Publicat la: 
24/01/2014

VIDEO INTERVIU Dr. Diana Placintescu, medic primar dermato-venerolog: Asimetria este criteriul principal care indica o eventuala indepartare a alunitelor

Melanomul este un cancer potential agresiv, poate fi mortal in cateva luni, dar pe de alta parte daca este identificat la timp si excizat corect, cu margine de siguranta, aceasta interventie poate fi suficienta pentru vindecare. In ceea ce priveste alunitele periculoase, pacientii sunt in general mai ingrijorati de cele proeminente, nestiind ca, statistic, alunitele care arata ca o pata de cerneala pe piele sunt mult mai periculoase. Dr. Diana Placintescu a explicat pentru MedLive.ro care sunt metodele folosite pentru indepartarea alunitelor, ce riscuri sunt asociate cu aceasta procedura si ce presupune monitorizarea acestora.

Care sunt alunitele periculoase? Ar trebui sa fim mai atenti la cele proeminente, iesite in relief, sau la petele aparute pe piele?

Desi cei mai multi dintre pacienti ni se adreseaza de obicei cand sunt speriati de alunitele care sunt proeminente, statistic, acestea sunt alunite mai putin periculoase decat cele care arata ca o pata de cerneala pe piele. Corpul acestora e compus din fibre, nu din celule care au risc sa se malignizeze. Spre deosebire de acestea, alunitele care sunt ca o pata de cerneala in piele sunt fie alunite cu care ne-am nascut, fie alunite care au aparut in urma expunerilor solare in care o arsura solara declanseaza ceva din setarea noastra genetica si face sa apara un numar mai mare de cuiburi de celule pigmentare. Nu putem stii niciodata, la inceput, daca una dintre aceste mici pete de cerneala, mai ales cele nou aparute, este o alunita normala sau este un proces canceros.

Cand este recomandata indepartarea alunitelor?

Este foarte important ca noi putem sa ne autoevaluam riscul pe mai multe aspecte. In primul rand, tipul nostru de piele (persoanele care au pielea deschisa la culoare si predispusa sa se arda chiar si la cea mai mica expunere au un risc mai mare decat celelalte). Persoanele care au avut in familie cancer de piele, au un risc suplimentar si trebuie sa isi examineze alunitele cu o mai mare atentie.

Asimetria este criteriul principal pe care oricine il poate observa la o pata colorata de pe piele: alunitele care nu sunt perfect ovale sau rotunde, cele care trag intr-o parte, care au marginile mai inchise la culoare decat centrul, cele la care observam cu ochiul liber mai multe nuante de culoare pe piele. Toate acestea sunt criterii pe care le putem observa si singuri.

In momentul in care observam ca fie numarul alunitelor ne plaseaza intr-o grupa de risc (mai mult de 20 ), fie ne-au aparut alunite noi, fie au evoluat cele vechi, trebuie sa mergem la medic. Medicul stabileste care dintre alunite au indicatie operatorie, bazandu-se pe aceleasi criterii, pe experienta lui clinica si pe tehnicile de observare non-invazive. (microscoape speciale de diverse dimensiuni). Tehnologia ajuta medicul specialist sa cuantifice riscul fiecarei alunite intr-un mod aproape numeric. Astfel, se fac scoruri care plaseaza respectiva alunita intr-o grupa de risc sau nu. In cazul in care alunita se incadreaza intr-o grupa de risc mic, dar pacientul a observat totusi o evolutie, aceasta poate fi excizata. In cazul in care alunita se incardreaza intr-o grupa de risc mare excizia este indicatia medicului, care devine absoluta in acel moment.

Care sunt factorii declansatori care duc la modificarea formei sau structurii unei alunite?

Factorul principal este arsura solara. Transformarea unei alunite intr-un cancer de piele nu este provocata neaparat de expunerea repetata, dar in doze mici, la soare, ci de una, doua sau mai multe arsuri brutale care duc la jupuirea pielii. Acest lucru se intampla deoarece se produce o denaturare a ADN-ului din celulele pigmentare care scapa de sub controlul organismului si intra intr-o multiplicare pe care nu o mai putem controla.

In asa fel incat, fie pe o alunita mai veche-care era linistita pana in acel moment- fie pur si simplu din senin, dintr-o celula pigmentara din reteaua naturala a pielii noastre ( cea care ne da culoarea de baza a pielii), una dintre acele celule poate intra in diviziune si ne putem trezi cu o pata pigmentara noua, care de obicei creste rapid si poatre fi o alunita cu un grad mare risc sau direct un melanom.

