Descriere: 

Dermatofitii produc infectii care afecteaza zonele superficiale ale corpului: epiderma si fanere (par, unghii).  Desi sunt considerate cel mai adesea “ boli banale’’, rata morbiditatii inalte si consecintele de ordin local si psihic pot fi foarte importante pentru pacient; principalii agenti etiologici implicati in producerea dermatomicozelor apartin genurilor Epidermophyton, Microsporum si Trichophyton si afecteaza zonele superficiale ale corpului: epiderma si fanere (par, unghii) cu  consecintele de ordin local si psihic
Potrivit originii lor, fungii dermatofiti sunt impartiti in 3 categorii:

  • specii antropofile, care se transmit direct prin contact interuman sau indirect prin lenjerie sau obiecte contaminate;
  • specii zoofile, care se transmit la om prin contactul cu un animal infectat;
  • specii telurice, care se transmit prin contactul solului cu leziuni cutanate;

Fungii dermatofiti se individualizeaza prin cel putin doua caractere cu impact direct asupra identificarii lor in laboratorul clinic:

  • folosesc keratina ca element nutritiv (sursa de azot), ceea ce explica tropismul lor pentru epiderma, par si unghii; sunt de obicei incapabile sa penetreze tesutul subcutanat;
  • prezinta caractere morfologice particulare: hife in forma de candelabru, de coarne de cerb, uneori spiralate si macroconidii caracteristice, complet diferite de ale altor fungi.

Genul Tricophyton este capabil sa invadeze parul, epiderma si unghiile, in timp ce genul Microsporum doar parul si epiderma iar genul Epidermophyton afecteaza epiderma si unghiile. Principalele specii de dermatofiti izolate din probe clinice sunt in ordinea frecventei: Tricophyton rubrum, Tricophyton mentagrophytes, Epidermophyton flocossum, Tricophyton tonsurans, Microsporum canis si Tricophyton verrucosum.
Micozele cutanate sunt probabil cele mai frecvente infectii fungice la om si sunt de obicei denumite cu termenul latin tinea (“vierme inelar”). Macroscopic, leziunea are un aspect inelar, marginea sa  constituind  zona de infectie activa, progresiva; vindecarea se produce in zona centrala a inelului. Pentru a indica zona corpului afectata se folosesc de asemenea termeni latini: tinea corporis (corp), tinea cruris (zona inghinala), tinea capitis (scalp, par), tinea barbae (barba), tinea unguium (unghii).

  • Deoarece tratamentul dermatomicozelor este indelungat, costisitor si cu potential toxic, este necesar ca mai intai sa se stabileasca cu certitudine diagnosticul pe baza examenului micologic. Acesta se impune cu necesitate deoarece exista numeroase afectiuni asociate cu leziuni dermatologice similare celor induse de dermatofiti:
  • psoriazis;
  • intertrigouri de diverse etiologii;
  • onicodistrofii in cadrul unor afectiuni: psoriazis, insuficienta venoasa cronica a membrelor inferioare, genodermatoze;
  • streptococia scuamoasa a scalpului
Recomandari: 

Suspiciune clinica de micoza cutanata.

Interval de referinta / um: 
Examen micologic = Negativ
Executant: 
GRIVITA
Proba lucru / Pregatire transport lab executant: 

Probele din care se solicita identificarea dermatofitilor sunt reprezentate de raclate epidermice, unghiale sau fire de par.

bibliografie: 

Recoltarea probelor de la nivelul leziunilor se efectueaza prin raclarea unei portiuni de epiderma sau unghie, cat mai aproape de tesutul sanatos, cu ajutorul unui bisturiu sau lama de microscop; firele de par afectate sunt prelevate prin smulgere cu o penseta. 

Inainte de efectuarea examenului microscopic si a culturii probele vor fi introduse in recipiente sterile si transportate la laborator; in nici un caz nu vor fi mentinute la   2-8°C .