Publicat la: 
20/09/2012

Cum este portretizat cancerul in filme. Cat este adevar si cat fictiune?

Filmele care prezinta personaje bolnave cancer au devenit o priveliste familiara pentru cinefili in ultimii ani, dar acestea rareori portretizeaza sansele precise de supravietuire ale pacientului, spun cercetatorii italieni prezenti la Congresul Societatii Europene de Oncologie Medicala din Viena, Austria (ESMO 2012).

Dupa ce au studiat cu atentie 82 filme care au ca personaj principal o persoana cu cancer, de la Pisica pe acoperisul fierbinte si Gran Torino la Jurnalul unui preot de tara, dr. Luciano De Fiore de la Universitatea Sapienza din Roma si colegii sai au descoperit ca experientele personajelor bolnave de cancer au fost destul de diferite de adevar.

In ultimii ani, filmele au abordat unele dintre cele mai importante probleme legate de cancer, cum ar fi:

  • epidemiologie si cauzele de mediu in Erin Brockovich, Michael Clayton sau The last 56 Hours,
  • implicatiile economice ale terapiei in Rainmaker,
  • gestionarea simptomelor in Wit and Dying Young,
  • ingrijirea spre finalul vietii, in Invaziile barbare, Eternity and a Day si The First Beautiful Thing.

"In zilele noastre cinematograful se confrunta cu aspectele cele mai importante ale bolilor oncologice, care au fost in mare parte absente in anii trecuti", spune dr. De Fiore. "Cancerul nu este o chestiune usor de portretizat si da publicului o sansa de a-si exprima emotiile personale. Acest lucru este util pentru schimbul de impresii legat de ingrijirea persoanelor bolnave de cancer, de la probleme personale sau familiare la probleme de interes colectiv. "

Dar lucrurile pentru bolnavii de cancer nu sunt intotdeauna la fel de sumbre precum ni se arata in filme, observa cercetatorii.

"De foarte multe ori persoana bolnava nu trece peste boala si moartea ei este oarecum utila pentru intriga si finalul filmului. Acest model este atat de puternic standardizat incat persista in ciuda unor progrese reale in tratamentul cancerului. "

"Poate ca exista o lacuna "educationala" in filmele despre cancer," spune dr. De Fiore. "Supravietuirea pacientilor datorata tratamentelor este foarte rara in cinema. Din fericire, in viata reala, acest lucru a devenit fals. "

In filme cercetatorii au studiat 40 de personaje feminine bolnave de cancer si 35 masculine. In 21 de filme tipul de cancer nu a fost mentionat. Simptomele au fost luate in considerare in 72% dintre filme, in timp ce testele de diagnostic au fost mentionate in 65%. Tratamentul cel mai frecvent mentionat in filme a fost chimioterapia, urmata de medicamente impotriva durerii. Decesul a survenit de 46 de ori (63%). Medicii si asistentele medicale au aparut in 58 de filme (77%).

La Hollywood apar mai des tumorile pulmonare, arata cercetarile. "Desi cancerul de san are un impact foarte mare asupra subiectilor de sex feminin, acesta este reprezentat foarte putin. In schimb predomina forme relativ rare de leucemie, limfoame si tumori cerebrale."

In ciuda acestor neajunsuri, filmele despre cancer ar putea avea un impact pozitiv pentru pacienti si pentru medici, spun cercetatorii. "Utilizarea cinematografului pentru a vedea povesti despre cancer ar putea ajuta la cresterea gradului de constientizare cu privire la cat de mare este problema si ce noi terapii sunt disponibile", spune Dr. De Fiore. "De asemenea, prin vizionarea de filme privind cancerul, medicii oncologi ar putea deveni mai constienti de problemele cu care se confrunta deja in cadrul terapeutic: cancerul si sexualitatea, relatia dintre pacient si personalul medical, efectele secundare ale terapiilor. Si unele filme pur si simplu ne fac sa reflectam asupra sensului vietii si al mortii."

"Teatrul si filmele trebuie sa arate mereu aspectul "dramatic", spune profesorul Christoph Zielinski.

"Cand se ia in considerare cancerul, cele mai "dramatice" forme sunt prezentate, pentru ca soarta pacientilor sa poata evolua in jurul lor. In realitate, viata cu cancer, diagnosticul, tratamentul si supravietuirea sunt cele care domina vietile oamenilor ", adauga profesorul Zielinski.

Comentarii

Filemele de genul acesta sunt doar filme si atat. Eu am fost singur la parinti si intr-un an si jumatate mi-au murit in brate (efectiv) ambii parinti. Tata a avut cancer pulmonar cu metastaze cerebrale iar mama cancer genital cu metastaze abdominale. Asadar filmele horror sunt un fel de comedii de prost gust....

Au si doctorii dreptul la parerea lor: mai putin cu depresia, socul devastator, lacrimi... Hai mai mult cu ce ajuta, trataments, pastile etc. Recomand din inima tuturor (doctorilor in special, dar nu numai) cartea "Moartea lui Ivan Ilici" (se citeste in cateva ore, are mai putin de 100 pg.) si/sau filmul "The Doctor". Asta apropo de cine n-a trait pe pielea lui sau cuiva foarte drag/foarte apropiat e cel mai PUTIN in masura sa dea sfaturi de "las ca o sa fie bine"

Alte articoleVezi toate articolele

Fumatul, principala cauza a cresterii incidentei BPOC / Foto: PhotoXpress Bronhopneumopatia obstructiva cronica (BPOC), o boala insuficient cunoscuta si ignorata pana de curand, va deveni a...
De la structura ADN-ului la procesul de fertilizare in vitro, numeroase inovatii si descoperiri biologice au castigat cel mai important premiu stiinftific al domeniului: Premiul Nobel pentru...