medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Sindrom de durere miofascială

Sindrom de durere miofascială

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre sindromul miofascial dureros

Sindromul durerii miofasciale este o afecțiune cronică, ce provoacă dureri în sistemul musculo-scheletic, de obicei limitate la o anumită zonă.

Durerea este, cel mai frecvent, asociată cu punctele de declanșare din mușchi sau fascia musculară, care radiază în jurul zonei afectate, fie atunci când li se aplică presiune, fie (uneori) spontan. Sunt și situații în care senzația neplăcută poate fi resimțită în părți ale corpului ce par a nu avea nicio legătură.

Sindromul miofascial dureros apare, de cele mai multe ori, după ce un mușchi a fost contractat în mod repetat; acest lucru poate fi cauzat de mișcări repetitive folosite la locul de muncă (exemplu: pictor, zugrav, mecanic auto, etc.) sau în hobby-uri (exemplu: volei, dans, alpinism, etc.), de tensiunea musculară declanșată de stres, de un traumatism precedent ori de stilul de viață sedentar.

Există patru tipuri de puncte de declanșare a durerii:

  • punct de declanșare activ: se află, de obicei, într-un mușchi; presiunea aplicată provoacă durere la locul punctului de declanșare sau de-a lungul mușchiului respectiv;
  • punct de declanșare latent: este inactiv, dar se poate activa;
  • punct de declanșare secundar: este un nod într-un mușchi, altul decât cel cu punctul de declanșare activ; un punct de declanșare activ și un punct de declanșare secundar pot deveni iritați în același timp;
  • punct de declanșare satelit: devine inactiv dacă se suprapune cu un alt punct de declanșare.
Femeie care sufera de durere miofasciala

Cauze

Specialiștii încă analizează de ce unii oameni sunt mai predispuși decât alții la dureri miofasciale. Unele dintre cele mai frecvente cauze par să includă:

  • leziuni musculare;
  • mișcări repetitive;
  • poziții incorecte, inclusiv scolioză.

Factori de risc

Factorii de risc care contribuie la dezvoltarea sindromului de durere miofascială includ:

  • slăbiciunea musculară;
  • lipsa activității musculare (cum ar fi un membru imobilizat în ghips);
  • lucrul sau traiul într-un mediu rece;
  • stresul emoțional (poate provoca tensiune musculară);
  • compresia nervoasă (cum ar fi după o hernie de disc lombară tratată anterior);
  • problemele metabolice sau hormonale (cum ar fi boala tiroidiană sau neuropatia asociată diabetului);
  • deficiențele de vitamine, inclusiv vitamina D și acid folic;
  • infecțiile cronice.

Simptome

Simptomele sindromului de durere miofascială diferă de la o persoană la alta, depinzând mult și de localizare (între coloană și omoplat versus articulația temporomandibulară - maxilarului). Uneori, durerea apare brusc, alteori este o durere constantă, surdă, care persistă în fundal.

Simptomele tipice ale sindromului durerii miofasciale includ:

  • durere pulsatilă, rigidă, profundă;
  • durere cu un caracter ca o înțepătură sau arsură locală;
  • puncte de declanșare (umflături mici sau noduli în mușchi), care provoacă durere când sunt atinse și uneori când nu sunt atinse; acestea se dezvoltă, de obicei, pe măsură ce starea se agravează;
  • mușchi dureroși, sensibili;
  • slăbiciunea musculară;
  • capacitate redusă de mișcare din cauza durerii locale.

Uneori, pacienții cu sindrom de durere miofascială prezintă și alte probleme de sănătate, care includ:

  • dureri de cap;
  • somn prost;
  • stres;
  • anxietate;
  • depresie;
  • senzație de oboseală;
  • rigiditate musculară;
  • anomalii posturale – dobândite prin neglijență sau din cauza altor probleme de sănătate, cum ar fi cocoșarea, rotunjirea umerilor sau poziția capului înainte (nealiniată cu coloana vertebrală).
Bărbat care foloseste o rola miofasciala pentru reducerea durerilor musculare

Diagnosticare

Nu există nici un test imagistic sau de laborator care să poată identifica sindromul durerii miofasciale. În schimb, tulburarea este diagnosticată prin efectuarea unei examinări amănunțite, care poate include:

  • Discuție (anamneză): întrebări despre unde, când, cum și cât de des simțiți durerea și dacă există lucruri care par să o amelioreze sau să o agraveze; medicul va întreba, de asemenea, despre activități repetitive sau leziuni recente, care pot fi factori declanșatori;
  • examen vizual (inspecție) pentru a căuta anomalii posturale;
  • examen fizic (palpare): medicul aplică o presiune ușoară pentru a simți benzile musculare strânse care declanșează durerea sau contracțiile musculare;
  • teste imagistice și de diagnostic: pentru a exclude alte afecțiuni care ar putea cauza durerea.

