Publicat la: 
22/05/2017

Exista mai multe tipuri de dureri de cap pe care 9 din 10 adulti le experimenteaza de-a lungul vietii. Unele dintre acestea, precum cele ce apar pe fondul deshidratarii, pot fi usor tratate si, mai mult, preintampinate. Iata care sunt semnele ce indica prezenta unei dureri de cap pe fondul deshidratarii si cum putem evita aceste simptome, conform medicalnewstoday.com.

Cel mai adesea, durerile de cap se declanseaza pe fondul deshidratarii si pot fi usoare sau severe, de tipul migrenelor. Acestea apar atunci cand organismul pierde, prin intermediul urinei si transpiratiei, fluidele esentiale pentru a functiona corespunzator.

De cele mai multe ori cantitatea de lichid pierduta poate fi usor echilibrata prin consumul de alimente bogate in apa. Cu toate acestea, se intampla frecvent ca organismul sa piarda cantitati insemnate de fluide mult mai repede decat isi poate extrage necesarul de apa prin intermediul alimentatiei.

In astfel de momente corpul devine deshidratat si, printre complicatiile pe care deshidratarea le declanseaza la nivelul intregului organism, apar si durerile de cap.

Cand apare deshidratarea, creierul se contracta temporar din cauza pierderii de lichide, iar acest proces declanseaza migrenele specifice lipsei de apa.

Simptomele deshidratarii

Durerile de cap pe fondul deshidratari pot ajunge la o intensitate destul de mare si se pot manifesta in zona fruntii, cefei sau in zonele laterale. Spre deosebire de durerile de cap sinusale, cele ce apar pe fondul deshidratarii nu implica dureri in zona faciala, dar pot fi insotite de tensiuni in zona gatului si a cefei.

Alte simptome:

- senzatie extrema de sete
- lipsa urinarii sau prezenta urinei de culoare inchisa
- confuzie
- ameteala
- oboseala
- pierderea elasticitatii pielii
- scaderea tensiunii arteriale
- cresterea pulsului
- lipsa transpiratiei
- febra

Cauzele deshidratarii

Deshidratarea are loc atunci cand organismul nu primeste suficienta apa pentru a isi indeplini toate functiile. De cele mai multe ori cantitatea de apa ce intra in organism corespunde cu cea care este eliminata, desi o serie de factori poti cauza retinerea de apa in organism. Cu toate acestea, exista o serie de cauze ce pot creste riscul aparitiei deshidratarii, precum:

- diareea
- varsaturile
- transpiratia in exces datorata unei temperaturi ridicate sau unui program de exercitii fizice intense
- febra
- urinarea in exces

Factori de risc pentru aparitia deshidratarii

Desi nu toti oamenii sunt predispusi migrenelor sau altor tipuri de dureri de cap, deshidratarea poate aparea la oricine, indiferent de starea de sanatate sau afectiunile de care sufera. Unii oameni pot fi mai predispusi deshidratarii. Printre acestia se numara:

- oamenii care locuiesc la altitudini mai mari
- sugarii si copiii
- persoanele in varsta
- persoanele ce sufera de boli cronice ca diabetul si bolile de rinichi
- atletii de anduranta
- persoanele care locuiesc in zonele cu clima calda

Cum tratam durerile de cap aparute pe fondul deshidratarii?

Pentru a trata astfel de dureri de cap, persoanele in cauza trebuie sa parcurga urmatorii pasi:

- sa mareasca consumul de lichide, in special consumul de apa
- sa stopeze temporar activitatile fizice
- sa evite caldura pentru a reduce transpiratia
- sa isi administreze un antiinflamator pentru a reduce durerea

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

MedLife Brasov (proiect) / Foti: MedLife Divizia de investitii a Bancii Mondiale - International Financial Corporation - si compania de servicii medicale MedLife au incheiat joi un contract de...
Migrenele, asociate abuzului fizic / Foto: FreeDigitalPhotos.net Persoanele care au suferit abuzuri fizice in copilarie sunt mai predispuse sa sufere de migrene in tinerete si la varsta adulta....