Publicat la: 
12/08/2016

Cum depistam si care sunt sansele de succes ale tratamentului impotriva cancerului de colon? Dr. Carmen Ruxandra Posoiu, medic primar endoscopie gastroenterologie, a explicat care sunt principalele simptome ale cancerului de colon, cum se pune diagnosticul, ce metode de preventie exista, cand trebuie facuta colonoscopia de rutina si care sunt sansele de reusita ale tratamentului. "Tratamentul de lectie atunci cand este posibil, pentru tumorile care nu au metastazat, este tratamentul chirurgical, care poate sa vindece cancerul de colon", a precizat Dr. Carmen Ruxandra Posoiu.

Care sunt primele semne care ar trebui sa ne trimita la medicul specialist?

Dr. Carmen Ruxandra Posoiu: Din pacate, cancerul de colon poate sa evolueze chiar si pana la 5 ani fara sa cauzeze simptome. Atunci cand apar simptomele, de regula, cancerul este deja intr-o faza avansata.

Simptomele depind si de localizarea formatiunii tumorale. De exemplu, o tumora localizata in partea inferioara a colonului va determina mai frecvent si mai precoce sangerari in scaun decat o tumora localizata in partea superioara.

Tulburarile de tranzit sunt semne clinice care pot sugera prezenta unui neoplasm de colon. Atat constipatia, in special constipatia agravata recent, cat si diareea (vorbim de o falsa, pseudo-diaree) sunt simptome. Pot aparea si dureri abdominale, tenesme rectale, defecatie cu dificultate.

De cele mai multe ori, durerile abdominale apar intr-un stadiu tardiv, cand sunt invadate cordoanele nervoase.

Pot exista si simptome generale, care sa sugerez prezenta unei tumori: scaderea ponderala semnificativa (peste 10% din greutatea corpului), inapetenta, astenia fizica si paloarea.

Video realizat cu echipament Nikon

Cum se diagnoticheaza cancerul de colon?

Dr. Carmen Ruxandra Posoiu: Investigatia considerata standardul de aur pentru diagnostic este colonoscopia.

  • Colonoscopia se foloseste atat pentru diagnosticul unei formatiuni tumorale, cat si ca test de screening. Este o investigatie prin care se deceleaza formatiuni pre-maligne, precum polipii de colon.
  • Pana la colonoscopie sunt si anumite teste uzuale care ne pot orienta catre acest diagnostic: hemoleucograma, unde putem observa o anemie cu pierdere de fier sau putem diagnostica un sindrom inflamator.
  • Exista si un test de scaun ce ne poate fi de ajutor, testul de hemoragii oculte, care poate evidentia sangerari mici care nu se vad cu ochiul liber la nivelul scaunului.
  • Videocapsula de colon.
  • Colonoscopia virtuala, care este o investigatie computer-tomograf.
  • Irigografia.

Conteaza foarte mult ca in cazul decelarii unei formatiuni tumorale sa se efectueze probe de biopsie si ca urmare a diagnosticului sunt efectuate investigatii imagistice (CT, RMN pt abdomen si pelvis) care permit stabilirea invaziei tumorii.

Care sunt optiunile de tratament?

Dr. Carmen Ruxandra Posoiu: Tratamentul de lectie atunci cand este posibil, pentru tumorile care nu au metastazat, este tratamentul chirurgical, care poate sa vindece cancerul de colon.

Exista si tratamente adjuvante: chimioterapie, radioterapie in cazul formatiunilor de rect. Este important stadiul tumoral, dar si statusul pacientului (varsta si comorbiditatile).

In ceea ce priveste tratamentele naturiste promovate pe internet, as vrea sa ii sfatuiesc pe pacienti sa aiba grija la site-urile care profita de disperarea lor si le prezinta diferite tratamente care nu numai ca nu le aduc niciun beneficiu, ci pot chiar agrava anumite forme tumorale.

As sfatui pacientii ca in primul rand sa apeleze la medicina alopata si la toate armele pe care le are aceasta in lupta impotriva cancerului.

Daca totusi doresc sa asocieze si un tratament pe baza suplimente alimentare, sa mearga la specialisti in fitoterapie, in homeopatie. Adevaratii specialisti sunt aceia care nu promit medicamente minune, ci cei care pot sa ofere un tratament cu suplimente alimentare, care sa sustina organismul in lupta cu boala.

Cum poate fi prevenit cancerul de colon?

Dr. Carmen Ruxandra Posoiu: Exista conceptul de colonoscopie de screening. Putem preveni cancerul de colon prin aceasta colonoscopie de screening.

Factorii de risc sunt de natura genetica si de mediu. Exista anomalii genetice mostenite si dobandite.

Formele mostenite sunt mai rare. In cazul formelor sporadice  care reprezinta 75% din totalitatea cancerelor de colon, urmarirea incepe tipic la o persoana asimptomatica dupa varsta de 50 de ani, cand ideal ar fi ca pacientii sa efectueze o colonoscopie. Este suficient sa fie ulterior repetata dupa 10, daca prima este negativa si nu se gaseste nicio formatiune pre-maligna.

Exista si alte optiuni, in afara de colonoscopie: colonoscopia virtuala, videocapsula, irigografia.

Autor: Alexandra Ciordas

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Nivelurile recomandate de alcool ajuta la reducerea cheagurilor de sange care provoaca accidente vascular cerebrale sau atacuri de cord. Cuvantul cheie este moderatie, fie ca este vorba de bere sau...
Renuntarea la fumat are efect benefic asupra moralului, chiar mai accentuat decat medicamentele antidepresive, conform unui studiu publicat in ultimul numar al revistei British Medical Journal (...