Publicat la: 
5/12/2018

produse cosmetice

Femeile care se expun pe perioada sarcinii la chimicalele care se gasesc in pasta de dinti, machiaj, sapun si alte produse de ingrijire personala pot risca ca fiicele lor sa intre la pubertate mai repede. Specialistii de la Universitatea din California au descoperit, printr-un nou studiu, ca fiicele mamelor care au avut niveluri ridicate de ftalat de etil si triclosan in organism in timpul sarcinii, au intrat la pubertate la o varsta mai frageda, potrivit sciencedaily.com.

Rezultatele au fost publicate in revista ”Human Reproduction” au provenit din datele colectate intr-un studiu care a urmarit 338 de copii de la nastere pana la adolescenta, pentru a descoperi cat de devreme factorii de mediu afecteaza dezvoltarea copiilor.

Studiile anterioare au aratat ca in ultimii 20 de ani fetele, si mai rar si baietii, au intrat la pubertate din ce in ce mai devreme. Constatarea este ingrijoratoare deoarece varsta pubertatii a fost asociata cu un risc crescut al bolilor mintale, cancer mamar si ovarian in cazul fetelor si cancer testicular la baieti.

Fiicele femeilor care au avut un nivel ridicat de ftalat de etil si de triclosan in organism in timpul sarcinii au intrat mai repede la pubertate. Acest lucru nu a fost observat la baieti.

Ftalatul de etil este adesea utilizat ca stabilizator in parfumuri si in cosmetice. Agentul antimicrobian triclosan era folosit in sapunuri, dar acesta a fost interzis ulterior deoarece s-a dovedit a fi ineficient. Totusi, inca este gasit in anumite paste de dinti.

”Unele dintre produsele cu care ne dam pe suprafata pielii ajung in organism fie pentru ca trec prin piele, fie pentru ca le respiram sau le inghitim accidental. Trebuie sa fim constienti ca aceste substante chimice ne afecteaza sanatatea”, spune Kim Harley, de la Scoala de Sanatate Publica.

Cercetatorii suspecteaza ca multe substante chimice din produsele de ingrijire personala pot interfera cu hormonii naturali din corpul nostru, iar studiile au aratat ca expunerea la aceste substante poate altera dezvoltarea reproductiva la sobolani. Chimicalele mentionate includ ftalatii, care se gasesc in produsele parfumate, cum ar fi parfum, sapun si sampon, parabenii, care sunt utilizati ca si conservanti in produsele cosmetice si fenolii, care includ triclosanul.

Cu toate acestea, putine studii au analizat modul in care aceste substante chimie ar putea afecta dezvoltarea copiilor.

”Am vrut sa vedem ce efect are expunerea la aceste substante in timpul anumitor etape critice de dezvoltare, cum ar fi inainte de nastere si in timpul pubertatii”, explica Harley.

Studiul CHAMACOS a recrutat femei insarcinate care traiau la fermele in care lucrau, intre anii 1999 si 2000. Desi obiectivul principal al studiului a fost de a examina impactul expunerii la pesticide asupra dezvoltarii copiilor, dar specialistii s-au folosit de oportunitate pentru a examina si efectele altor substante chimice.

Echipa de specialisti a masurat concentratiile de ftalati, parabeni si fenoli din probele de urina luate de la mame de doua ori pe parcursul sarcinii si de la copii, cand au implinit 9 ani. Numarul de copii a crescut, fiind inclusi in studiu 159 de baieti si 179 de fete, cu varsta cuprinsa intre 9 si 13 ani. A fost monitorizat calendarul etapelor de dezvoltare care marcheaza diferite etape ale pubertatii.

In mai mult de 90% dintre probelor de urina ale mamelor si copiilor au fost gasite concentratii detectabile ale tuturor celor trei clase de substante chimice.

Mai mult, specialistii au descoperit ca, de fiecare data cand concentratiile de ftalat de etil si de triclosan din urina mamei s-au dublat, fetele au intrat la pubertate cu o luna mai devreme. Totusi, nu se stie exact daca substantele chimice au provocat schimbarea, sau daca fetele au ajuns la pubertate mai repede deoarece au inceput sa foloseasca produse de ingrijire personala la o varsta frageda.

”Oamenii ar trebui sa fie constienti de faptul ca exista produse chimice in produsele de ingrijire personala, care ar putea sa perturbe hormonii din corpul nostru” concluzioneaza Harley.

Sursa: www.sciencedaily.com/

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Amniocenteza, Ecografie 4D E10, Ginecologie, Obstetrica Ginecologie

  •  
  • 1 of 54

Articole similare

Oamenii de stiinta au descoperit de curand ca bebelusii se misca in uter pentru a dezvolta oase si articulatii puternice. Se pare ca miscarea stimuleaza interactiuni moleculare care ghideaza celulele si tesutul embrionar pentru a construi un schelet robust si maleabil. Daca embrionul nu se misca, este un semn ca dezvoltarea poate fi...
Pentru prima data au fost descoperite in placenta particule mici de carbon, obtinute prin arderea combustibililor fosili, potrivit noilor cercetari prezentate la ”European Respiratory Society International Congress”, conform eurekalert.org. Descoperirile acestui studiu se adauga la dovezile existente privind riscurile poluarii asupra copiilor...
Planseul pelvin este o structura anatomica, cu rol de sustinere a organelor genitale. Desi sunt niste probleme "bine ascunse", disfunctiile de la nivelul planseului pelvin sunt des intalnite printre femei. Ce disfunctii ale planseului pelvin pot aparea la femei? incontinenta urinara prolapsul utero-vaginal (caderea uterului, a colului uterin si...
In timpul sarcinii multe femei tind sa manance cat pentru doi, incercand sa dea vina pe pofte, dar cercetatorii sustin ca nu este un obicei sanatos. Una din trei femei recunoaste ca isi urmeaza impulsul de a manca excesiv, dar nu stiu ca este un risc major pentru sanatatea lor si a copiilor. Informatiile se bazeaza pe un studiu la care au...
Expunerea la o clasa de substante chimice, folosite pentru fabricarea unei game largi de produse de consum, poate cauza modificari ale functiei tiroidei, conform unui nou studiu. Oamenii au o expunere pe scara larga la substantele perfluorinate, care sunt folosite in producerea tesaturilor, covoarelor si a produselor cosmetice. Aceste substante...