Publicat la: 
9/06/2010

Mihaela Sahlean / Foto: MedLive.ro

Ce se intampla in sufletul unui tata care se trezeste ca viata i-a fost furata? Sebastian, cititor SmartWoman.ro, a fost pus in aceasta situatie. Cand sotia decide sa ceara divortul, iti repeti minut de minut ca EA poate fi inlocuita. Nu simti asta, dar iti repeti. Dar copilul tau?! Pentru tot restul vietii ai ramas doar un tata de duminica. Altii iti vor creste copilul, altii ii vor spune „noapte buna”, altii ii vor prepara micul dejun, altii vor trai alaturi de el in vreme ce tu poti doar sa il vezi "la program". Mihaela Sahlean, psiholog, a discutat online despre drama "tatilor de duminica" cu cititorii SmartWoman.ro si MedLive.ro.

  • Intalnirea s-a incheiat.
  • Dna psiholog Mihaela Sahlean va raspunde in timp util tuturor intrebarilor postate pana la finalul intalnirii online.

Citeste si Un copil trebuie sa aiba parte de ambii parinti, chiar daca acestia locuiesc la domicilii diferite.

Marturia unui barbat parasit de sotie: "Intr-o zi afli ca pentru tot restul vietii ai ramas un tata de duminica"

Mihaela Sahlean este psiholog clinician principal, drd. in psihologie, lector universitar, cu competente in psihologia Apararii si Sigurantei nationale, psihoterapie ericksoniana, psihologia muncii.

Medlive.ro & SmartWoman.ro

Ce se intampla in sufletul unui tata care se trezeste ca viata i-a fost furata? Femeia, prietenul, omul de incredere nu mai este dar, logic, iti repeti minut cu minut ca ea poate fi inlocuita. Nu simti asta, dar tot repeti. Dar copilul tau!? Pentru tot restul vietii ai ramas doar un tata de duminica. Altii iti vor creste copilul, altii ii vor spune „Noapte Buna”, altii ii vor prepara micul dejun, altii… vor trai alaturi de el in vreme ce tu poti doar sa te gandesti de departe, sa iti iubesti copilul fara speranta de a ii da cate ceva din sufletul tau. Mihaela Sahlean, psiholog, discuta online cu cititorii SmartWoman si MedLive joi, de la ora 10:00.

Categorie Medlife: 

Comentarii

Lary, dupa parerea mea nu ai nici o sansa cu evaluarea psihologica. Nu se va dispune aceasta evaluare de catre instanta, aceasta solicitare va fi impotriva ta. In cazul meu s-au dispus doua expertize psihiatrice medico-legale pentru fosta mea sotie la procesul de divort, prima la cererea ei si a doua la cererea instantei, care au aratat ca aceasta are tendinte accentuate paranoide. Nu a contat acest lucru in ochii instantelor si iata cum am devenit "un tata de duminica". Mentionez ca divortul a fost inaintat de ea si in nici un caz nu au fost motivele aceastea penibile cum ar fi violenta in familie, bautura sau inselarea cu alta femeie. Mai trist este ca baietelul meu este la mijloc, este folosit ca mijloc de razbunare.
Dar si mai trist este ca sunt nevoit 4 zile pe luna (adica 2 weekwnd-uri) sa asist neputincios la degradarea sanatatii baietelului meu, acum in varsta de 6 ani, nascut cu multiple handicapuri, diagnosticat acum 2 ani cu epilepsie. Din cauza ca este moneda de schimb, fosta mea sotie refuza sa-l trateze conform recomandarilor medicilor de specialitate. Din pacate, instanta i-a refuzat baietelului meu dreptul fundamental la sanatate prin ingradirea programului meu de relatii cu copilul. Fiind "tata de duminica" nu am decat posibilitatea de a merge cu el la un consult la medicul de garda din Clinica de Neurologie Pediatrica a spitalului Obregia si de fiecare data recomandarea medicilor este de internare urgenta a copilului in clinica.
Mama copilului refuza de 2 ani acest lucru, iar autoritatile care cica "apara drepturile copilului" nu se implica in nici un fel, motivand ca nu au cum sa o oblige pe aceasta sa respecte recomandarile medicale pentru copil.
Eu, ca "tata de duminica", sunt astfel obligat sa asist 4 zile pe saptamana la lupta pentru viata a copilului meu, fara nici o posibilitate de a face ceva. De fiecare data cand baietelul meu are crize de epilepsie frecvente (acestea au fost observate de fiecare data de medicii de garda la care am fost cu copilul) si ma rog la Dumnezeu de fiecare data sa nu ajunga la crize generalizate.
Duminica nu se fac internari decat daca baietelul meu face o criza generalizata grava si este constatata de SMURD...

