Polineuropatie

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre polineuropatie

Polineuropatia este o boală care afectează difuz mai mulți nervi periferici de la nivelul membrelor inferioare și/ sau superioare, de obicei cu caracter simetric; sunt afectate predominant fibrele senzitive, ulterior și cele motorii sau vegetative.

Polineuropatia poate fi clasificată în mai multe tipuri, în funcție de:

evoluție:
- acută;
- cronică.
trăsături electrofiziologice, determinate prin electrostimulare sau detecție:
- axonală;
- demielinizantă.
trăsături histopatologice, prin analiza biopsiei de nerv;
cauză - expunerea panoramică a tuturor tipurilor de polineuropatie.

Cauze

Polineuropatia poate avea la bază mai multe cauze:

Dobândite:
- tulburări metabolice: diabetul zaharat (produce, de obicei, o afectare simetrică și de tip senzitiv a tălpilor, cu amorțeli și dureri predominant nocturne), insuficiența renală cu uremie, hipotiroidia, deficitul de vitamina B12 și de alte vitamine B (B1, B6), deficitul de acid folic și de vitamina E, uneori guta și ciroza hepatică;
- toxice: pe primul loc este consumul de alcool, urmat de intoxicațiile cu metale grele (plumb, arsenic, taliu), cu solvenți (carbon disulfide) sau cu medicamente care au efect toxic la doze terapeutice;
- infecțioase: boala Lyme sau borelioza, herpes zoster, infecția cu CMV (citomegalic virus), infecția HIV, hepatita C, mai rar difteria, tifosul, lepra, oreionul, botulismul;
- mediate imun: sindromul Guillain-Barre și varianta sa cronică demielinizantă, gamapatii monoclonale, cele asociate cu anticorpi imunoglobulinici M, sarcoidoza, vasculitele, boala celiacă, bolile reumatice (artrită reumatoidă, lupus, sindrom Sjogren, granulomatoză Wegener);
- paraneoplazice: însoțesc sau precedă anumite tipuri de cancer – cel mai frecvent este cel pulmonar, apoi mielomul multiplu.
Ereditare/înnăscute: debutează din copilărie sau, cel mult, în primele două decade de viață, cu deficite motorii și scăderea masei musculare (atrofii musculare), apoi deficite senzitiv; pot fi clasificate în două tipuri:
- polineuropatii în care neuropatia este singura anomalie a bolii (Charcot-Marie-Tooth este cea mai reprezentativă și cea mai polimorfă genetic dintre ele);
- neuropatia face parte dintr-un complex de manifestări neurologice sau sistemice, apărute de regulă printr-un defect genetic de metabolizare; sunt reprezentative amiloidoza familială, porfiria, tulburările de metabolism lipidic, neuropatiile asociate cu bolile mitocondriale sau cu ataxiile ereditare.

Factori de risc

Nu există factori de risc implicați în apariția polineuropatiei.

Simptome

Polineuropatia se manifestă prin:

tulburări senzitive: parestezii, adică amorțeli, senzație de arsuri și furnicături, resimțite, la început în tălpi, apoi și în palme, cu distribuție în „șosetă și mănușă” și scăderea simțului vibrațiilor în tălpi și a sensibilității fine în degete;
deficite motorii: apar după cele senzitive și sunt mai puțin severe, cuprinzând mușchii distali ai tălpilor, cu dificultate în ridicarea degetelor și a tălpii (pareza flexiei dorsale); cu timpul, apar atrofii musculare locale și afectarea motorie a palmelor;
pierderea reflexelor osteotendinoase, primul este cel al tendonului Ahile;
tulburări trofice: scăderea masei musculare la nivelul regiunii anterioare a gambei și a celei dintre tendoanele degetelor, dar și uscăciunea pielii, leziuni ulceroase ale tălpilor și deformări ale degetelor;
tulburări de coordonare ale ortostatismului și mersului, ale echilibrului, prin afectarea căilor senzitive profunde;
tulburări vegetative sau disautonomice: transpirație excesivă, scăderea tensiunii arteriale, fenomene urinare (retenție sau incontinență urinară), disfuncție erectilă.

Diagnosticare

Clinic, diagnosticul polineuropatiei este unul comun și ușor, însă cauza este, uneori, dificil de demonstrat.

În primul rând, se certifică prin electrodiagnostic că este vorba de o polineuropatie, prin înregistrarea parametrilor electrici de conducere a impulsului electric de mică intensitate, prin fibrele nervoase de tip senzitiv și motor. Scăderea vitezelor de conducere nervoasă, a amplitudinii undelor de potențial senzitiv și motor sau creșterea latențelor acestor unde determină clasificarea afectării de tipul polineuropatic în cele două mari categorii, cea axonală și cea demielinizantă.