Care sunt metodele folosite pentru indepartarea alunitelor?

In primul rand as vrea sa clarific credinta populara conform careia "nu e bine sa umbli la alunite". Exista pacienti care au melanoame si cu toate acestea sunt sceptici in ceea ce priveste scoaterea alunitelor.

Nu este admisa excizarea alunitei fara sa ai macar o mica margine de siguranta in jurul ei. Aceasta margine de siguranta merge de la 1 mm pentru o alunita obisnuita pana la 3 cm pentru un melanom. Aceasta este interventia standard. In cazul alunitelor care sunt nepigmentare, care sunt proeminente (asa zisii negi) se accepta o interventie de excizie, numita tangentiala, in cadrul careia lama bisturiului merge paralel cu pielea si se indeparteaza doar partea proeminenta. De fapt, toata masa de celule neobisnuite se gaseste deasupra taieturii.

Interventiile laser pot arde in totalitate, dar pot produce o arsura importanta cu consecinte estetic care nu pot fi estimate de la inceput. Marele dezavantaj este ca interventiile laser nu permit obtinerea unei piese care poate fi data ulterior la un examen anatomopatologic pentru a putea stabili ce a fost respectiva alunita.

Raza laser a bisturiului poate fi folosita in locul bisturiului clasic cand se opereaza pe zone care au potential de sangerare.

Care sunt riscurile asociate acestor proceduri?

Riscurile sunt cele clasice ale oricarei interventii chirurgicale, care pot include sangerarea. Cu toate aceste, de obicei, medicul se asigura ca pacientul nu are probleme de coagulare inainte de procedura. Poate exista riscul unei suprainfectii, cauzata de greselile de sterilizare de sala sau de greselile de ingrijire pe care le-a facut pacientul la domiciliu. Cu toate acestea, in general, interventiile chirurgicale pentru alunite si chiar pentru melanoame nu sunt supuse unor riscuri majore, vitale.

Dupa indepartarea alunitelor, care este procedura de monitorizare? La ce perioada de timp trebuie sa revina pacientul la control?

Depinde de riscul global al pacientului, care are un risc restant, legat de alunitele care i-au ramas. Perioada standard de monitorizare este intre 3 si 6 luni. Daca alunita excizata se dovedeste o alunita cu un risc mare de transformare sau chiar un melanom, aceste urmariri trebuie efectuatre la intervale de timp mult mai mici si mai stricte. In momentul in care am excizat o alunita cu un grad ridicat de risc, expunerea la soare se limiteaza. Nu se mai permite expunerea fara protectie solara maximala.

La ce perioada de timp trebuie verificate alunitele in cazul persoanelor care au foarte multe alunite pe piele?

Studiile spun ca daca sunt multe alunite si la prima evaluare o parte dintre ele au aratat risc ridicat, pacientii trebuie sa vina la control la minimum 6 luni. Pacientii care au multe alunite, dar au fost monitorizati in mod repetat si sunt alunite stabile fara alte riscuri, se admite ca pacientul sa vina o singura data pe an. Este de preferat ca acest control sa fie efectuat inaintea sezonului luminos.

Exista si pacienti care nu se incadreaza in grupe de risc, care sunt sateni sau bruneti, care au 2-3 alunite si una dintre acestea vireaza in urma unei arsuri sau in urma unei scaderi de imunitate si care dezvolta un melanom. Din acest motiv, este bine de stiut ca orice leziune nou-aparuta necesita prezentarea la medic pentru a fi evaluata.

Orice modificare, caracterul evolutiv si observarea unei leziuni ca fiind asimetrica si policroma sunt esenta a ceea ce trebuie sa stim despre alunite.

Este foarte important ca noi putem sa ne autoevaluam riscul, pe mai multe aspecte. In primul rand, tipul nostru de piele: persoanele care au pielea deschisa la culoare si predispusa sa se arda chiar si la cea mai mica expunere au un risc mai mare decat celelalte. Persoanele care au avut in familie cancer de piele, au un risc suplimentar si trebuie sa isi examineze alunitele cu o mai mare atentie.

Asimetria este criteriul principal pe care oricine il poate observa la o pata colorata de pe piele. Acele alunite care nu sunt perfect ovale sau rotunde. Cele care trag intr-o parte, care au marginile mai inchise la culoare decat centru, la care cu ochiul liber observam mai multe nuante de culoare pe piele. Toate acestea sunt criterii pe care le putem observa si singuri.

