Publicat la: 
29/12/2011

Sunt nenumarate teorii psihologice care incearca sa explice depresia de Sarbatori. Eu ma voi opri aici asupra uneia singure: stergerea importantei riturilor.

dr. Vlad Stroescu

Intr-una dintre cele mai cunoscute carti de antropologie, Coming of age in Samoa (1928), Margaret Mead, pe atunci o foarte tanara cercetatoare, scria ca adolescenta, atat de furtunoasa si de plina de probleme si riscuri in societatea noastra occidentala, de abia daca e simtita intr-o societate traditionala (cum e cea de pe insula Ta'u, unde Mead si-a condus cercetarea). Dupa Mead si adeptii intregii scoli de antropologie din care a facut parte, nu hormonii, nici neuromediatorii, nici alte tulburari biologice individuale, stau la baza problemelor vietii noastre de zi cu zi, ci cultura in care traim. Cultura, in sensul cel mai vast al termenului, adica tot ansamblul de semne, simboluri si cutume care confera semnificatie grupului din care facem parte.

Intr-o anumita masura, aceasta axioma este adevarata. Mai putin in cazul marilor boli psihice: schizofrenia se intalneste peste tot pe planeta, intr-o proportie relativ egala. Insa, cu cat ne ridicam din marea patologie psihica si ne indreptam spre straturile mai noi, mai fluide, ale psihicului, cu atat Mead are mai multa dreptate. Exista tulburari psihice in care componenta culturala este foarte puternica: anorexia nervosa, de exemplu, care e legata de un anumit arhetip al feminitatii prezent doar in societatile occidentale industrializate.

Unul dintre preturile pe care Occidentul le-a platit in schimbul extraordinarei libertati de constiinta de astazi, a fost stergerea acelor obiceiuri care marcau tranzitia dintr-o etapa a vietii in alta. A riturilor de trecere, cum le-a spus van Gennep. Ele sunt ritualuri care codifica intreaga incarcatura dramatica, emotionala, a unei schimbari importante, dar universale, de neocolit.

Exemplele cele mai importante la noi sunt botezul, nunta, inmormantarea. Dar nu numai, riturile de trecere erau candva prezente peste tot, insotind omul pe tot parcursul vietii. Orice schimbare presupune un grad mai mic sau mai mare de suferinta, implicit oricarei adaptari. Ritul trecerii absorbea in buna parte suferinta, o norma, o facea acceptabila si fireasca. Cred ca nu gresim daca spunem ca riturile de trecere erau un factor important de protectie a sanatatii psihice, chiar daca nu asta era intentia lor explicita.

Inca mai avem rituri ale trecerii, insa eficacitatea si rolul lor, intr-o cultura in perpetua schimbare, cum e cea in care traim, sunt tot mereu mai mici. Margaret Mead ar fi spus ca adolescenta occidentalilor e atat de framantata si produce atat de multa suferinta din cauza lipsei unor asemenea rituri. Faptul ca mediul urban e in mod universal recunoscut ca factor de risc pentru majoritatea suferintelor psihice ar putea fi explicat la fel.

Sarbatorile de iarna in acelasi mediu urban, modern, au doua fete. Una este bucuria, regasirea comunitatii, familiei, unei anumite generozitati uitate pe parcursul anului. Cealalta fata, cea intunecata, o cunoastem cu totii sub numele de „depresia de Craciun”, sau „holiday blues”. Faptul ca numarul de sinucideri ar creste in aceasta perioada e mai curand o prejudecata, infirmata de mai multe studii, insa chiar existenta acestei prejudecati dovedește ca de Sarbatori ne temem mai mult de singuratate si alienare.

Sunt nenumarate teorii psihologice care incearca sa explice depresia de Sarbatori. Eu ma voi opri aici asupra uneia singure: stergerea importantei riturilor. Craciunul, dintotdeauna, a fost ritul renasterii. Faptul ca ne aflam in preajma solstitiului, cand ziua incepe iar sa creasca, nu e deloc intamplator. Riturile, foarte diverse, ale acestei perioade, aveau, ca toate riturile, un rol colectiv. Indiferent de necazurile noastre, de faptul ca nicicand nu vom mai fi copii (atunci cand Craciunurile erau cele mai frumoase), ca suntem poate mult prea singuri, Craciunul e triumful vietii asupra tuturor acestor neajunsuri. Si forta colectiva a reinnoirii se rasfrangea asupra individului.

Am vazut odata, la piata, un batranel zambitor care cumpara niste ramuri de brad. Din discutia pe care o avea cu vanzatorul, pe care am auzit-o fara sa vreau, am inteles ca era singur, sotia ii murise demult, dar ca i-ar fi placut si ei sa aiba ramuri de brad de Craciun. Sigur, era ceva foarte trist in scena aceea. Era insa mai mult de atat, chiar daca nu la fel de evident ca tristetea: o impacare cu sine, o rezilienta, pe care am invidiat-o.

