Otita externă

Despre otita externă

Otita reprezintă un proces inflamator care se dezvoltă la nivelul urechii și care poate cuprinde pavilionul, tegumentul conductului auditiv extern și mucoasa urechii medii.

În funcție de localizarea inflamației, otita poate fi:

• externă: afectează pavilionul auricular și conductul auditiv extern; apare mai frecvent vara, atȃt la adulƫi, cȃt şi la copii, fiind întȃlnită în mod egal la ambele sexe;
• medie: determină inflamarea timpanului și a mucoasei căsuței timpanului. Inflamația acută a mucoasei urechii medii este mai frecventă la copiii mici, astfel că 70% dintre copiii cu vârsta de până la trei ani prezintă cel puțin un episod de otită acută; apare mai ales primăvara, toamna și iarna, în contextul epidemiilor de viroză ale căilor respiratorii superioare.

Otită externă poate fi de mai multe tipuri:

• otită acută:
  • difuză: mai frecventă la înotători;
  • localizată (furunculoasă): produsă de infecțiile localizate la nivelul foliculilor piloși.
• otită cronică: se manifestă ca otita acută externă difuză, doar că simptomatologia durează mai mult de șase săptămâni;
• otită eczematoasă: cuprinde o serie de afecțiuni dermatologice, precum dermatita atopică, psoriazisul, lupusul eritematos sistemic, care se pot complica cu infecții bacteriene, transformându-se în otite externe;
• otită malignă/necrotizantă: apare prin extensia infecției în țesuturile profunde ale conductului; este frecventă la persoanele cu imunitate scăzută, precum diabeticii sau bolnavii de SIDA;
• otomicoze: sunt produse de anumite specii de fungi din genul Aspergillus și Candida.

La copii, otita externă este mai rar întâlnită, comparativ cu otita medie. Aceasta apare mai ales la copiii care practică înotul, la cei care trăiesc în condiții cu umiditate excesivă sau la cei ai căror părinți le șterg excesiv conductele cu betișoare port coton.

Otita externă la copilul mic se manifestă frecvent prin agitație, plâns neconsolabil, refuzul alimentației, frecarea capului pe pernă, ducerea mâinii spre ureche, rar otoree purulentă, urât mirositoare și febră.

Factori de risc

Printre factorii de risc în apariția otitei externe se numără:

• climatul cald și umed;
• umiditatea cronică de la nivelul conductului auditiv extern: determină modificarea florei saprofite cu proliferarea bacteriilor gram negative, precum Pseudomonas aeruginosa;
• retenția de corpi străini și detritusuri epidermice;
• purtarea protezelor auriculare sau a altor dispozitive;
• traumatismele locale produse de bețisoarele port coton, agrafe sau de corpi străini, care sunt mai frecvent întâlnite la copiii mici;
• diminuarea secreției ceruminoase, prin curățarea excesivă a cerumenului, care are rol protector al tegumentului datorită activității sale bactericide;
• otoreea cronică;
• iradierea;
• diabetul zaharat;
• stările de imunosupresie, precum diabetul zaharat, infecția HIV, neoplasmele.

Diagnosticare

Diagnosticul de otită este stabilit de medicul specialist ORL, pe baza anamnezei, a examenului clinic și a investigațiilor de laborator. În otita externă, procesul poate presupune strategii diferire:

Examenul clinic ORL prin inspecție, examenul otoscopic și examenul otomicroscopic pot evidenția:

• decolarea pavilionul auricular;
• tumefacția și hiperemia tegumentelor conductului auditiv extern, mergând până la stenoză consecutivă;
• durerea accentuată de tracțiunea pavilionului, introducerea speculului otoscopului și palparea tragusului - este caracteristică;
• otoreea seroasă sau purulentă - nu există întotdeauna;
• miringita (inflamația timpanului): apare prin evoluția îndelungată a otitei externe sau prin extensia infecției la nivelul membranei timpanice;
• la palparea regiunii cefalice se poate evidenția prezența unei adenopatii satelite cu localizare cervicală superioară, parotidiană sau retroauriculară.

Investigațiile de laborator utile pentru diagnostic sunt:

• VSH crescut, leucocitoză;
• glicemie crescută (diabet zaharat), test Elisa (HIV);
• prelevarea secreției auriculare cu frotiu, cultură și antibiogramă/antifungigramă.

Prevenție

Otitele pot fi prevenite dacă sunt respectate o serie de reguli:

• evitarea pătrunderii apei în urechi, a soluțiilor concentrate de săpun;
• evitarea gratajului (zgârierii) prin utilizarea bețișoarelor de ureche, a agrafelor sau a altor obiecte;
• evitarea introducerii în ureche a dopurilor siliconice sau a căștilor;
• uscarea conductului auditiv extern cu aer cald;
• vaccinarea antistafilococică;
• echilibrarea diabetului zaharat și a imunodeficienței.