Publicat la: 
19/05/2011
Mituri despre viata si sanatatea sexuala

Mituri despre sanatatea sexuala / Foto: Photoxpress

Pilulele contraceptive ingrasa? Pilula de a doua zi cauzeaza avort? O femeie poate sau nu sa ramana insarcinata in timpul menstruatiei? Sunt intrebari in jurul carora s-a format o suita de zvonuri, toate spuse cu certitudine de cunoscator. Care este insa adevarul, vedem in randurile urmatoare.

Comenteaza acest subiect pe Formul MedLive.ro

Mit: O fata nu poate ramane insarcinata prima data cand face sex
O fata este la fel de probabil sa ramana insarcinata prima data cand face sex ca in oricare alta, relateaza health.com. "De fapt, unele statistici spun ca 20% dintre fete raman insarcinate in termen de o luna de la inceperea vietii sexuale", spune dr. Sophia Yen, coordonator al unui studiu privind sanatatea reproductiva a adolescentilor initiat de Universitatea Standford.

Mit: O femeie nu poate ramane insarcinata in timpul menstruatiei
Este putin probabil, dar nu imposibil. Mai ales in cazul in care nu folosesc prezervativ sau alte metode de protectie. Unele femei au menstruatii lungi care se suprapun cu inceputul ovulatiei, ceea ce inseamna ca sunt fertile in aceasta perioada. Sa presupunem ca o femeie are un ciclu scurt (de 21 de zile) si iar menstruatia dureaza o saptamana. Daca face sex aproape de sfarsitul perioadei, poate ramane gravida, deoarece spermatozoizii pot trai pana la 72 de ore in corp.

Mit: Femeile au nevoie de un test Papanicolau atunci cand implinesc 18 ani
In 2003, Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie a schimbat recomandarea sa pentru testarea Babes Papanicolau. Anterior, testul era recomandat imediat dupa ce o femeie avea primul contact sexual sau de la varsta de 18 ani daca era inca virgina.

Dr. Doinita Gache, medic primar specializat in obstetrica ginecologie, explica intr-un interviu pentru MedLive.ro: "Fetele tinere trebuie sa stie ca la 3 ani de la debutul vietii sexuale, daca sunt mult mai mici de 21 de ani, trebuie sa-si faca un examen Babes Papanicolau. Acesta este cel care ne ajuta sa depistam leziunile precanceroase in timp util si sa intervenim". Pentru cele care nu si-au inceput viata sexuala, varsta de 21 de ani este cea recomandata pentru primul test.

Mit: Puteti lua BTS de pe toaleta
Bolile cu transmitere sexuala sau infectiile nu pot supravietui o perioada lunga de timp in afara corpului, mai ales pe o suprafata rece si dura ca un colac de WC. In plus, in general ele nu sunt prezente in urina, astfel incat sansele de a capata asa ceva sunt aproape nule.

Este nevoie insa de atentie sporita la contactul piele-pe-piele sau gura-la-gura. Prin sarut, de exemplu, se pot raspandi herpesul si chiar gonoreea si chlamydia, avertizeaza medicii. Frecarea pielii dintre doua persoane poate duce la schimbul de infectii cum ar fi condiloame genitale, herpes, scabie si paduchi lati.

Mit: "Pilula de a doua zi" cauzeaza avort
Contraceptia de urgenta, cunoscuta ca "pilula de a doua zi", este uneori confundata cu RU-486, un steroid care produce intreruperea sarcinii. De fapt, daca se apeleaza la contraceptia de urgenta atunci cand femeia este deja gravida (mai exact din clipa in care ovulul fecundat s-a atasat de peretele uterului), pilula nu va mai avea niciun efect.

Mit: Pilulele contraceptive produc ingrasare
Desi studii peste studii nu au reusit sa dovedeasca o corelatie intre contraceptivele orale si cresterea in greutate, aceasta este in continuare o idee larg raspandita printre femeile de toate varstele. O analiza a 44 de cercetari anterioare a constatat ca, in timp ce unele participante au luat in greutate pe perioada studiilor, nu s-a reusit demonstrarea faptului ca de vina ar fi fost metoda contraceptiva.

Un singur tip de contraceptiv a putut fi corelat cu cresterea in greutate, mai exact medroxiprogesteron acetat injectabil care a dus, in medie, la ingrasarea cu 5 kg pe o perioada de 3 ani a femeilor care il foloseau.

Mit: Cele care isi fac vaccinul anti-HPV sunt ferite de cancerul de col uterin
Gardasil si Cervarix sunt vaccinuri care blocheaza cele doua tipuri de papilomavirus uman (HPV) ce cauzeaza cel mai frecvent cancerul de col uterin. Gardasil, de asemenea, protejeaza impotriva a doua tipuri ce cauzeaza majoritatea verucilor genitale. Dar aproximativ 30% dintre cazurile de cancer de col uterin nu vor fi impiedicate de aceste vaccinuri, asa ca este important pentru toate femeile, indiferent daca acestea au fost vaccinate sau nu, sa isi continue testarea periodica Babes Papanicolau.