Asa ca sfatul meu, de psihiatru, de lupta impotriva depresiei de Sarbatori, e foarte simplu: nu uitati ca sunt Sarbatorile. Chiar daca nu aveti cum sa evitati singuratatea si nostalgia. Chiar daca uneori pare mai usor sa te refugiezi in perpetua clipa prezenta, lipsita de memorie. Pare greu de crezut pentru unii dintre noi, dar dincolo de ferestre se afla un furnicar de oameni care isi aduce aminte, impreuna cu noi, de Sarbatori.

Sa stiti ca numarul de sinucideri scade, nu creste, de sarbatori. Poate tocmai din cauza ca in Sarbatori a ramas inca destula forta simbolica care sa ne ajute sa trecem cu bine dinspre noapte spre zi.

Si pentru ca ritualul mi-o cere, sunt fericit sa ma conformez si sa va doresc Sarbatori fericite si La Multi Ani!

Vlad Stroescu este psihiatru la clinicile MedLife din Baneasa si Unirii. A absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti, a activat profesional in Franta si in prezent este doctorand in antropologie medicala.
Comentarii

Super articol! Recunosc ca nu m-am gandit niciodata la paralela asta dintre adolescentii Occidentului si cei ai comunitatilor mai izolate. Foarte interesant!

Articolul isi are rostul, cata vreme te face sa il parcurgi integral. Exista insa (cel putin, pentru mine) o dilema: doctorul Vlad Stroescu este psihiatru sau psiholog. Abordarea temei, care exclude tulburarile afective organice dintre cauzele depresiei, lasa loc banuielii ca avem de a face cu recomandarile unui psiholog. Ori, este stiut ca tulburarile afective organice nu pot fi puse la colt cu readucerea in prim plan a Sfintelor Sarbatori.

De cele mai multe ori exista o interdependenta intre tulburarile afective organice si obiceiurile zilnice. Daca cineva cu un nivel scazut de serotonina si noradrenalina hotareste sa nu sarbatoreasca Craciunul (e un exemplu) este foarte probabil ca starea lui/ei sa se agraveze, conducand spre depresie. Sau chiar si atunci cand esti deja intr-o depresie, trebuie sa lupti prin orice (contact social, miscare fizica, somn, hrana corespunzatoare, terapie in caz ca e nevoie, chiar si in a sarbatori Craciunul sau alte ocazii).

Ps. Un psiholog clinic face 5 ani de facultate, deci poate fi in stare sa dezbata toate cauzele depresiei.

Frumos. La multi ani!

ce n-a inteles domnul Vlad si alti psihologi, inclusiv margaret mead, este ca problema de baza nu e in nu stiu ce rituri sau ritualuri, care au importanta lor, dar sunt CONEXE. Cel mai important fenomen din zilele noastre este disolutia familiei, in sens larg. In sens larg, familia avea incorporate mai multe generatii: bunici, eventual strabunici, parinti, copii, nepoti, eventual stranepoti. Nu puteai fi niciodata singur intr-o asemenea familie. Nu puteai fi niciodata parasit intr-o asemenea familie. Conflictele intre generatii erau reduse de prezenta celorlalte generatii. Aduceti-va aminte ca multi dintre copii erau crescuti de fapt de bunici, care aveau mai multa rabdare si mai multa intelegere. Si invers, batranii nu puteau fi singuri avand atatea vieti tinere langa ei. Nu se vrea inteles acest fapt banal pentru ca disolutia familiei este metoda cea mai puternica pentru a controla individul in gandurile si actiunile sale. Odata distrusa familia, individul ramane la cheremul puternicilor lumii, fara niciun fel de ajutor, oricati psihologi ar exista pe lumea asta.

@otonel: Ai atins un argument foarte bun si anume distanta sau detasarea de familie. Din propria experienta pot spune ca este devastator. Nicaieri in lume nu te priveste cineva cu acelasi interes sau chiar si dezinteres cum te priveste o mama sau un tata. Nici o atingere nu este la fel de calda ca a mamei sau nici un cozonac nu este ca al bunicii. Iar dorul sapa santuri intr-un pamant care era destinat sa fie materie indestructibila.

Autorul are dreptate. Iar diminuarea in importanta a riturilor de trecere este una dintre multele consecinte ale desacralizarii lumii in mentalul occidental, care s-a raspandit, prin globalizare, pe intreaga planeta.

Sarbatori fericite, Domnule Doctor!
Imi plac articolele Dumneavoastra.
In privinta depresiei, poate ca nu cauzele ci unele remedii sunt de natura culturala. Am citit undeva despre un misionar englez in Asia, care lupta cu depresia executand zilnic propriul ritual al ceaiului de la ora 5, cu smoking, cesti de portelan fin si lecturi din Daily Telegraph...