Urmează analizele de laborator:

din sânge:
- probe metabolice: glucoză, hemoglobină glicată HgbA1c, TSH, FT4, creatinină, uree, vitamina B12, B1, B6, folați și acid metilmalonic;
- serologice infecțioase: teste PCR pentru HIV, herpes zoster, CMV, hepatită C, teste Western blot pentru diferite tipuri de Borrelia burgdorferi sau enzima de conversie a angiotensinei pentru sarcoidoză;
- autoimune: anticorpi IgG sau IgM împotriva structurilor neurale, crioglobuline, anticorpi din boli de colagen, boală celiacă;
- paraneoplazice: anticorpi anti Hu, electroforeza proteinelor serice cu imunofixare.
din urină: electroforeza proteinelor, dozarea porfirinelor și a plumbului, mercurului, arsenicului.

Pentru polineuropatiile suspectate a fi ereditare se pot face unele analize genetice, atât pacientului, cât și rudelor acestuia, analize de genotipare, care demonstrează prezența unor mutații și variante ce pot cauza boala.

Pentru că forma cea mai comună de polineuropatie severă demielinizantă are o evoluție acută sau cronică și un debut relativ frecvent după o infecție virală nespecifică, se recomandă și efectuarea puncției lombare cu analiza lichidului cefalorahidian (LCR); în acest caz, este obișnuit ca nivelul de proteine din LCR să crească.

Pentru polineuropatiile suspecte a fi un epifenomen al unor cancere pulmonare, cel mai des în formele de neuropatie senzitivă severă, cu afectare ascendentă și totală a membrelor inferioare, este necesar un examen CT toracic. Suspectarea unor cancere intratoracice sau abdominale/pelvine impune efectuarea examenelor CT sau ecografice, ori RMN la nivelurile respective.

În concluzie, descoperirea cauzelor unei polineuropatii poate fi un proces anevoios, însă pacientul va beneficia de tratamentul simptomatic în perioada respectivă.

Tratament

Indiferent de cauza polineuropatiei, în terapia acestei afecțiuni se respectă principiul de a trata și controla durerea, în special pe cea care alterează calitatea vieții. Dacă este evidentă relația cauzală cu un medicament toxic sau cu o substanță toxică (alcool, metale grele, solvenți), se impune eliminarea expunerii la acea substanță sau măcar întreruperea ei temporară, dacă e vorba de un medicament.

Durerea este controlată cu una sau mai multe substanțe active din categoriile mari de opioide, antiepileptice, antidepresive triciclice sau SSRI, iar durata tratamentului poate fi foarte lungă (luni sau ani).

Tulburările metabolice dobândite se tratează cu medicație care aduce în parametri normali acele substanțe din corp care au determinat simptomele. Astfel, în diabet, se reglează glicemia prin dietă, antidiabetice orale sau injectabile, ori diverse tipuri de insulină injectabilă. Atât în diabet, cât și în bolile care produc deficiențe de vitamine, acestea se înlocuiesc cu cele de substituție, administrate pe cale injectabilă sau orală, pe perioade lungi de timp.

Infecțiile manifestate prin polineuropatie se tratează cu antibiotic specific.

Bolile autoimune se supun de multe ori tratamentului cu corticoizi, schimbului de plasmă sau administrării de anticorpi umani (imunoglobuline intravenos, în cure scurte), de multe ori în cure repetate, ori unui tratament cu citostatice.

Scopul tratamentului bolilor neoplazice este de a elimina, pe cât posibil, tumora, prin excizie chirurgicală și/ sau medicație/ radioterapie specifice.

Pentru bolile ereditare există puține soluții de terapie genetică, în acest moment.

Tratamentul simptomatic al polineuropatiei este adresat fiecărei categorii de simptome în parte, astfel:

deficitul motor (pareza): kinetoterapie repetitivă și purtarea ortezelor care susțin membrul sau segmentul de membru afectat;
amorțeala sau durerea: sunt tratate cronic cu una sau mai multe substanțe specifice;
tulburările vegetative: se reglează cu medicație de creștere a tensiunii arteriale, antispatice vezicale;
se pot administra vitamine de tip B (B1, B6 și B12), cu efecte benefice, cu excepția pacienților cu neoplasme active.

Evoluția polineuropatiei în prezența unui tratament adecvat și în absența factorului toxic declanșator este, în cele mai multe cazuri, favorabilă, cel puțin pentru polineuropatiile dobândite și mai ales cu excepția neoplasmelor (dacă există un control adecvat al neoplasmului, se va remite și polineuropatia paraneoplazică). Pacientul trebuie să știe că durata tratamentului și a perioadei în care se ameliorează sau dispar complet simptomele poate fi de câteva săptămâni până la un an.

Complicații

Polineuropatia nu determină complicații.

Prevenție

Polineuropatia poate fi prevenită în situația cazurilor dobândite, cum ar fi diabetul zaharat, prin screening al glicemiei la pacienții maturi și cu diete adecvate, care să evite excesul de calorii, prin consum ocazional și limitat de alcool, dietă mixtă, care să nu excludă proteinele animale (pentru a nu declanșa un deficit de vitamina B12).