. Georgeta Vremes / Foto: MedLive.ro Specialitatea: Oncologie Grad profesional: Medic Specialist Competente: Oncologie medicala, ecografie generala, ultrasonografie clinica. Activitate stiintifica: Certificare europeana in Oncologie Medicala-2007; Participari la congrese nationale si internationale; Coautor la numeroase articole in reviste...
Un regim alimentar bogat in carne rosie reduce speranta de viata, crescand riscul de cancer si boli de inima, arata cel mai recent studiu al Facultatii de Medicina Harvard, citat de BBC. Cercetatorii au analizat date provenind de la peste 120.000 de persoane, intr-un interval de 28 de ani. Potrivit autorilor, inlocuirea carnii rosii cu peste, pui...
Ce dauneaza mai mult? / Foto: Photoxpress Lucrezi intr-un birou proaspat renovat, stai pe scaun, bei o cafea dintr-un pahar de polistiren si vorbesti la mobil. Care dintre acestea este cel mai probabil sa reprezinte un risc de cancer? Ar putea fi statul jos, mai ales daca faci asta foarte mult. Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.ro In...
Cercetatorii UNIGE si HUG au demonstrat, printr-un nou studiu, ca femeile tinere dezvolta cancer ovarian si pancreatic din cauza unor celule care au ajuns accidental in alt organ decat trebuia, in timp ce persoana respectiva era doar un embrion, conform eurekalert.org. Exista mai multe forme de cancer pancreatic, dar una dintre ele afecteaza in...
Utilizand tehnologia avansata, oamenii de stiinta de la Universitatea din California, San Francisco, au descoperit o boala autoimuna care pare sa afecteze barbatii cu cancer testicular. Numita encefaclita paraneoplastica, boala cauzeaza simptome neurologice severe. Acestia isi pierd progresiv controlul asupra membrelor, miscarilor ochilor, iar in...