In momentul in care observam ca fie numarul alunitelor ne plaseaza intr-o grupa de risc (mai mult de 20 ), fie ne-au aparut alunite noi, fie au evoluat cele vechi, trebuie sa mergem la medic. Medicul stabileste care dintre alunite au indicatie operatorie, bazandu-se pe aceleasi criterii, pe experienta lui clinica si pe tehnicile de observare non-invazive. (microscoape speciale de diverse dimensiuni). Tehnologia ajuta medicul specialist sa cuantifice riscul fiecarei alunite intr-un mod aproape numeric. Se fac scoruri care plaseaza respectiva alunita intr-o grupa de risc sau nu. In cazul in care alunita se incadreaza intr-o grupa de risc mic, dar pacientul a observat totusi o evolutie, aceasta poate fi excizata. In cazul in care alunita se incardreaza intr-o grupa de risc mare, este indicatia medicului, care devine absoluta in acel moment

3. Care sunt factorii declansatori care duc la modificarea formei sau structurii unei alunite?

Factorul principal este arsura solara. Nu atat expunerea repetata, dar in doze mici la soare, poate sa duca la transformarea unei alunite intr-un cancer de piele mortal, cat una, doua sau mai multe arsuri brutale care duc la jupuierea pielii. Acest lucru se intampla deoarece se produce o denaturare a ADN-ului din celulele pigmentare care scapa de sub controlul organismului si intra intr-o multiplicare pe care nu o mai putem controla. Acest lucru se intampla

In asa fel incat fie pe o alunita mai veche, care era linistita pana in acel moment, fie pur si simplu din senin, dintr-o celula pigmentara din reteaua naturala a pielii noastre, cea care ne da culoarea de baza a pielii, una dintre acele celule poate intra in diviziune si ne putem trezi cu o pata pigmentara noua, care de obicei creste rapid si poatre fi o alunita cu un grad mare risc sau direct un melanom.

4. Care sunt metodele folosite pentru indepartarea alunitelor?

In primul rand as vrea sa clarific credinta populara conform careia "nu e bine sa umbli la alunite". Exista pacienti care au melanoame si cu toate acestea sunt sceptici in ceea ce priveste scoaterea alunitelor.

Principiul de baza de excizare a unei alunite nu este admis sa o scoti fara sa ai macar o mica margine de siguranta in jurul ei. In acest caz, excizia chirurgicala clasica in forma de ;lipsa in jurul alunitei, mergand pana in profunzimea pielii, in micul tesut gras de sustinere care se gaseste sub piele. Aceasta margine de siguranta merge de la 1 mm pentru o alunita obisnuita pana la 3 cm pentru un melanom. Aceasta este interventia standard. Alunitele care sunt nepigmentare, care sunt proeminente, asa zisii negi, se accepta sa se faca o interventie de excizie numita tangentiala in care lama bisturiului merge paralel cu miele si indepartam doar partea proeminenta. De fapt, toata masa de celule neobisnuite se gaseste deasupra taieturii.

Interventiile laser pot arde in totalitate, dar produce o arsura importanta cu consecinte estetice nu totdeauna estimate de la inceput. Marele dezavantaj este ca interventiile laser nu permit obtinerea unei piese care poate fi data ulterior la un examen anatomo-patologic pentru a putea stabili ce a fost respectiva alunita.

Raza laser a bisturiului poate fi folosita in locul bisturiului clasic cand se opereaza pe zone care au potential de sangerare.

5. Care sunt riscurile asociate acestor proceduri?

Riscurile sunt cele clasice ale oricarei interventii chirurgicale, care pot fi sangerarea, dar de obicei medicul se asigura ca pacientul nu are probleme de coagulare. Poate exista riscul unei suprainfectii, cauzata de greselile de sterilizare de sala sau greselilor pacientului de ingrijire la domiciliu. Cu toate acestea, in general, interventiile chirurgicale pentru alunite si chiar pentru melanoame nu sunt supuse unor riscuri majore, vitale.

6. Dupa indepartarea alunitelor, care este procedura de monitorizare? La ce perioada de timp trebuie sa revina pacientul la control?