Argumentele aduse in favoarea riturilor de trecere sunt vagi si pot duce la interpretari gresite din partea cititorului neinitiat in antropologie si istorie.
Prima interpretare gresita ar fi ca o intoarcere la "traditii" ar fi raspunsul la problemele contemporane. Spre exemplu, e plin marketingul de discursul produselor traditionale (ca derivat, a aparut conceptul "organic"). Daca luam fiecare rit in parte, indiferent de civilizatie, vom ajunge destul de repede la constatarea ca multe dintre ele sunt traumatizante, debilitante si, in extremis, mutilante. Ca exemplu extrem este circumcizia. Daca la barbati, treaca-mearga, se pot aduce argumente pro de genul "e igienic", la fete orice argument pro este nu numai falacios ci si periculos.
O a doua interpretare gresita ar fi ca raspunsul la probleme sta in rit, per se. Si uite asa, daca transplantam rituri din sec II in sec XXI, reparam societatea contemporana bolnava. Aici, necunoasterea istoriei isi spune cuvantul. In general, oamenii au impresia ca societatea se degradeaza, ca era mai bine acum 100 de ani, pentru ca asa zice bunica (un alt concept de marketing care da bine, "vintage").
Recomand urmatoarea lectura: Lucian Boia - "Capcanele istoriei". Minti luminate au ajuns la concluzia ca istoria se repeta tocmai pentru ca omenirea nu se schimba. In termeni evolutionisti, ar trebui sa invatam din greseli. Or omenirea nu a invatat nimic din greselile trecutului documentat.
Importanta riturilor de trecere sta in FUNCTIA lor in societate si nu in felul cum vin ele ambalate. Intram acum in increngatura teoriilor sociale pe care nu are rost sa le expun aici.
Cert este ca omul, asa cum au spus-o si grecii, este un zoon politikon, traim si ne dezvoltam mai bine in turma, decat solitari. Trebuie sa invatam sa socializam si, cel mai important dintre toate, sa ne ADAPTAM nevoia de socializare la societatea contemporana.
Vopsitul oualor de Paste, de una singura, in casa, nu ma va salva de la depresie. Imi poate da, cel mult, un sens de apartenenta la o cultura sau de participare la un rit in masa, asistat de televizor (ignor faptul ca cercetari recente asociaza depresia cronica cu un dezechilibru chimic la nivel neuronal, deci ar putea mai degraba fi explicata fiziologic, nu cultural). Participarea la actiuni caritabile insa, ne-ar da o satisfactie mai mare daca am accepta sa lasam la o parte egoul hipertrofiat.
Pentru ca una din functiile ritului este asa-numita "lepadare de sine". Nu lasi "individualitatea" sa surclaseze "comuniunea".
Intr-una din cartile lui, Noica povesteste cum cea mai mare insulta pe care un calugar si-o imagina era sa strige "Individule!"
Problema societatilor traditionale este ca "lepadarea de sine" se cere a fi totala. In societatea contemporana, "lepadarea de sine" este nu numai ignorata ci chiar respinsa vanjos. Poate ca, totusi, cel mai bine ar fi sa descoperim un echilibru intre cele doua stari: "aurea mediocritas", cum spuneau latinii.

@Mihaela: Imi place mult cum gandesti.

Excelent articol! Nu doar ca riturile de trecere s-au diluat in societatile super industrializate dar in perioada de sarbatori abunda in massmedia mesajele apocaliptice, cel putin in cea romanesca.

Imi pare bine sa vad confirmata (ori macar insotita) de specialist o linie de conduita sociala pe care totdeauna am prizat-o. E multa caldura in rindurile autorului si-i doresc sa o adaposteasca mereu si intru Multi Ani!

Domnule Doctor, va rog sa ma ajutati sa-mi vindec depresia provocata de angajatii MedLife, care dau dovada de o lipsa de profesionalism si de bun-simt nemaintalnite in sectorul serviciilor medicale private.
Am avut parte de atatea situatii neplacute si umilitoare, incat nici Freud nu ar putea lupta cu depresia provocata.
Sfatul meu este sa organizati niste sedinte speciale si pt colegii Dvs....mai ales pentru paparudele de la receptie care habar nu au pe ce lume se afla...

ati facut o plangere oficiala?

Foarte interesant articol, domnule doctor! M-a captivat de la primele rinduri si m-a provocat sa-l citesc cu atentie in intregime, lucru care mi se intimpla tot mai rar fata de ce se publica in general. Interesant punctul de vedere pe care il sustineti si care, iata, a declansat o mica dezbatere care ne pune pe ginduri.... O adevarata placere, va multumesc!

Felicitari pentru toate articolele!
D-le doctor, cum ai reusit sa te intorci in Romania ? Eu nu pot lamuri copii mei , ambii medici, sa revina acasa.

Alte articoleVezi toate articolele

Un test de sange ar putea determina, in viitor, inclinatia unei persoane de a se sinucide. Cercetatorii au descoperit un indicator de vulnerabilitate genetica a creierului la efectele stresulului si...
Soare cu dinti la inceput de toamna / Foto: Reuters De-a lungul secolelor, poetii au descris o stare de tristete, un sentiment de deznadejde si letargie ce apar odata cu zilele tot mai scurte ale...