Din cauza sistemului juridic aberant din tara asta am devenit "tata de duminica" al unui baietel nascut cu multiple handicapuri neurologice. Acesta s-a nascut cu malformatie cerebrala, a fost diagnosticat la 8 luni cu hemipareza spastica stanga si la 4 ani cu epilepsie.
Baietelul meu are acum 6 ani si de doi ani i se refuza recomandarile medicale de internare la Clinica de Neurologie Pediatrica a spitalului Obregia din Bucuresti, de catre mama copilului. Ultima recomandare medicala a fost facuta pe 6 iunie (deci intr-o duminica...).
Fiecare criza de epilepsie pe care o are poate sa-i fie fatala, dupa cum mi-au spus medicii, avand in vedere si celelalte handicapuri neurologice pe care le are.
Ca "tata de duminica" nu-mi ramane decat sa ma rog sa nu se intample acest lucru. Ce pot face mai mult in aceasta situatie???
Va rog implicati-va si ajutati-ma sa-lmi tratez copilul!!!

Am 50 de ani si locuiesc departe de tara de multi ani.Totusi,acolo m-am format,educat si casatorit acum mai bine de un sfert de secol si -desigur- sint marcata de mentalitatea neaosa romaneasca.
Traind insa aici sigur ca am fost influentata de un alt mod de gindire/viata.

Custodia comuna e la ordinea zilei si aleasa de multe cupluri care divorteaza si au copii.Asta poate insemna o sapt la tata-una la mama , un semestru de scoala la mama urmatorul semestru la tata, 3 zile la mama si 4 la tata pt o saptamina iar saptamina urmatoare invers, etc.
Cunosc citeva cupluri in aceasta situatie (inclusiv de romani ) care isi cresc impreuna copiii,ba chiar au locuinta f aproape unul de altul, tocmai pt a face lucrurile cit mai "usoare", accesul la copii f. rapid/usor.
Ma intreb cit va mai dura pina se va adopta si in Romania aceasta solutie civilizata si onesta fata de ambii parinti dar si corecta fata de copii.
In cazul unui tata dedicat (cazul lui Sebastian) mi se pare revoltator si absurd sa se incredinteze "automat" copilul in grija mamei,tatal fiind marginalizat si fortat sa se desparta de copil (citeva ore pe sapt sau la 2 sapt fiind de neacceptat dupa parera mea).
Rinocerii din justitie ar trebui sa mai citeasca literatura de specialitate, sa se puna la punct cu ce se intimpla pe glob in anii din urma si sa iasa din gindirea anacronica si anchilozata in care sint cantonati de pe vremea comunismului !

Sebastian,care e nu doar un tata bun dar si un "baiat" istet,ar trebui sa "lupte",sa fie poate primul in Romania care sa obtina in justitie o custodie comuna cu mama copilului, adica juma-juma (ca timp) pt ca asa e corect.

Daca nu ma insel, au mai fost deschizatori de drum, imi amintesc de parintii gemenelor care au obtinut (in premiera) alocatie pt ambii copii, reusind sa schimbe legea, lucru de care au benefiaciat de atunci incoace multi alti parinti.

Sebastian, mult succes iti doresc !
Cu simpatie,
Ioana

Daca se poate dovedi adulterul mamei cred ca tatal ar trebui sa fie cel care sa obtina custodia permanenta, mama devenind "o mama de duminica".
Oare acest amanunt nu conteaza deloc in fata judecatorilor ?

Buna dimineata, Mara,
Tu intrebi mai mult o chestiune juridica, aspectul relatat de tine ţine mai mult de moralitate, iar daca ar fi sa judecam cui incredintam copilul dupa parintele adulterin, ar fi foarte multi copii in tara noastra pe care nu am avea cui sa-i incredintam deloc. Este o realitate trista, aceste aspecte trebuie judecate intr-o grila complexa.

D-na Sahlean,
problema este putin diferita. Nu e tocmai potrivita afirmatia ca parintele care nu este implicat intr-o relatie adultera trebuie sa sufere din cauza celorlalti barbati si femei adultere din lume. Este nedreapta.
Ceea ce este potrivit sa afirmam este ca sistemul juridic s-a indepartat de moralitate, moralitatea fiind vazuta ca ceva arhaic, nemodern, frustrant, etc. Sub lozinca ca nu sunt habotnici sau fundamentalisti multi isi inghesuie colegii de servici in camera fotocopiatoarelor sau mai stiu unde cu prilejul unui teambuilding. Nu-i asa ? Si sistemul ii apara ? Pentru ca oamenii sa priduca mai departe bani si taxe. E management asta nu e guvernare.:-/

Într-adevar, realitatea copiilor abandonati este trista.
Dar daca la aceasta problema nu exista solutii imediate, de ce sistemul judiciar românesc face eforturi de a agrava aproape situatia copiilor semi-abandonati ?
Când un copil are posibilitatea de a avea în continuare doi parinti, de ce sistemul acesta nu permite acest drept ?
Probabil nu e chiar evident, dar o anumita problema poate fi rezolvata actionând prima data pentru repararea unor situatii care pot fi reparate.

