Publicat la: 
5/12/2013

Cat de importanti sunt tatii in cresterea copiilor?Este important ca ambii parinti sa creasca copilul? Multe studii au subliniat valoarea mamei, dar putini au definit in mod clar importanta tatalui. Acesta este primul studiu care leaga absenta tatalui de atribute sociale si le coreleaza cu schimbari fizice din creier. Noile descoperiri de la Universitatea McGill arata ca absenta unui tata in perioadele de crestere critice conduce la afectarea abilitatilor sociale si de comportament la adulti. Cercetarea, care a fost realizat cu ajutorul soarecilor, a fost publicata in revista Cerebral Cortex.

"Desi am folosit soareci, rezultatele sunt extrem de relevante pentru oameni", spune autorul principal dr. Gabriella Gobbi. 'La fel ca oamenii, sunt monogami si cresc puii impreuna."

"Pentru ca le putem controla mediul, putem egaliza factorii care difera intre ei. Studiile pe soareci, in laborator, pot fi interpretate mai clar decat cele pe oameni, unde este imposibil sa controlezi toate influentele in timpul dezvoltarii", spune Francis Bambico

Dr. Gobbi si colegii sai au comparat comportamentul social si anatomia creierului la soarecii care au fost crescuti cu ambii parinti cu cei crescuti numai de mame. Soarecii crescuti fara tata au avut interactiuni sociale anormale si au fost mai agresivi decat cei crescuti cu ambii parinti. Aceste efecte au fost mai puternice pentru puii de sex feminin decat pentru fratii lor. Femelele crescute fara tati au avut, de asemenea, o sensibilitate mai mare la amfetamina.

"Deficitele comportamentale observate sunt in concordanta cu studiile umane pe copii crescuti fara tata care aveau un risc crescut de comportament deviant si fetele, in special, aveau un risc pentru abuzul de substante. Acest lucru sugereaza faptul ca soarecii sunt un bun model pentru intelegerea modului in care apar aceste efecte la om," spune dr. Gobbi.

La puii fara tati cercetatorii au identificat si defecte in cortexul prefrontal, o parte a creierului care ajuta la controlul activitatii sociale si cognitive, care este legat de deficitele comportamentale.

"Este prima data cand rezultatele cercetarilor au aratat ca privarea de tata in timpul dezvoltarii afecteaza neurobiologia puilor", declara dr. Gobbi. Aceste rezultate ar trebui sa suscite interesul cercetatorilor care ar putea investiga mai mult rolul tatilor in timpul etapelor critice de crestere si sugereaza ca ambii parinti sunt importanti in dezvoltarea copiilor.

Informeaza-te despre cum poti sa fii un parinte mai bun la Scoala Parintilor de la Medlife

Specialitate: 
Comentarii

Interesant, chiar dacă se putea intui. În trecut cred că tot aici am citit despre importanţa prezenţei tatălui în creşterea fetelor, influenţe hormonale, comportamentale ş.a.

Ar fi interesantă o extindere a studiului şi asupra situaţiei când copii sunt crescuţi de doi "taţi" sau de două "mame". Asta pentru că subiectul este de actualitate şi sunt sătul să aud doar propaganda asociaţiilor care promovează acest curent.

Pagini

Echipa medicala MedLife - Psihologie, Psihoterapie

Articole similare

In ultimul deceniu, suma totala platita pacientilor din Uniunea Europeana drept compensatie pentru erorile medicale a crescut, in timp ce in Romania doar 5 pacienti au fost despagubiti pentru erori medicale. E limpede pentru oricine ca aceasta diferenta nu se datoreaza unei scaderi a calitatii serviciilor medicale occidentale, ci existentei in...
dr. Vlad Stroescu La cursurile de psihologie medicala pe care le-am urmat cand eram student, ni se spunea ca orice om bolnav sufera o regresie, adica o revenire a psihicului si comportamentului sau in copilarie. Acest fenomen am fost invatat ar fi normal si chiar benefic, pentru ca un copil se lasa ingrijit, este asadar compliant la tratament...
Nicolae Ghinea, cercetator INSERM / Foto: Captura TF1 Un marker biologic care ajuta la depistarea a 11 tipuri de cancer a fost recent descoperit de o echipa de cercetatori de la Institut National de la Sante et de la Recherche Medicale (INSERM) din Franta. Descoperirea va contribui la o diagnosticare mai rapida a maladiei, dar si la...
dr. Vlad Stroescu Acesta este un post personal si egoist. Dar tentativ sincer. Medicul este un personaj mitologic dintre cele mai vechi. Masca antica a medicului e insa purtata de oameni obisnuiti, ceea ce ne conduce adesea pe buza prapastiei neintelegerii. Nimic nu e cu totul pierdut, pentru ca medicul si pacientul sunt, contrar aparentelor,...
"Nou-nascutul are nevoie de trei lucruri: caldura bratelor mamei, mancare si siguranta data de prezenta mamei. Toate acestea sunt satisfacute prin alaptare", spune dr. Grantly Dick-Read, obstetrician britanic si sustinator al nasterii naturale. Compozitia laptelui matern ofera nou-nascutului o protectie eficienta impotriva infectiilor. Chiar si...