Publicat la: 
20/04/2016

Factorii genetici au influenta asupra varstei primelor raporturi sexuale (studiu)

Varsta la care au loc primele raporturi sexuale este influentata la om si de factori genetici, releva un studiu realizat pe 380.000 de persoane, relateaza AFP, citat de Agerpres.

Alti factori, cum ar fi stabilitatea familiei, presiunea partenerilor si tipul de personalitate, sunt cunoscuti ca avand un rol in acest sens. Dar genele explica "25% din diferentele intre varstele cand oamenii incep sa aiba raporturi sexuale", afirma Ken Ong de la Universitatea Cambridge, coautor al studiului aparut luni in revista Nature Genetics.

Se stie deja ca genele influenteaza varsta la care apare pubertatea, precum si masura in care o persoana este inclinata sa isi asume riscuri. Varsta medie a pubertatii la ambele sexe a scazut, trecand de la 18 ani in 1880 la 12,5 ani in 1980, potrivit autorilor studiului. Oamenii de stiinta explica aceasta coborare a varstei prin schimbari in alimentatie, inaltimea mai mare a copiilor de astazi, precum si prin expunerea la perturbatori endocrini.

Autorii studiului au analizat genele a peste 125.000 de participanti la cercetarea asupra starii de sanatate a britanicilor si au constatat o asociere intre 38 de variatii de gene si varsta la care intervine primul raport sexual. Ei au comparat datele cu cele ale unui numar de 241.000 de islandezi si 20.000 de americani, totalul celor observati fiind de 380.000.

Conform cercetatorilor, influenta factorilor genetici a ramas constanta intre 1950 si 1980.

Multe din variatiile genetice sunt legate si de alte aspecte ale reproducerii, cum ar fi varsta nasterii primului copil si numarul de copii adusi pe lume, mai afirma cercetatorii.

Studii anterioare aratasera ca persoanele care isi incep viata sexuala de timpuriu sunt susceptibile sa aiba rezultate mai modeste la scoala si o sanatate fizica si mentala mai slaba. In plus, pubertatea precoce a fost asociata cu un risc crescut de diabet, boli cardiace si unele forme de cancer. Majoritatea cercetarilor au pus accentul si pe cauzele socio-culturale ale raporturilor sexuale la adolescenti.

Echipa de la Universitatea Cambridge spera ca aceste rezultate sa ajute la identificarea si sprijinirea copiilor mai inclinati sa adopte comportamente riscante.

A.C.