Depinde de riscul global al pacientului, care un risc restant, legat de alunitele care i-au ramas. Perioada standard de monitorizare este intre 3 si 6 luni. Daca alunita excizata se dovedeste o alunita cu un risc mare de transformare sau chiar un melanom, aceste urmariri trebuie efectuatre la intervale de timp mult mai mici si mai stricte. In momentul in care am excizat o alunita si ne-a iesit o alunita care are un risc, expunerea la soare se limiteaza. Nu se mai permite expunerea fara protectie solara maximala.

7. In cazul persoanelor care au foarte multe alunite pe piele, la ce perioada de timp trebuie verificate?

Studiile spun ca daca sunt multe alunite si la prima evaluare o parte dintre ele au aratat risc ridicat, pacientii trebuie sa vina la control al minimum 6 luni. Pacientii care au multe alunite, dar au fost monitorizati in mod repetat si sunt alunite stabile si nu au alte riscuri, se admite ca pacientul sa vina o singura data pe an. Este de preferat ca acest control sa fie efectuat inaintea sezonului luminos.

Exista si pacientii care nu se incadreaza in grupe de risc, care sunt sateni sau bruneti, care au 2-3 alunite si una dintre acestea vireaza in urma unei arsuri sau in urma unei scaderi de imunitate si care dezvolta un melanom. Din acest motiv, este bine de stiut ca orice leziune nou-aparuta necesita prezentarea la medic pentru a fi evaluata.

Orice modificare, caracterul evolutiv si observarea unei leziuni ca fiind asimetrica si policroma sunt esenta a ceea ce trebuie sa stim despre alunite.

Comentarii

Am uitat sa va spun numele dr.din Bucuresti: dr. Raluca Popescu spitalul Colentina. Mult succes.

-aDr.Ursoiu Alina - are cabinetul in bloc cu Grupama de langa bancile de pe str.Brailei. eu am fost saptamana trecuta la ea si m-a trimis la Bucuresti unde mi-am extirpat o alunita care I s-a parut periculoasa. Mentionez ca inainte am fost la o alta doctorita care nu mi-a spus ca am o alunita pe spate (deci nu o puteam vedea). La Bucurest mi-au spusd ca am facut bine ca am venit ca sa eliminam orice suspiciune. Astept acum rezultatul biopsiei. In concluzie' mergeti la doctor .

Prezint in diverse parti ale corpului alunite de culoare rosie, vizibile dar nu foarte mari (2-3mm latime si cca 1-1,5 mm inaltime). Mentionez ca ele apar si la tata si nu a avut vreodata probleme din cauza lor.
M-am taiat la una in cu lama de ras (in timp ce ma radeam) si a curs destul de mult sange, pana s-a oprit.
Intreb:
- Ar trebui sa imi fac probleme din cauza lor? Pana acum nu am fost la dermatolog sa ma lamuresc despre ce e vorba
- Din experienta dvs, aceste alunie rosii se pot extirpa?

buna seara
cu 2 saptamani in urma mi-a fost excizata o alunita de dimensiuni foarte mari.in urma efectuarii biopsiei mi-a fost pus urmatorul diagnostic histopatologic: melanom pediculat,ulcerat,suprainfectat
nivel de invazie IV Clark/indice Breslow 32mm
formatiune tumorala excizata in totalitate
nu se identifica zona de regresie,emboli neoplazici,infiltrare perineurala;
infiltratele inflamatorii intra in peritumorale,cantitativ reduse,sunt predominant limfocitare
14 mitoze atipice/mm;este prezent micronodul tumoral de vecinatate.
va rog mult sa-mi spuneti daca acest tip de diagnostic este conditionat in mod obligatoriu de un tratament chimioterapic (mentionez ca urmeaza sa fac si un CT)
multumesc anticipat

Va rog sa-mi recomandati o clinica de dermatologir din Romania. Eu sunt din Galati si la noi nu sunt specealisti. Am foarte multe pete si alunite de diferite forme .Am vrsta de 54 ani . La medic am primit rezultatul ca sunt datorita varstei.

Din descrierea Dvs rezulta ca acele excrescente care au fost retezate cu electrocauterul erau probabil leziuni virale, fara risc malign, iar la prietenul Dvs e greu de precizat ce era caci chiar daca era un melanom, e improbabil sa fi decedat intr-o saptamana din aceasta cauza.
Acest caz imi da ocazia sa repet ca pentru orice leziune de pe piele care sau isi modifica aspectul la varsta adulta sau daca apare la aceasta varsta o leziune noua ESTE RECOMANDAT SA VA PREZENTATI LA MEDIC.