Faptul ca nu a fost un sot (o sotie) buna (buna) nu inseamna ca nu este un parinte bun. Poate nu cel care comite adulterul a facut greseala cea mai mare in relatie, este totul discutabil. Aici discutam despre interesele copilului, despre necesitatea ca el sa aiba aproape ambii parinti (chiar daca acestia sunt despartiti), despre dreptul unui parinte de asi vedea copilul, de a participa la educatia lui, de a interactiona cu el, de a fi aproape de copil in momentele importante din viata lui. Nu vorbim despre omorarea cu pietre a adulterinului. Deci faptul ca el sau ea a comis adulter nu mi se pare relevant cand se discuta despre relatia cu copilul si nu cred ca un parinte merita sa devina "parinte de duminica" pentru asta. Nu mai este sot/sotie, dar tata, respectiv mama este mai departe.

Cazul meu. Plecat din tara. Dupa trei ani, la cererea mamei copiilor ne despartim. Ma mut la citeva strazi de fosta adresa, pentru a fi cit mai aproape de copii. Dupa nici o luna, in principal tocmai din cauza prea marii apropieri, mama copiilor se hotaraste sa plece in alt oras, la 250 km. De atunci imi vad copiii in general o zi pe luna. Ce inseamna copiii pentru mine? Exact ceea ce inseamna pentru Sebastian. In plus, aici unde traiesc, sint singura mea familie.

De trei ani pun aceeasi intrebare simpla: daca lucrurile ar fi stat invers, mama copiilor ar fi putut trai in conditiile pe care mi le-a impus mie? Evident, nu.

Acest principiu moral e fundamental in cazul pe care-l discutam. Daca parintele care vrea sa ramina cu copilul ar accepta situatia contrarie, nu e nici o problema. Parintii se despart, iar copiii decid cu cine vor sa traiasca.

Aceasta situatie este ideala, deci ireala. In real life, este un joc de putere. Daca pot sa iau copiii cu mine, pentru ca societatea mi-o permite, o fac. Sa ma pun in situatia celuilalt? No way. Pentru ca eu nu sint celalalt. Eu sint cel care are puterea si o folosesc in interesul meu.

Un lucru mai merita adaugat. Toate cunostintele noastre comune (sa zicem, societatea) considera ca mama copiilor a procedat corect.

Buna ziua. Nu vreau sa iau apararea nici a femeilor care divorteaza desi exista copii la mijloc, nici a barbatilor care se trezesc peste noapte exclusi din viata copiilor, vreau sa pun o singura intrebare: pana unde trebuie sa acceptam o casnicie care este plina de frustrari, tensionata incat sunt certuri zilnice si de cele mai multe ori de fata cu copiii, pe principiul ca trebuie sa creasca si cu mama si cu tatal la un loc?
Va multumesc

@Monica
Buna Monica,
Sunt perfect de acord cu tine. Nu exista nici o motivatie pentru a continua in mod ipocrit o casnicie desi unii au facut-o cu rezultate foarte bune. Dar, recunosc ca lumea de azi nu mai e potrivita pentru ideea de sacrificiu. Nu e, pur si simplu.
Dar am senzatia ca am fost inteles dresit. Eu nu pe fosta nevasta vreau sa o vad si vreau sa imi vad copilul mai mult decat cateva zile pe luna. Nu vreau sa ii chinui viata fostei sotii cu prezenta mea. Si nici nu sunt gelos :-) Daca nu e , nu e. Dar... de aici pana la a imi lua copilul 'aproape' de tot... e mult, e foarte mult. Trebuie sa recunosti si tu asta.
numai bine

Buna dimineata.
Intrebarea am pus-o doamnei psiholog, nicidecum nu intru in polemica nici cu tine, nici cu altcineva pe acest aspect. Am citit ce ai scris de prima data dar m-am abtinut sa comentez intrucat nimeni nu cunoaste detaliile din casnicia voastra iar faptul ca nu ajungeti la un compromis in privinta vizitarii copilului si a petrecerii timpului liber in mod echitabil de catre ambii parinti, spune multe despre relatia voastra, despre modul in care v-ati gestionat conflictele dar si restul aspectelor de zi cu zi, nu mi-o lua in nume de rau ce iti zic... Sunt de acord cu tine ca si dupa divort copilului nu trebuie sa ii lipseasca parintii dupa cum nici un tata de-al doilea nu il va putea inlocui pe primul. Aici insa intervine abilitatea voastra in a negocia pentru binele exclusiv al copilului. Nu mi se pare corect sa fie exclus niciunul dintre parinti din educatia lui, ba inca mi se pare firesc sa vina ambii la serbari, pana la urma ce a fost itnre voi de nu a mers va priveste pe voi ca adulti, copilul insa trebuie sa stie ca are in permanenta o mama si un tata care ii vor binele chiar daca locuiesc la domicilii diferite. Sunt convinsa ca un avocat bun te-ar putea ajuta daca te lovesti in continuare de acelasi refuz din partea fostei sotii.
Pe mine ma intereseaza de principiu cand ar trebui sa depunem armele in lupta de mentinere pe linia de plutire a unei casnicii marcate de frustrari si tensiuni care in timp au afectat si pe copil...
O zi buna!

