Publicat la: 
5/03/2013


VIDEO Cum se pune un diagnostic complicat fara durere. Radiologia interventionala pe intelesul tuturor Tehnologiile medicale sunt atat de avansate incat de multe ori nu intelegem mare lucru din principiile lor de functionare. Asta desi, ca pacienti, suntem chiar obiectul de lucru al acestor proceduri si aparate. Cu sprijinul specialistilor MedLife, incepem sa prezentam pe intelesul tuturor o serie de tehnici medicale complexe prin explicatii precise si simple. Pentru ca mai multa cunoastere inseamna intotdeauna mai putina frica.

Clipul animat de mai jos te va ajuta sa intelegi principiul de functionare al radiologiei interventionale.

Medicina a inventat anumite proceduri care uşurează viaÅ£a unui pacient deja înspăimantat de boală. Una dintre ele este radiologia intervenÅ£ională. Se foloseşte pentru ca medicii să afle dacă o tumoră, chiar şi una mică de 5 sau 7 milimetri, este sau nu malignă. Cu cât răspunsul este descoperit mai repede, cu atât vindecarea e mai sigură. Dar pentru asta medicul trebuie să ajungă la zona suspectată şi să desprindă din ea o bucăţică de Å£esut. Medicul anatomopatolog va spune apoi dacă e rea sau nu. Aşa ceva se poate face şi repede şi fără durere. Primul pas e o anestezie locală, minim invazivă. Medicul ajunge apoi la zona bolnavă printr-o incizie mică, puÅ£in mai mare decat varful unui ac. Sistemul coaxial, cum îi spun specialiştii, este calea prin care, după incizie, medicul introduce acul de biopsie. În varful lui este montată o cameră de achiziÅ£ie pe care medicul o deschide atunci cand a ajuns in periferia leziunii. În clipa în care medicul acÅ£ionează acul de biopsie, un mic fragment (foarte subtire, cu lungime de maxim 20 mm) din zona bolnavă este secÅ£ionată şi recoltată în camera de achiziÅ£ie. Acul este retras şi fragmentul obÅ£inut este eliberat şi trimis medicului anatomopatolog care îl va studia la microscop pentru a stabili un diagnostic. Astfel se pot recolta, cu o durere minima (chiar absenta) pentru pacient, fragmente de Å£esut de la nivelul ficatului, a părÅ£ilor moi,  ale plămanului, a mediastinului, retroperitoneului, rinichiului, osului sau a sanului. Medicii au ajuns să poată descoperi astfel de tumori, atunci cand ele apar la sân, chiar când au doar caÅ£iva milimetri. In cazul in care sunt de dimensiuni prea mici pentru a fi gasite de chirurg, Ele sunt marcate, vizualizandu-se totul pe ecograf, cu ajutorul unui ac fin introdus pană în leziune. Prin canalul central al acestui ac se introduce un altul, mult mai fin, cu un mic carlig care va fi fixat in zona suspecta- numit harpon de către specialişti. Cu ajutorul lui se reuşeşte agăţarea leziunii în san, chirurgul putand ajunge ulterior foarte usor acolo pentru a o scoate, cu avantajul reducerii la maxim a timpului operator si in consecinta a anesteziei generale, permitand crutarea (prezervarea) a cat mai mult din glanda mamara. In momentul extragerii leziunii medicul anatomopatolog prin examenul extemporaneu evalueaza tumora si decide daca e vorba despre cancer sau nu . Chiar în aceeaşi zi.

Explicatiile au fost oferite de dr. Aurel Fernye de la clinica MedLife, singurul loc din Brasov unde este practicata aceasta procedura.

Comentarii

Foarte buna initiativa, mai ales intr-o tara cu un nivel de cultura stiintifica atat de scazut cum e Romania. Asteptam si videouri instructive in privinta biorezonantei sau homeopatiei. Din cate vad nu sunt greu de gasit medici care sa le aplice chiar in spitale, deci pot sa le si explice. Stiintific, desigur.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Doua vaccinuri au protejat "complet" soareci infectati cu virusul Zika, potrivit unui studiu publicat in revista Nature, iar cercetatorii cred ca este vorba de un progres spre crearea unui vaccin...
Cantatul la un instrument muzical pare sa imbunatateasca sanatatea intr-o varietate de moduri. Exista o multime de dovezi care arata ca muzica este benefica pentru fiecare dintre noi. Potrivit unui...