Sindromul durerii miofasciale nu trebuie confundat cu fibromialgia, care are simptome similare. Aceasta este o afecțiune cronică, ce provoacă durere și sensibilitate în întregul corp, nu doar în anumite zone, și nu include puncte de declanșare. Un pacient poate suferi atât de fibromialgie, dar și de sindrom de durere miofascială.

Tratament

Tratamentul pentru sindromul durerii miofasciale include, de obicei, medicamente, injecții în punctele de declanșare sau kinetoterapie. Nicio dovadă concludentă nu susține utilizarea unei terapii față de alta, dar exercițiile fizice sunt considerate o componentă importantă a oricărui program de tratament:

Medicamente:

Medicamentele utilizate pentru sindromul durerii miofasciale includ:

  • analgezice;
  • relaxante musculare;
  • antidepresive;
  • sedative.

Terapie:

Un kinetoterapeut poate concepe un plan pentru a vă ajuta să ameliorați durerea pe baza semnelor și simptomelor dumneavoastră; terapia fizică pentru ameliorarea sindromului de durere miofascială poate include:

  • întinderi;
  • îmbunătățirea posturii;
  • masaj;
  • căldură;
  • terapia cu ultrasunete (folosește undele sonore pentru a crește circulația sângelui și căldura).

Injecții:

Injectarea unui agent de amorțire sau a unui steroid într-un punct de declanșare poate ajuta la ameliorarea durerii; la unii pacienți, simpla introducere a acului în punctul de declanșare ajută la reducerea tensiunii musculare.


Complicații

Complicațiile asociate cu sindromul de durere miofascială pot include:

  • probleme de somn: este posibil să aveți probleme în a găsi o poziție confortabilă de somn; iar dacă vă mișcați în timpul somnului, este posibil să atingeți un punct de declanșare și să vă treziți;
  • fibromialgie: unele cercetări arată că sindromul de durere miofascială se poate dezvolta în fibromialgie, la unii pacienți.

Prevenție

Apariția sindromului de durere miofascială nu poate fi întotdeauna prevenit, dar există anumite lucruri pe care le puteți face pentru a reduce riscul:

  • păstrați o igienă adecvată a somnului;
  • reduceți stresul;
  • faceți regulat exerciții;
  • evitați leziunile musculare;
  • practicați metode de relaxare;
  • adoptați o dietă echilibrată;
  • mențineți hidratarea optimă;
  • evitați alimentele care susțin inflamația (prăjeli, lactate, carbohidrați și alimente cu făină procesată, margarină, unt și ulei vegetal, alimente și băuturi dulci, carne roșie, îndulcitori artificiali și aditivi, carne procesată, zahăr).

Bibliografie

  1. “Made for This Moment | Anesthesia, Pain Management & Surgery.” Made for This Moment | Anesthesia, Pain Management & Surgery, 2023, www.asahq.org/madeforthismoment/pain-management/types-of-pain/myofascial-pain-syndrome/
  2. “Myofascial Pain Syndrome - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/myofascial-pain-syndrome/symptoms-causes/syc-20375444
  3. Clinic, Cleveland. “Myofascial Pain Syndrome: What It Is, Symptoms & Treatment - Cleveland Clinic.” Cleveland Clinic, 2023, www.my.clevelandclinic.org/health/diseases/12054-myofascial-pain-syndrome
  4. “Myofascial Pain.” Physiopedia, 2014, www.physio-pedia.com/Myofascial_Pain
  5. https://www.facebook.com/WebMD. “Myofascial Pain Syndrome (Muscle Pain).” WebMD, WebMD, 3 Feb. 2005, www.webmd.com/pain-management/myofascial-pain-syndrome
  6. Corinne O'Keefe Osborn. “What Is Myofascial Pain Syndrome?” Healthline, Healthline Media, 22 Aug. 2017, www.healthline.com/health/myofascial-pain

Echipa medicală - Neurologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.