Descriere: 

Dihidrotestosteronul (DHT) este un metabolit biologic activ al testosteronului format in principal in prostata, testicule, foliculi pilosi si glandele adrenale prin reducerea testosteronului sub actiunea enzimei 5 α-reductaza.

DHT este considerat hormonul androgenic esential; el este responsabil pentru formarea caracteristicilor masculine sexuale primare in timpul vietii embrionare, pentru dezvoltarea celor mai multe caracteristici sexuale secundare la barbati la pubertate si continua sa fie important pentru functia sexuala masculina pe tot parcursul vietii adulte. DHT are afinitate de 2-3 ori mai mare fata de receptorul androgen decat testosteronul si are o potenta de 10 ori mai mare de inducere a semnalizarii receptorilor androgenici.

Femeile cu concentratie plasmatia crescuta de DHT pot prezenta unele caractere sexuale secundare androgene, cum ar fi vocea ingrosata si parul facial. Cresteri ale nivelului seric de DHT se intalnesc si la o parte din pacientele cu sindromul ovarelor polichistice.

In sindromul Klinefelter nivelul DHT este mult mai scazut decat la barbatii normali.

Nivelele serice ale DHT raman normale odata cu inaintarea in varsta si nu se modifica in hiperplazia benigna de prostata.

In conditii patologice dihidrotestosteronul este implicat in caderea parului (calvitie) si se presupune ca si in cresterea excesiva a prostatei.

Recomandari: 
  • monitorizarea pacientilor tratati cu inhibitori de 5 α-reductaza;
  • evaluarea pacientilor cu un posibil deficit de 5 α-reductaza;
  • estimarea raspunsului la chimioterapie in unele cancere de prostata.
Interpretare valori mici: 

Valori plasmatice scazute ale DHT se intalnesc la pacientii tratati cu inhibitori de 5 α-reductaza precum si la pacientii cu deficit genetic de 5 α-reductaza, la pacientii cu anorhie (nivel foarte scazut). In afectiuni ale tubilor seminiferi productia de DHT la nivelul lor este scazuta ceea ce determina si o scadere a nivelului plasmatic de DHT (pacientii cu aplazia celulelor germinale si azoospermie).

Interpretare valori mari: 

Cele mai frecvente afectiuni asociate cu excesul de DHT sunt alopecia de tip masculin si hiperplazia benigna de prostata.