Pericardită

Despre pericardită

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului (membrana care învelește inima). În mod normal, pericardul conține o cantitate mică de lichid, între 15 şi 50 ml. În cazul afectării pericardului, această cantitate de lichid poate crește.

Există mai multe forme de pericardită:

• pericardită uscată: foițele pericardului sunt inflamate;
• pericardită lichidiană: apare acumulare de lichid între foițele pericardului;
• pericardită constrictivă: apare îngroșarea pericardului până la calcificare.

Factori de risc

Principalii factori de risc în apariția pericarditei sunt reprezentați de:

• vârsta: tinerii sunt mai susceptibili să dezvolte pericardită;
• sexul masculin;
• prezența febrei;
• episoade anterioare de pericardită: unele forme de pericardită au tendința de recurență.

Diagnosticare

Diagnosticul de pericardită este pus de medicul cardiolog sau de internist. Sunt necesare o serie de examinări suplimentare, pe lângă o anamneză și o descriere a simptomelor cât mai precisă, deoarece durerea în piept poate duce spre suspiciunea unui infarct miocardic acut. În cazul infarctului miocardic, durerea nu se ameliorează odată cu schimbarea poziției, ci rămâne constantă, indiferent de mișcările pacientului.

De asemenea, important este și examenul fizic: la auscultația cordului se poate descoperi frecătura pericardică, un semn evident de pericardită acută.

Electrocardiograma este necesară pentru a diferenția pericardita de un episod de infarct miocardic acut.

Analizele de sânge sunt, de asemenea, recomandate și pot determina:

• patologia infecțioasă: prin dozarea hemoleucogramei, proteinei C reactive, VSH;
• afectarea concomitentă a miocardului sau a mușchiului inimii: troponină I sau T, CK-MB;
• cauzele pericarditei: hemoculturi (pentru a găsi bacteria vinovată), testare pentru identificarea virusurilor hepatice, HIV sau a altor virusuri (Coxsackie, Influenza), markeri tumorali specific, hormoni tiroidieni (pentru a depista o afectare tiroidiană), uree și creatinină (pentru a determina o boală renală cronică), transaminaze hepatice, factor reumatoid, anticorpi anti-nucleari, anticorpi anti-citoplasma neutrofile (ANCA - pentru determinarea bolilor autoimune).

Radiografia toracică poate detecta aspectul tipic de cord în carafă, dat de acumularea de lichid în pericard.

Ecocardiografia va determina:

• aspectul mai îngroșat al pericardului;
• dacă s-a produs o acumulare de lichid la nivelul pericardului și cantitatea aproximativă a acestuia;
• evoluția sub tratament medicamentos;
• va ghida procedura de extragere a lichidului pericardic în exces, prin procedura denumită pericardiocenteză.

Analiza lichidului pericardic extras va putea da amănunte suplimentare asupra cauzei pericarditei.

Computer tomografia (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN) sunt utile atât în decelarea lichidului acumulat în pericard, cât și a cauzelor pericarditei - infecții pulmonare, cancer.

Prevenție

Nu există o metodă sigură de prevenire a pericarditei. Ce se poate preveni însă sunt recidivele, prin respectarea schemei de tratament antiinflamator/ antibiotic/ antifungic, în cazul etiologiei infecțioase și tratarea bolilor de bază care produc pericardită (neoplasme, boli autoimune, boli cronice de ficat, rinichi, etc).

Dacă aveți simptome de tipul durerii toracice puternice, asemănătoare unui junghi, ce se modifică la schimbarea poziției în șezut, palpitații, febră, frisoane sau lipsă de aer, adresați-vă unui medic cardiolog pentru un diagnostic corect și pentru a începe tratamentul cât mai repede posibil.