BUNA MONICA: sunt in aceeasi situatie si io...chiar acum incercam sa ma documentez si sa intreb in legatura cu asta. suntem casatoriti de 4 ani si avem un copil in varsta de 3 ani,dar relatia noastra nu mai merge. de un an de zile incerc sa fac fel si fel de sacrifici sa ramanem impreuna ,doar ca sa fie copilul fericit. insa chiar si asa...pur si simplu nu se mai leaga deolalta nimic...ba chiar certurile se inmultesc,chiar si de fata cu copilul de multe ori. ce ar trebui sa fac ,dac el nu e deacord cu divortul,sau e mai fericit copilul doar pt ca suntem impreuna ,chiar daca ne aude certandune si jicnindu-ne zi de zi????va rog ajutatima. numi doresc decat sa am liniste si mai mult de atata sa fie copilasul meu feicit,indiferent de sacrificiul pe care trebuie sa-l fac.Va multumesc.

Buna Lidia! NU vreau sa te sfatuiesc in legatura cu ceea ce ar trebui sa faci, ci vreau sa-ti spun doar parerea mea. Si eu am fost in aceeasi situatie, poate mai complicata pt ca eu am doi copii de 4 si 1 an si am decis sa renunt la o casnicie asemanatoare cu a ta, cu certuri si jigniri , tipete si chiar palme de multe ori in fata copiilor care dupa parerea mea au dus la traumatizarea fetitei care este mai mare, abia acum de cand am plecat a inceput sa isi revina, relationeaza mai bine cu oamenii. Chiar daca ne-am despartit eu incerc sa le ofer copiilor o relatie cat mai apropiata de tatal lor si cred ca am reusit destul de bine. Pt copiii mei cel putin a fost mai bine asa. Tu gandeste-te si la tine si la copil, nu doar la copil, apoi ia o decizie ferma.

Buna dimineata Sebastian.

Ai dreptate si este bine sa o ajuti pe sotia ta sa inteleaga ca doresti sa fii un tata cat poti tu de bun pentru copilul tau, al vostru.

Este frustrant pentru orice parinte sa fie "sanctionat" in a-si vedea copilul pentru ca relatia de cuplu nu a functionat.

Ideal ar fi sa analizezi impreuna cu sotia ta maniera in care ati putea ajunge la un acord astfel incat fiecare sa fie castigat din asta (copilul si voi doi).

Buna dimineata d-na Sahlean,
Inteleg ceea ce spuneti doar ca aceasta "analiza" nu este posibila in circumstantele date. Mai precis intampin un refuz formulat in toate modurile. Cel mai adesea insa este sub forma unei aprobari indefinite care niciodata nu se concretizeaza.

Daca pentru un tata este frustrant sa-si vada copilul 4 zile pe luna, cu complicitatea autoritatilor, atunci cum este pentru un copil care are nevoie de amandoi parintii? Nu cumva este criminal?

Exista autoritati care apara drepturile copiilor de a pastra relatiile cu parintii. Aceste relatii nu pot exista in 48 de zile pe an. Nu reusesti sa te implici deloc in aceste 12 weekenduri.

Bărbaţii sunt discriminaţi în justiţie în mod evident. Tinerii băieţi trebuie să ştie că la ofiţerul de stare civilă semnează un contract oneros, care oferă protecţie exclusivă femeii de lângă el. Astea sunt vremurile, erecţia însăşi este un act de agresiune, iar masculul un agresor de facto şi de iure care merită pedepsit. Odată divorţul, urmează partajul, care îl ruinează pe bietul şi ferocele mascul, pentru o insignifiantă bucată de pecie. Numai că el şi-a ales. Rolurile s-au modificat fundamental, iar strategia este un joc nesfârşit şi deteritorializat, în care ea să fie ţinută la nesfârşit în şah, căci realizarea fundamentală a femeii este căsătoria, altarul, declaraţia publică de iubire şi obedienţă pe care o primeşte. La vremuri noi, strategii noi, rafinate.

Nu stiu de ce aveti impresia câteodata (mai întotdeauna), voi, psihologii, ca "discutia este posibila".
Ma întreb-serios-pe ce lume traiti ?
În cele mai multe cazuri discutiile sunt IMPOSIBILE, deoarece unul din parinti refuza cu desavârsire acest lucru.
Si, o simpla constatare, de cele mai multe ori sunt mamele, deoarece ce interes ar avea ele pentru a purta o discutie ? Deciziile juridice sunt avantajoase pentru ele, pensia alimentara soseste regulat, de ce ar sta la discutii ?

Sunt total de acord. Discutiile sunt IMPOSIBILE. Discutiile au loc in filme, in carti nu in realitate. Suntem orbiti de propria versiune a adevarului si atunci nu consideram ca merita sa mai discutam.
Intr-o negociere cine are un atu, acela nu va ceda...chiar daca la mijloc e fericirea si buna dezvoltare a copiilor.

Divortul nu-i ca moartea unui parinte. De aici plecam, ok?
Eu nu cred in "ramanem impreuna pentru a ne creste copilul / copiii". Copilul trebuie sa vada si dragostea dintre parintii lui, trebuie sa-i vada iubindu-se, nu doar muncind impreuna, nu doar locuind impreuna.

