Publicat la: 
7/09/2016

Ciclul menstrual scurt, asociat cu fertilitatea scazuta

Perioadele scurte de sangerare ale ciclului menstrual, precum si debutul precoce sau tardiv al acestora, sunt asociate cu fertiliatea redusa a femeilor, potrivit unui nou studiu realizat de un grup de cercetatori de la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii din Boston. Costatarile, publicate recent in jurnalul Annals of Epidemiology, sunt cele mai noi date pe aceasta tema, extrase dintr-un studiu ce se afla in curs de desfasurare in mediul online, si la care participa circa 2.000 de femei din intreaga lume in incercarea lor de a ramane insarcinate.

In cadrul studiului au fost colectate si analizate informatiile furnizate de catre participante, prin intermediul formularelor online, pentru a stabili caracteristicile ciclului menstrual si starea sarcinii, in efortul cercetatorilor de a gasi asocieri importante intre acestea. Unele participante au raportat informatii in acest sens cu o frecventa zilnica, prin intermediul programului "Fertility Friend".

Studiul arata ca femeile care au avut cicluri menstruale de 26 de zile sau mai putin, au avut sanse mai reduse pentru a fi fecundate si a ramane gravide. Durata medie a ciclului in cazul celor 2000 de voluare a fost de 29 de zile.

Femeile care au inceput menstruatia la o varsta mai mica de 12 ani, precum si cele care au avut primul ciclu menstrual dupa varsta de 15 ani au fost mai putin fertile, prin comparatie cu cele care au avut primul ciclu la varsta de 12 sau de 13 ani. In schimb, nu au fost gasite asocieri intre fluxul menstrual abundent sau prelungit si problemele de fertiliate, spun cercetatorii.

Ciclul menstrual este caracterizat printr-o serie de procese ce au loc in sistemul hipotalamo-hipofizo-ovarian, iar ciclurile menstruale scurte pot reflecta o fereastra ingusta intre perioada fertila sau o imbatranire a ovarelor, ambele cazuri fiind sociate cu lipsa ovulatiei.

De asemenea, un studiu efectuat anterior in randul femeilor daneze ce incercau sa ramana gravide a demostrat ca exista o asociere intre lungimea perioadei ciclului menstrual si fertiliatea redusa.

"Aceste rezultate indica faptul ca anumite caracteristici ale ciclului menstrual pot servi ca indicatori ai fertilitatii in randul femeilor care vor sa ramana insarcinate," a declarat Amelia Wesselink, autoarea principala a studiului.

Sursa: Futurity

G.T.