Publicat la: 
6/12/2013

Supraalimentarea sistemului imunitar cu suplimente pare a fi o obsesie, sume mari de bani fiind cheltuite anual doar pe vitamina C. Cu toate acestea, este bine sa ne intrebam: care suplimente alimentare ne ajuta, intr-adevar, sa ramanem sanatosi pe timpul iernii?

Echinaceea

Promisiunea: Echinaceea contine  fitochimicale, numite alchilamide, care stimuleaza sistemul imunitar al organismului.

Cercetarea: Cele aproape 1000 de cercetari publicate pe aceasta tema au avut rezultate mixte. O revizuire a studiilor, publicata in 2009, a descoperit ca echinaceea nu are un efect mai vizibil in prevenirea racelilor decat un placebo. Cu toate acestea, preparatele de la o anumita specie (Echinacea purpurea), ar putea reduce durata si severitatea racelilor la adulti.

"Suplimentele pe baza de echinaceea vin intr-o varietate de forme, ceea ce face dificila evaluarea eficacitatii acestora", a explicat Dr. Anne Mullen, lector in stiinte nutritionale la Kings College din Londra.

Verdict: Nu este dovedit ca echinaceea previne racelile, dar extractul de echinaceea purpurea ar putea ajuta la reducerea simptomelor acestora.

Usturoiul

Promisiunea: Ingredientul activ este alicina, care prezinta activitati antivirale si antibacteriene.

Cercetarea: 4000 de lucrari au fost publicate pe tema usturoiului, dar o analiza independenta, publicata in 2012, a avertizat ca "nu exista suficiente dovezi" ale eficientei usturoiului in prevenirea sau tratarea racelilor.

"Un studiu a sugerat ca suplimentele de usturoi ar putea preveni racelile, dar avem nevoie de mai multe dovezi pentru a face o evaluare obiectiva", a explicat Dr Mullen.

Verdict: Nu s-a dovedit eficienta impotriva racelilor.

Vitamina C

Promisiunea: Vitamina C a devenit populara in anii '70, dupa ce Linus Pauling, laureat al Premiului Nobel, a concluzionat ca aceasta ar putea preveni si atenua raceala.

Cercetarea: O cercetarea publicata la inceputul acestui an a constatat ca suplimentele pe baza de vitamina C nu au avut niciun efect asupra incidentei racelilor.

Verdict: Suplimentele obisnuite nu previn racelile, dar reduc severitatea simpotmelor. Suplimentele pe baza de vitamina C pot fi periculoase pentru persoanele care sufera de diabet si alte conditii.

Vitamina D

Promisiunea: Potrivit oamenilor de stiinta de la Universitatea din Copenhaga, vitamina D intareste celulele T ale corpului, care distrug bacteriile invadatoare si virusii.

Cercetarea: Cercetatorii de la Universitatea Loughborough au descoperit ca atletii cu un nivel scazut de vitamina D au de trei ori mai multe sanse sa contracteze o raceala in timpul iernii.

Verdict: Vitamina D este o vitamina cheie, dar inca nu se stie daca suplimentele ar putea preveni infectiile comune.

Zinc

Promisiunea: Studiile de laborator au descoperit ca zincul poate inhiba replicarea rhinovirus, cea mai frecventa cauza a simptomelor racelii.

Cercetarea: O revizuire a 18 studii a demonstrat ca zincul reduce semnificativ durata medie a racelilor comune, in cazul oamenilor sanatosi, atunci cand este administrat in termen de 24 de ore de la debutul simptomelor.

Verdict: Un tratament bun pentru raceli, desi reactiile adverse includ un gust amar si greata.

Ulei din ficat de cod

Promisiunea: Uleiul din ficat de cod a fost un favorit traditional pentru racelile de iarna, administrat copiilor pentru a suplimenta dieta proasta.

Cercetarea: Un studiu din 2010 de la Universitatea Columbia a descoperit ca administrarea de ulei din ficat de cod copiilor mici a redus numarul vizitelor la doctor pentru boli ale tractului respirator superior in timpul iernii cu aproximativ 36-58%.

Verdict: Desi este o sursa buna de nutrienti, nu s-a dovedit eficienta acestuia in prevenirea racelilor. Daca luati prea mult ulei din ficat de cod deveniti vulnerabil la fracturile osoase din cauza excesului de vitamina A.

Sursa: Telegraph.co.uk

Pentru planuirea unei diete adecvate, programeaza-te pentru o consultatie la medicii nutritionisti la una din urmatoarele clinici:

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Usurarea durerii prin incrucisarea mainilor / Foto: Photoxpress Pe lista remediilor neobisnuite pentru durere - pe care se afla injuratul, meditatia si masajul - acum se adauga si incrucisarea...
Un studiu clinic extins pentru un medicament pentru persoanele cu diabet tip II a confirmat ca linagliptin oral, inhibitor DPP-4 (dipeptil peptidaza 4), este sigur si eficient in scaderea nivelului...