In afara de toate asta, doar rareori (cred) poti trai langa un om pe care l-ai iubit, dupa ce nu-l mai iubesti. Eu nu pot si nu cer nimanui sa poata. Senzatia de esec este asa de puternica incat iti vine sa fugi sau sa-l gonesti pe celalalt. In timp, senzatia asta dispare si poti sta de vorba cu celalalt, despre copilul vostru.

Sunt doua lucruri la fel de adevarate:

1) Nu-i firesc sa nu-ti poti vedea copilul decat duminica.

2) Nu-i firesc sa il obligi pe celalalt sa stea cu tine daca nu te mai iubeste / sa ramai langa el cand nu-l mai iubesti (cu amendamentul ca, probabil, iubesti / iubeste pe altcineva)

Nu cred ca m-ar putea cineva tine departe de copilul meu. Instantele din Romania... dau solutii foarte diferite :))

Daca nu ne putem intelege asupra celor doua aspecte (1 si 2), atunci nu ne mai ramane decat sa respectam hotararea unui judecator.

Si sa inchei: nu-mi plac aerele de martir ale unor sau altora de pe aici. Copilul simte foarte bine ce-i in noi, nu-l invatati resemnarea si traiul in ridicol!

Buna dimineata Monica.
Ideea nu este sa luam apararea femeilor sau barbatilor, important este sa retinem ca un copil este dezirabil sa beneficieze de prezenta ambilor parinti.

Daca parintii nu mai pot convietui, se ajunge la un divort intre acestia, nu este vorba nicidecum de un "divort" de copil. Daca nu mai exista rolurile de sot, sotie, rolul de parinte trebuie conservat la ambii.

Putem vorbi de o buna implicare a ambilor parinti in educatia copilului, chiar daca acestia au decis ca nu mai pot continua impreuna.

Absolut corect.
Din nefericire, este doar un deziderat.
Daca dintr-o casatorie exista posibilitatea de a scapa (prin divort), din calitatea de parinte nu e posibil sa divortezi, fie ca esti mama, fie ca esti tata.
Justita Româna ar trebui sa înteleaga acest lucru :

O întrebare pentru d-na doctor : ati avut VREODATA ocazia sa va prezentati punctul de vedere într-un Tribunal ?
În calitate de expert ?

sincera sa fiu am intrat din greseala pe acest site dar am citit ce se spune si va contrazic total eu va spun din propria experienta ca nu toti tati sunt la fel exemplu eu am 2 copii si mam despartit de sotu meu si acum nici nu il mai intereseaza de copii stau sa dau telefoane dupa el sa vb cu fata cea mare ....are cateva luni de cand nu da un telefon sa vada ce face.....dupa ce se despart 2 oameni responsabilitatea vine pe mama nu pe tata tati isi vad de viata lor liberi si fara nici o obligatie

Citesc comentartiile voastre si ma minunez cite opinii aveti pro si contra.Dar esenta lucrurilor sta in cit de mult iti iubesti copii si cit de mult urasti dupa divort.
Eu am divortat acum un an de o sotie nebuna cu care am o fetita de 6 ani.Si imi iubesc atit de mult fetita incit m-am luptat 2 ani pentru custodia ei.Si am castigat……….
Cu cel mai bun avocat din Bucuresti si cu foarte multi bani..dar a meritat.
La mine mama fetitei mele este mama de weekend…si sunt fericit

buna
ma miscat mesajul tau
desi sunt femeie la mine situatia este inversa am ramas cu un bietel de 10 ani care i-si adora tatal care din pacate ne-a parasit pentru alta.daca nu te deranjeaza as vrea sa schimbam cateva pareri.///
o zi buna
[Editat de MedLive.ro]

Buna Vlad, poti te rog sa-mi dai si mie datele de contact al avocatului care te-a reprezentat la divort? Am cred si eu aceeasi situatie ca tine si vreau sa ma lupt in instanta pentru custodia copiilor.

Buna ziua! Caz concret personal: ce se intampla daca barbatul (eu) este parasit de sotie care pleaca cu cei doi copii de 2,5 ani respectiv 5 ani in tara de unde provine SI desi isi iubeste la nebunie copii, tatal doreste sa isi omoare sentimentele fata de ei. Este posibil? Precizez ca motivul despartirii este pur si simplu motivat prin faptul ca nu ii place Romania si nu se poate adapta.

Draga Gabor. De ce nu pleci tu cu ei atunci? Daca sotia ta nu se simte bine in Romania, atunci poate ar trebui sa faci tu un efort sa-i urmezi acolo unde ei se simt mai bine...asta se numeste familie, nu?

Pai cum ?
e asa de simplu sa te stabilesti într-o tara straina ?
nu-i trebuie si lui un servici, o casa ?
Sau o sa-l întretina fosta sotie ?

Du-te dupa ei, nu fi prost!

Buna dimineata,
Chiar daca sotia a plecat cu cei doi copii ai vostri, tu esti in continuare tatal acestor copii, aspect care nu se modifica cu "geografia".
Indiferent unde vor fi acesti copii sau unde vei fi tu, vei fi tatal lor asa cum ei vor ramane copiii tai. Ceea ce intrebi tu, daca poti "omori" sentimentele, ar fi o "crima" in planul afectivitatii, toti pierzand. Total nerecomandat.
Probabil acum esti foarte neimpacat cu decizia sotiei tale, dar acest lucru nu trebuie sa iti modifice sentimentele fata de copiii tai.
O discutie onesta cu partenera de viata, inclin sa cred ca ar lamuri mai bine viitorul vostru.