Buna ziua!
Din pacate cele trei probleme descrise chiar nu au legatura unele cu altele.
Lipoamele sunt de regula fie accidentale, fara o cauza precisa, fie in cadrul unor sindroame genetice.
Negii erau probabil virali.
Nodulul de la clavicula chiar necesita consultatie, el putand fi tot un lipom dar de asemenea zona claviculara fiind zona in care se evidentiaza ganglionii limfatici, este recomndat ca medicul sa stabileasca eventuala cauza a cresterii in dimensiuni.

Eu am avut ...nu pot sa le spun alunite....niste ,,carnite mici''...cind spun mici ..
cea mai mare din 20 bucati era cit un bob mic de orez....aveam chiar 2 mari pe spate....la subrat altele pe corp in partea superioara si chiar 5 pe una din ploape mai mici.......Vreau sa va spun ca le-am scos la un doctor specialist....cu un fel de ,,creion'' nu era laser....la cele mari am simtit ca o mica intepatura 1 secunda ....
la cele mici nimic....precizez ca mi s-a facut o anastezie cu ceva local gen leocoplast .....30 minute.....dupa care mi-a scos in alte 15-20 minute toate aceste......,,carnite de culoarea pielii'' care spunea doctora era o infectie in corpul meu....trebuiesc scoase toate caci alfel se inmultesc....la inceput 2-3
zile am avut o mica roseata acolo de undeau fost extirpate....dupa totul s-a refacut ca si cum nu am avut niciodata.....acel creion cu care au fost cred ,,arse'' cred electric....caci cele mari lasau un miros de carne arsa....a trecut mai mult de un an de zile si nu au aparut altele....a costat 12 ron ...alunita
indepartata....aparatul este foarte modern ....iar cind a lucrat pe ploapa si linga ochi nici nu am simtit nimic....cred ca si mina doctoritei a fost important......
Mi-a fost teama in prima faza....caci stiam un tip care a zgirmat o alunita si
intr-o saptamina a murit.....el defapt il gidila ceva la ceafa...a dat cu mina
fara sa vada ....si a inceput calvarul....avea 4 copiii...

Buna ziua,
am 52 ani,175 cm,92 kg, inca de tanar (20 ani) am avut probleme de genul ca imi ieseau negi pe scalp ,iar de cativa ani(5 ani) mi-a iesit 2 lipoame de grasime (cat o maslina )iar la clavicola am un nodul cam de marimea unui bob de fasole.
As dori sa aflu care ar fi cauza acestora(stiu ca ar trebui sa fac un consult de specialitate),dar stiti cum suntem noi.
Cu stima.

Buna ziua sunt asistenta medicala a dr.Stoican Anca colega Dvs din liceu si va recomandat in problema pe care o am cu fetita mea in varsta de2ani are la nivelul fetei mai exact obraz in partea dreapta jos o pata de culoare maro si care creste si au aparut si fire de par nu a avut-o de la nastere la cateva saptamani a aparut fiind mica acum ajungand cat unghia de la degetul mic.Am fost la dr.si ne-au spus ca e un nerv congenital nevascularizat si ca va creste odata cu varsta nu ne-au recomandat sal scoatem ca e mica si sa nui facem la varsta aceasta anestezie generala.Va rog doamna doctor sa imi raspundeti ce sa facem si cand ne recomandati dv.sa ii scoatem pata daca e nevoie venim la dv.sa o vedeti va multumesc si astept rasp.dv.

Buna ziua,

Azi am observat ca am pe spate o excrescenta rosie-maronie, care are in jurul ei o aura de culoare mov. Nu-mi amintesc sa o fi avut pana acum sau nu arata asa, mi-as fi amintit pentru ca arata anormal. O sa merg la un medic dermatolog, dar pana atunci nu pot sta linistita,mi-e teama de ce e mai rau. Ce credeti ca ar putea fi? multumesc!

Alte articoleVezi toate articolele

Cum se stabilesc terapiile potrivite in cazul tulburarilor de spectru autist la copii? Care sunt cele mai eficiente terapii? In ce consta terapia ABA? La ce rezultate trebuie sa se astepte parintii...
Problemele aparute in relatia cu partenerul sunt printre primele cauze ale lipsei dorintei sexuale. Pentru femei, sentimentul de apropiere este o parte importanta a dorintei. Pentru ambele sexe...