Publicat la: 
1/04/2013

Corpul omenesc si angoasele incuiate in el

In primii ani ai facultatii de Medicina, studentii invata anatomia omului cu ajutorul cadavrelor. Corpul uman, care, pentru restul cetatenilor, inclusiv proprii lui posesori, ramane ermetic inchis in propria lui piele, e larg deschis celor ce vor sa invete. Pentru medicinisti, cadavrul este mai mult decat o unealta de studiu practic, este un rit al trecerii, si asta din doua motive:

- e un spatiu interzis celorlalti oameni, un tabu sacralizat transcultural. Medicina a fost mereu atasata, deschis sau camuflat, de un oarecare aer sacerdotal.

- mai important, e versiunea peiorativa a tuturor suferintelor si bolilor. Un cadavru este un semnal empatic important pentru cel ce-l priveste, ce spune: pericol, suferinta, moarte, mult mai elocvent decat cuvintele. Pe undeva, exista teorema nescrisa ca, daca studentul isi tine firea si mintea agera in preajma unui cadavru, o va face in preajma oricarei suferinte a altuia. Cadavrul de la anatomie este asadar prima noastra lectie de empatie.

E insa o lectie cu doua taisuri. Nescrisa si nerostita, ea poate capata formulari diferite in constiintele noastre.

In cazul nefericit, invatam sa nu ne pese prea tare. Ca omul e o masinarie extraordinara si ca sa mesteresti la ea trebuie sa te dezinvestesti de sentimentele pe care le ai de obicei fata de oamenii care nu-ti sunt pacienti. Ca nu e treaba ta, de medic, sa te intereseze intr-un mod subiectiv, empatic, temerile si suferintele pacientului. Desi o anume detasare e in mod sigur necesara in medicina, nepasarea, insensibilitatea in fata suferintei este atat de indoielnica moralmente vorbind, incat banuiesc ca este unul dintre motivele pentru care cadavrul a devenit, de-a lungul erelor, un tabu cvasi-sacru. Daca tratam moartea celorlalti cu usurinta, incotro ne indreptam, ca specie?

In cazul fericit, lectia este insa mult mai nuantata. Stapanirea de sine in fata bolii si mortii inseamna de fapt dominarea propriei suferinte, pentru ca cea a seamanului este mult mai importanta. Este omenesc, firesc si moral sa-ti pese de un om bolnav mai mult si altfel decat iti pasa de o masinarie stricata.

Intr-o insemnare mai veche scrisesem ceva despre contagiunea afectiva, sentimentele negative orientate spre sine, prin opozitie fata de compasiune si intelegere, laturi benefice ale empatiei si altruismului. Si mai scrisesem si despre tulburarile de anxietate vazute ca un exces al primelor, in dauna ultimelor. Canalele de comunicare a suferintei sunt astazi mult mai multe, nu e nevoie prezenta ei fizica. Informatia despre suferinta, de toate calitatile si liber-circulanta in media, vine cu reactii adverse, este o mare generatoare de anxietate. Cadavrul e o prima pregatire a studentilor la medicina impotriva valului de anxietate care risca sa insoteasca, simbolic, tot ce vor vedea si invata in deceniul de ucenicie care urmeaza. Pregatire care insa nu se termina niciodata in cursul carierei si care este continuta in orice educatie medicala reala.

Nu cred ca trebuie sa ne opunem, de principiu, unei expozitii cum e The Human Body de la Muzeul Antipa. Da, ne putem teme de lectia gresita, de anecdotic si senzational (hai sa vedem niste cadavre!), si, s-o recunoastem, multa lume viziteaza expozitia din motive gresite. E o temere justificata, desi banalizarea nefasta a suferintei si mortii se intampla deja din abundenta peste tot, in toata imageria violenta pe care o incasam deja inca din copilarie si de care nu ne putem ascunde. Ce nu se justifica este temerea instinctiva, primara, de interiorul tainic al corpului. Nu e nimic inspaimantator sau sinistru acolo. Nimic care sa merite sa fie vesnic ascuns, accesibil cunoasterii doar anumitor bresle.

Lectia corecta, adica beneficiile unei educatii medicale reale pentru toata lumea, nu doar pentru medici, atarna cu mult mai greu in balanta. O viata mai libera, mai usurata de obsesiile angoasante pe care misterele corpului le exercita uneori, ar fi doar un beneficiu secundar.

Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru

Taguri Medlife: 
Comentarii

Nu sunt medic,dar am tot respectul pentru cei ce practica cu adevarat aceasta meserie.In fapt oricare dintre noi,vrem sa ajungem ceva in viata..Pentru mine, meseria care m-a chemat cel mai mult,a fost cea a cifrelor exacte.In zadar a dorit tata,sa ma faca mecanic.Am ajuns mastru mecanic in aviatie,dar dupa venirea dupa front,tot acolo unde am avut chemare am ajuns.O meserie,pe care vrei sa o faci bine,este aceia pe care o faci cu dragoste si din dragoste.Daca pui in fata interesul material,este mai bine sa nu te mai apuci.Toata viata vei alerga dupa castiguri,pe care in virtute,crezi ca le meriti,neinteresandu-te altceva de cat bogatia.Si asta nu mai este meserie.

Angoasa se poate rezolva doar in respect fata de sufletul si trupul uman in legatura si dincolo de moarte.

Orice forma de lipsa de respect va avea ca efect cresterea angoaselor.

Alte articoleVezi toate articolele

Copiii deosebesc binele de rau / Foto: SmartWoman La sfarsitul anului trecut ziarele vuiau de stirea ca majoritatea copiilor cu varste sub 10 ani sunt sociopati dispusi sa recurga la...
Dr. Dragos Albu / Foto: MedLive.ro Infertilitatea, o problema cu care tot mai multe cupluri tinere se confrunta, nu este, in totalitate, lipsita de o rezolvare. Fertilizarea in vitro este una...