Si eu sunt intr-o situatie asemanatoare si in momentul de fata santajat sa trimit bani suplimentari celor conveniti pentru a putea sa imi vad copii. Deocamdata nu imi e clar cat de departe vrea sa mearga ex insa din cat am cunoscut-o (mai ales dupa divort) cred ca este in stare. Alternativa in momentul respectiv va fi sa devin dintr-un tata de vacante (cand imi vedeam fetele) intr-un tata care nu isi mai va vedea copii pana la majorat (o pauza de 10 ani). Probabil ca nu puteti intelege prin ce trec insa eram curios daca puteti sa imi dati un sfat cum sa imi gasesc echilibrul in situatia asta. In afara de sfatul de a sta de vorba cu ex pentru a gasi un compromis pentru ca asta ar fi un raspuns automat insa nu functioneaza din pacate.

@Dan,
draga Dan, ce pot sa iti spun este ca o buna parte din puterea pe care mi-am gasit-o pentru a ma ridica si continua a fost tocmai ca ceea ce fac o fac pentru copilul meu. Si eu ma gandesc ca si tine... ca va veni o vreme...
Si cand va veni acea vreme trebuie sa fiu valid si in forma, sa pot sa imi ajut copilul cu tot, cu orice, chiar si sa imi duc nepotii la scoala daca trebuie, sa stau babysitter, ... orice.
In fetele tale sta si puterea ta. Gandeste-te la asta.
Si scrie-le, vorbeste cu ele.
Zic si eu desi trebuie sa fie cumplit ceea ce este in sufletul tau.

dna doctor, ne-ati omorat cu aceasta "discutie onesta cu sotia"... trebbuie sa recunoasteti ca sunteti partinitoare....

Multumesc.
Sunt uimit de promtitudinea initiativei.

In clipa de fata nu imi vine alta ideie decat aceiasi intrebare simpla dar dureroasa care ma framanta de la bun inceput.
Daca orice incercare a mea de a fi mai aproape de copilul meu se loveste te impotivirea mai mult sau mai putin directa a mamei sale, aceste incercari ale mele au si ele efect asupra copilui meu. Efectul e direct sau indirect la randu-i. Orice masura luata impoitriva respectivei femei este o masura impotriva mamei copilului meu. Si atunci sunt momente cand obosesc, cand nu mai pot, cand ma gandesc ca ar fi bine sa renunt... sa fug, sa plec, sa dispar... si atunci mi se rupe sufletul pentru ca nu imi pot parasi asa copilul ca pe un bagaj oarecare. Ce poti face ? Lumea zice ca timpul le va aranja pe toate. Timpul... adica obisnuinta ca nu mai ai familie, ca nu mai ai copil... asta este timpul? Care e rolul psihologului ? Sa te invete sa treci mai departe ? Sa nu mai fi "frustrat" ? Cum adica sa nu mai fi frustrat ? Frustrat vine de la a frustra, a fi lipsit. Adica sa nu mai simti lipsa copilului tau ? Sa te resemnezi ? Asta este intrebarea defapt: Cum poate lumea de azi sa ii ceara unui barbat sa se resemneze ca isi pierde copilul ? Cum !?
De unde atata ura ? De unde atata lipsa de intelegere ? De unde !?
Tot felul de oameni arunca acuze care mai de care...
Unii ca manipulez sentimental, altii ca trebuie sa fi facut eu ceva... si asa mai departe.
Majoritatea lumii vrea sa auda de divortul simpatic amiabil in care fostii soti raman prieteni si ce bine e... toata lumea rasufla usurata. Ce trebuie sa fac in opinia lor ? Sa lingusesc fericitul cuplu ca poate vor accepta sa imi vad mai mult timp copilul ?
Apoi de unde ideiea asta cu custoridia materna automata. Majoritatea avocatilor mi-au confirmat asta, deci nu e vorba in vant. Inteleg sa fie favorizat cel care are posibilitatea de a ingriji mai bine copilul. Dar de aici pana la aceasta pre-judecata e mult.
In fine, intrebarea ramane: cum poti cere cuiva sa renunte la copilul sau si sa il vada urmatorii ani asa... ca pe un nepot... adica din cand in cand. Ce anume am facut pentru a fi pedepsit ? Si copilul nu are nimic de pierdut ?
Si inca o intrebare... poate retorica: Cu ce anume ajuta statul familia ? E o expresie care chiar si cei necasatoriti au auzit-o cel putin o data. Cu ce anume ajuta statul ? Dar asta e o intrebare retorica mai mult.

Va multumesc
Sebastian

Singura metoda legala de care stiu ar fii sa nu divortezi pana face 10 ani. Atunci ai sanse reale sa-l iei.
Acuma faci si tu cum stii mai bine

Sebastian, copilul este SINGURUL care are de pierdut;

în Vest, legislatia a fost demult adaptata pentru a permite o solutie care nu implica traumatizarea copilului.
E vorba de custodia egala.
E o solutie simpla, eleganta si numai în beneficiul minorului.