Mit: Dusurile vaginale sunt un mod sanatos de curatare a vaginului
Vaginul are mecanisme prin care se curata singur iar dusurile cauzeaza mai mult rau decat bine, potrivit Centrului National de Informare despre Sanatatea Femeii din SUA. Bacteriile naturale din vagin ajuta la pastrarea lui curat si sanatos. Dusurile intravaginale pot perturba echilibrul, ducand la raspandirea infectiilor vaginale in trompele uterine, uter si ovare. In plus, dusurile nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala sau a sarcinii. De fapt, dusurile ajuta femeia sa ramana insarcinata, deoarece imping mai adanc in vagin materialul seminal.

Autor: A.C.

Specialitate: 
Comentarii

In privinta sectiunii "Mit: Dusurile sunt un mod sanatos de curatare a vaginului" am citit ca se pot folosi si discpozitive speciale de spalare, se cheama irigatoare intime daca nu ma insel. Insa, cu toate dorintele de a-l curata, am inteles ca intr-adevar, el se auto-curata singur si trebuie lasat sa-si faca treaba!

Asta am inteles si eu, ca pilulele efectiv nu au cum sa ingrase, insa ele pot mari pofta de mancare, iar daca persoana ajunge sa satisfaca acea pofta..atunci evident ca se ingrasa...

Anticonceptionalele ingrasa, si ingrasa mult. Eu m-am ingrasat mult dupa ce am luat primele pilule, si mi-au confirmat mai multi specialisti ca era vorba despre anticonceptionale. De altfel am slabit inapoi fara eforturi deosebite dupa ce am renuntat la ele. E totusi vorba despre hormoni, care pot produce dezechilibre...

Eu în schimb am slăbit în timp ce luam anticoncepţionale...mi-am revenit când m-am lăsat de ele...

brainwash pentru fetitele dornice de sex

Pilula de a doua zi are are printre cele efecte si faptul ca impiedica atasarea unui eventual ovul fecundat in uter. asta nu e avort? Am dreptate sau nu? Ca sa nu mai vb ca pilulele contraceptive fac ca uterul sa fie uscat si sa nu poata sa sustina viata. Despre asta ce parere aveti? daca totusi ramai insarcinata chiar daca iei corect pastilele sau uiti o data si se obtine un ovul fecundat, ala nu moare in uter?

Pt mine contraceptivele hormonale nu sunt o solutie, prezervativul ramane singura metoda folosita desi se mai rup si astea daca nu ai grija in timpul actului si ajungi tot la pastila de a doua zi. Concluzia e ca trebuie gasit ceva mai bun decat atat.

Cred că aţi făcut o mare greşeală, cel puţin la ultmul punct. Spuneţi că nu sunt necesare duşurile vaginale, fără a preciza însă cum se face o igienă corectă. Asta în condiţiile în care oricum ţara este plină de femei care îţi mută nasul din loc când îşi deschid picioarele, iar din modul incomplet în care aţi redactat textul de faţă nu faceţi decât să le confirmaţi că este corectă atitudinea lor.

Pastila de a doua zi opreste nidatia adica provoaca avort.

Toti medicii recunosc ca printre efectele pilulei de urgenta / de a doua zi, se numara impiedicarea Nidatiei.
Ce inseamna lucrul asta? Inseamna ca ovulul fecundat nu este lasat sa se prinda in uter pentru a-si incepe dezvolarea si este practic omorat de aceasta pastila.

Nu le folositi! O sa va distrugeti viata!

Pagini

Echipa medicala MedLife - Ginecologie, Obstetrica Ginecologie

  •  
  • 1 of 54

Articole similare

Urmatoarele randuri se bazeaza pe propria mea experienta intr-un serviciu de psihiatrie de urgenta francez (la Spitalul de Urgenta din Metz), confruntata cu realitatile din sistemul sanitar romanesc. Urgentele psihiatrice sunt mult mai diverse decat s-ar putea crede. Si mult mai putin psihiatrice decat s-ar putea crede. Patologia psihiatrica...
E usor sa iti faci prieteni la orice varsta / Foto: PhotoXpress Multi parinti cu un singur copil isi fac griji cu privire la capacitatea acestuia de a socializa, in lipsa fratilor si a surorilor. Specialistii spun insa ca nu exista motive de ingrijorare. Un studiu realizat in Statele Unite si citat de BBC, la care au participat mai mult de 13....
Cand Naomi Jacobs s-a trezit, in casa sa, in 2008, ultimul lucru pe care si-l amintea era ca adormise cu o noapte inainte in paturile suprapuse pe care le impartea cu sora sa si isi facea griji despre examenul la limba franceza, ca multi alti adolescenti in varsta de 15 ani, transmite Mediafax. Dar ceea ce isi amintea Naomi Jacobs se...
Bebelusii au o capacitate mult mai mica de a lupta impotriva infectiilor / Foto: Photoxpress.com Copiii sunt sensibili la infectii, iar spitalizarea poate fi pentru ei un prilej de a se imbolnavi. Se poate intampla ca, la un moment dat, sa fiti nevoita sa va internati cu copilul in spital daca starea lui de sanatate nu este una buna, iar medicul...
Un nou studiu de la Universitatea Gothenburg din Suedia sugereaza ca efectele protective ale alcoolului sunt prezente doar in cazul persoanelor care prezinta un anumit genotip sau "machiaj" genetic. Se estimeaza ca doar 15% din populatie prezinta acest genotip particular. "Consumul moderat de alcool in sine nu are un efect protector puternic", a...