Publicat la: 
23/01/2018

ficat consum alcool adolescenta probleme hepatice

Alcoolul este principala cauza de declansare a cirozei hepatice si a decesului pe acest fond, la nivel global, iar consumul de alcool in randul adolescentilor reprezinta primul pas catre aparitia problemelor hepatice la varsta adulta.

Se impune revizuirea recomandarilor specialistilor in ceea ce priveste limitele consumului de alcool pentru a preveni aparitia problemelor de sanatate, conform unui raport publicat in revista de specialitate "The Journal of Hepatology", scrie sciencedaily.com.

Ciroza hepatica este responsabila pentru circa 493 de mii de decese ce se inregistreaza anual la nivel mondial, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Recomandari privind consumul de alcool

In unele tari consumul de alcool in limitele normale nu depaseste 30 de grame pe zi, echivalentul a trei bauturi, pentru persoanele de sex masculin. 

"Studiul nostru arata ca nivelul de alcool consumat la varsta adolescentei poate prezice riscul dezvoltarii cirozei la varsta maturitatii. Cu toate acestea, recomandarile specialistilor ce descriu consumul moderat de alcool nu ofera o siguranta in prevenirea aparitiei bolilor de ficat," explica Dr. Hannes Hagström, autorul principal al studiului si directorul Sectiei de Hepatologie de la Spitalul Universitar Karolinska din Stockholm.

Analiza consumului de alcool si a cauzelor de deces

Pentru a realiza acest studiu, oamenii de stiinta suedezi au analizat retrospectiv rezultatele cercetarilor efectuate anterior pe aceasta tema.

Acestia au investigat datele unui studiu realizat la nivel national in perioada 1969-1970, colectate de la 49 de mii de barbati suedezi cu varste cuprinse intre 18 si 20 de ani, care efectuau serviciul militar.

Cercetatorii au comparat apoi numerele de identificare personale din registrul national al pacientilor cu registrul cauzelor de deces pentru a stabili daca participantii la studiu au dezvoltat boli hepatice severe pana la finalul anului 2009. 

Analiza de specialitate a luat in considerare si alti factori care ar fi putut contribui la deces, precum indicele de masa corporala, fumatul, narcoticele, capacitatea, cognitiva si sanatatea cardiovasculara.

Riscul declansarii bolilor hepatice pe fondul consumului de alcool in randul persoanelor de sex masculin

Consumul de alcool din perioada adolescentei tarzii a fost asociat cu un risc crescut pentru aparitia bolilor hepatice severe la varsta maturitatii. 

Dupa 39 de ani de analize medicale efectuate in randul participantilor, 383 de barbati au prezentat o boala hepatica severa, diagnosticata ca ciroza hepatica, sau boala hepatica decompensata (descrisa prin prezenta carcinomului hepatocelular, ascita, varice esofagiene, sindrom hepatorenal sau encefalopatie hepatica), in timp ce o parte dintre acestia au decedat pe fondul bolilor hepatice severe.

Gradul de risc pentru declansarea bolilor hepatice a fost direct proportional cu nivelul de consum, fiind mai pronuntat in randul barbatilor ce consumau cel putin doua bauturi pe zi.

"Daca reusim ca prin concluziile acestui studiu sa scadem limita recomandata ce descrie consumul acceptat de alcool pentru o viata sanatoasa si daca populatia respecta noile recomandari, atunci vom putea observa in viitor o incidenta redusa de declansare a bolilor hepatice pe fondul consumului de alcool," declara Dr. Hangstrom.

Recomandarile care descriu limita sigura de consum trebuie revizuite, iar politicile de sanatate publica necesita sa fie ajustate in mod corespunzator pentru a preveni aparitia bolilor pe acest fond.

Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Ecografie 2D, Medicina interna

Medic Specialist
Medic Primar
Scarneciu Camelia-Cornelia,Medic primar
Medic primar
Medic Primar...
  •  
  • 1 of 21

Articole similare

272 de transplanturi hepatice efectuate in Romania / Foto: Photoxpress.com Transplantul de ficat parea sa fie o operatie imposibila in urma cu 11 ani. Intre timp, in Romania, au fost efectuate 272 de transplanturi hepatice. Cei care, cu putin timp in urma, se aflau pe masa de operatie, astazi sustin doctorate, practica diferite sporturi, merg...
Celulele stem hepatice cu niveluri ridicate de enzima telomeraza - o proteina asociata cu rezistenta la procesul de imbratranire al organismului - regenereaza ficatul, observa oamenii de stiinta de la Universitatea Stanford pe parcursul celui mai recent experiment de laborator realizat pe soareci. Noile constatari au fost publicate recent in "...
Cercetatorii au demonstrat, printr-un nou studiu, ca barbatii care au consumat cel putin sapte bauturi pe saptamana in timpul adolescentei, adica intre 15 si 19 ani, au un risc de trei ori mai mare de a fi diagnosticati cu cancer de prostata, comparativ cu cei care nu au consumat alcool in acea perioada, anunta eurekalert.org. Studiul a fost...
O noapte de betie iti poate "taia filmul" / Foto: PhotoXpress Multi dintre noi cunosc efectele unei baute serioase: mersul impiedicat, cuvintele prost articulate, discernamantul lenes, coordonarea slaba in general. Oamenii in stare de ebrietate reactioneaza incet la stimuli – de aceea nu e indicat sa se urce la volan dupa ce beau. Toate...
Foie gras se obtine din ficat de gasca sau rata/ Foto: Dreamstime.com Pregatit dupa retete diferite in functie de zona geografica si de imaginatia bucatarului, pateul se obtine din diverse produse, de la carnea de porc la ficatul de gasca sau rata, la care se adauga diferite condimente si ingrediente, unele benefice si cu valoare nutritiva,...