Din nefericire, legislatia româna e atât de anchilozata si retrograda, ca - prin hotarârile judecatoresti în caz de divort - scoate pe banda rulanta ( mai ceva ca în planurile cincinale) copii si viitori adolescenti traumatizati si nepregatiti pentru o viata echilibrata, fiind privati de dragostea celor doi parinti.

Io zic sa nu te dai batut. Intr-adevar, prejudecata asta potrivit careia tribunalul da copilul numai mamei e adanc inradacinata in mentalul colectiv, dar nu este chiar asa. In martie anul trecut am dat-o in judecata pe fosta mea sotie si am cerut incredintarea copilului in varsta de 5 ani la vremea aceea, invocand temeinic niste lucruri extrem de grave. In mai, dupa 2 infatisari, procesul a luat sfarsit iar in iulie am primit pronuntarea. In august am luat copilul la mine si acum pustiul are o viata normala. Hotararea este definitiva si irevocabila si a fost data de judecatorul Liliana Valentina Petrescu de la sectorul 3. Deci se poate ! Daca nu ai argumente suficiente pt a cere incredintarea fa proces pt stabilirea unui program de vizitare - 2 weekenduri pe luna, toata vacantele la jumatate, Craciun, Anul Nou, Paste, ziua lui de nastere, totul trebuie trecut negru pe alb ca sa nu aiba cum sa te traga-n piept. Bafta !

Radu, ce lucruri extrem de grave ai invocat, de ai reusit sa obtii in justitie ce nimeni nu poate obtine? Cu judecatoria sectorului 3 am si eu de-a face pentru a obtine dreptul la tratament si asistenta medicala al baietelului meu si nu reusesc nimic.

Radu, poate ma ajuti cu cateva informatii...sunt intr-o situatie oarecum asemanatoare. Ce motive ai invocat? Nu sunt singurul tata care are de luptat cu mentalitatea invechita ca automat copilul revine mamei...parca ar fi zestrea ei cu care a venit sau asa ceva:(

Buna dimineata din nou,
Nimeni nu poate sa pretinda nici unui parinte sa se impace cu ideea de a nu-si vedea copilul, de a renunta la el, de a da "cancel" pe "istoria" de pana atunci petrecuta impreuna sau sa imprumute un mod strain de a privi lucrurile.
Sunt adepta ideii conform careia oamenilor nu trebuie sa li se monteze cipuri de a gandi altfel, de preferat este, ca fiecare, ajutat prin psihoterapie, sa descopere acele solutii personale, proprii.
Daca ai putea sa gasesti o solutie impreuna cu sotia ta, luand in calcul interesul copilului, amandoi oferind cu generozitate locul 1 copilului, ar fi cel mai bine. Acest loc 1 oferit copilului, nu v-ar frustra pe nici unul dintre voi doi, ar fi un consens dezirabil si posibil.

... problema e de self-esteem sau orgoliu cum zicea sm parca. Prezenta mea jigneste cred orgoliul ei. Ea stie ca pentru altii asta e doar o discutie dar pentru copilul nostru nu este. Copilul nostru stie ce s-a intamplat, cum s-a intamplat, cand s-a intamplat si cu cine. Ne va judeca pe amandoi. Pe langa pentru ce am facut sau nu am facut, pentu simplu fapt ca am lasat-o fara aparare. I-am vazut asta in ochi. Cauta sprijin... si eu nu i-l puteam da. Nu puteam opri nebunia pornita sub privirile disperate ale copilului obisnuit cu doi parinti care nu cearta. Surpriza e uriasa si lasa o trauma de nedescris. Pentru ceea ce parea dragoste neconditionata, lucru p de care un copil are nevoie pentru securitatea lui emotionala, a devenit... ceva foarte urat.
Stiu ca orice conflict trebuie rezolvat amiabil. Asa s-a inventat si politica :-) dar asta nu a dus la micsorarea numarului de razboaie ci dimpotriva.
Pentru eliminarea violentei este nevoie de un monopol al violentei. In societate acest monopol il are statul. Noi cetatenii trebuie sa delegam uzul violentei iinstitutiilor statului abiitate sa pedepseasca etc. Or, ceea ce face fosta mea sotie e o forma de violenta. E drept ca e mai greu de dovedit dar e o forma de violenta. Si asta trebuie afirmat. si acestei violente trebuie sa ii gasim o solutie pentru ca lasa multe victime in urma.
Problema ridicata de mine nu este ce se poate face dupa un divort. Ci ce poate cafe cineva care nu poate ajunge la o intelegere cu fostul partener de viata in privinta programului (nu mai vorbesc de altele) copilului. Asta e problema. Si cine imi zice mie (sic!) de intelegere imi spune defapt sa renunt pentru ca nu mai am alta intelegere la indemana fiind lipsit de orice posibilitati, fiind exclus complet de la custodia copilului meu.
Stiati ca la vama o mama poate pleca cu copilul oriunde fara ca nimeni sa o intrebe ceva ? Eh... imi pare rau sa insel asteptarile celor moderati, asta e casus beli... si inteleg ce e in sufletul lui Gavor. Geografia aici e criminala. Nu stiu ce as face...

Sebastian!? Care este cetatenia copiilor tai? In cazul in care copii au cetatenie dubla si esti nemultumit de justitia din Romania de ce nu o dai in judecata in Franta sau unde se afla copiii tai acum? conform conventilor internationale se va da castig de cauza in acest caz legislatiei tarii care avantajeaza cel mai mult copilul. Apoi ea va fi obligata sa participe la o mediere privind drepturile tale de tata si ale copilului si problemele in prezenta unor persoane neutre si cu experienta in astfel de cauze se pune altfel.
2. mama nu poate trece vama cu copilul decat daca are o hotarare judecatoreasca definitiva de incredintare sau are acceptul tau. La trecerea vamii ti se solicita o copie a documentelor pe baza carora ai scos copilul din tara iar copilul este inregistrat.

Buna Dimineata,

Ce spuneti dumneavoastra si insistati pe intelegerea intre parinti , este ideal si cred ca se si intampla in foarte multe cazuri.
Dar majoritatea celor de aici au tocmai aceasta problema : cu asa zisele "mame" e imposibil de discutat pentru ca stiu ca sistemul juridic le protejeaza.
Nu se poate pune problema intelegerii cu celalalt parinte , nu in cazurile de aici . Cei care se inteleg nu ajung aici.

Poate societatea noastra sa insiste exact pe ce doreshte copilul : adica sa insiste pe relatia aceea si sa incerce muuult mai mult sa ii impace pe parinti...
Ca de fapt copilul mic de cele mai multe ori asta doreshte: ca parintii sa isi aduca aminte si de el ... si ca si copii sa incerce sa se impace?
Este societatea noastra capabila sa se intoarca la nishte valori morale care in societatile considerate de noi mai conservatoare face sa fie FAMILIA pe planul intai? (vorbesc de Islam ... unde alte legi guverneaza si cu toate astea lumea pare mai fericita!)
Ne putem intoarce de la valorile capitaliste catre valori care au dominat lumea noastra poate MII de ani si unde fiecare membru al familiei isi avea rostul sau... Sau suntem prizonierii unei societati care a schimbat complet mentalitatile de milenii?

Eu imi amintesc ca si l amine parintii se mai certau si de fiecare data ma rugam sa se impace... ca eu ca si copil asta imi doream cel mai mult...
Am avut apoi colegi in liceu care ramasesera cu sechele de cind parintii se despartisera... Pentru unii copii e un shoc de netrecut!
Ma intreb ce face societatea ca sa ii inteleaga si pe copii nu numai pe parinti!
Sau de fapt nu o intereseaza... Banuiam ... i se falfaie societatii in care traim .. .si care e avida de putere bani...!
Copii sunt doar chestiile alea care cresc Natalitatea.. .si fac sa fim si mai respectati pt ca suntem multi ....
As vrea sa se cam intoarca societatea catre valorile alea Morale consacrate in care copii si parintii au ceva in comun,...

Buna dimineata, Danm,
In mod evident, un divort sau o despartire are un impact negativ nu doar asupra sotului sau sotiei, ci implicit si asupra copilului / copiilor.
Daca divortul nu s-a putut evita, este de dorit ca fiecare in parte sa fie ajutat, in special prin psihoterapie, sa traverseze aceasta incercare.

la mine este cam asa:marturia unei femei inselate de barbat.
intr-o zi am aflat ca fostul sot are o alta .el a depus pentru divort in acelasi timp mi-a incredintat fetita ,pur si simplu am fost abandonate ca doua hartii intr-o gara.iubeste o alta femeie care-i mai harnica ,desteapta ,aduce multi bani acasa,eu nu am insemnat nimic in viata lui am fost o greseala asa mi-a zis chiar el(fostul).Unii merita sa fie tata doar de duminica.Nu toti dar unii da.
Acestia sunt oameni fara caracter ,mizeria societatii sa-ti abandonezi familia ,copilul.
[Editat de MedLive.ro]

Mihaiela, cred ca lucrurile sunt un pic confuze.
Daca ex-sotul te-a înselat, nu e vina copilului.

Copilul este si al lui, în egala masura. Asta e elementar, asa ca nu înteleg ce înseamna când spui ca "merita sa fie tata de duminica" ?

În fapt, nu crezi ca de fapt dai în fetita ta, privând-o de posibilitatea de a-si cunoaste tatal natural ?
Hm

Pagini

Alte articoleVezi toate articolele

Ce probleme intampina proaspetele mamici cand trebuie sa alapteze? Cum trebuie sa se pregateasca inainte de nastere? Ce presupune o alaptare corecta? Cat de des trebuie sa suga nou-nascutul in...
Hepatita A este o inflamatie a ficatului cauzata de virusul hepatitei A. Simptomele bolii includ icterul (afectiune care cauzeaza ingalbenirea ochilor si a pielii), durerile abdominale, pierderea...