Sindrom de durere miofascială

Despre sindromul miofascial dureros

Sindromul durerii miofasciale este o afecțiune cronică, ce provoacă dureri în sistemul musculo-scheletic, de obicei limitate la o anumită zonă.

Durerea este, cel mai frecvent, asociată cu punctele de declanșare din mușchi sau fascia musculară, care radiază în jurul zonei afectate, fie atunci când li se aplică presiune, fie (uneori) spontan. Sunt și situații în care senzația neplăcută poate fi resimțită în părți ale corpului ce par a nu avea nicio legătură.

Sindromul miofascial dureros apare, de cele mai multe ori, după ce un mușchi a fost contractat în mod repetat; acest lucru poate fi cauzat de mișcări repetitive folosite la locul de muncă (exemplu: pictor, zugrav, mecanic auto, etc.) sau în hobby-uri (exemplu: volei, dans, alpinism, etc.), de tensiunea musculară declanșată de stres, de un traumatism precedent ori de stilul de viață sedentar.

Există patru tipuri de puncte de declanșare a durerii:

• punct de declanșare activ: se află, de obicei, într-un mușchi; presiunea aplicată provoacă durere la locul punctului de declanșare sau de-a lungul mușchiului respectiv;
• punct de declanșare latent: este inactiv, dar se poate activa;
• punct de declanșare secundar: este un nod într-un mușchi, altul decât cel cu punctul de declanșare activ; un punct de declanșare activ și un punct de declanșare secundar pot deveni iritați în același timp;
• punct de declanșare satelit: devine inactiv dacă se suprapune cu un alt punct de declanșare.

Factori de risc

Factorii de risc care contribuie la dezvoltarea sindromului de durere miofascială includ:

• slăbiciunea musculară;
• lipsa activității musculare (cum ar fi un membru imobilizat în ghips);
• lucrul sau traiul într-un mediu rece;
• stresul emoțional (poate provoca tensiune musculară);
• compresia nervoasă (cum ar fi după o hernie de disc lombară tratată anterior);
• problemele metabolice sau hormonale (cum ar fi boala tiroidiană sau neuropatia asociată diabetului);
• deficiențele de vitamine, inclusiv vitamina D și acid folic;
• infecțiile cronice.

Diagnosticare

Nu există nici un test imagistic sau de laborator care să poată identifica sindromul durerii miofasciale. În schimb, tulburarea este diagnosticată prin efectuarea unei examinări amănunțite, care poate include:

• Discuție (anamneză): întrebări despre unde, când, cum și cât de des simțiți durerea și dacă există lucruri care par să o amelioreze sau să o agraveze; medicul va întreba, de asemenea, despre activități repetitive sau leziuni recente, care pot fi factori declanșatori;
• examen vizual (inspecție) pentru a căuta anomalii posturale;
• examen fizic (palpare): medicul aplică o presiune ușoară pentru a simți benzile musculare strânse care declanșează durerea sau contracțiile musculare;
• teste imagistice și de diagnostic: pentru a exclude alte afecțiuni care ar putea cauza durerea.

Sindromul durerii miofasciale nu trebuie confundat cu fibromialgia, care are simptome similare. Aceasta este o afecțiune cronică, ce provoacă durere și sensibilitate în întregul corp, nu doar în anumite zone, și nu include puncte de declanșare. Un pacient poate suferi atât de fibromialgie, dar și de sindrom de durere miofascială.

Prevenție

Apariția sindromului de durere miofascială nu poate fi întotdeauna prevenit, dar există anumite lucruri pe care le puteți face pentru a reduce riscul:

• păstrați o igienă adecvată a somnului;
• reduceți stresul;
• faceți regulat exerciții;
• evitați leziunile musculare;
• practicați metode de relaxare;
• adoptați o dietă echilibrată;
• mențineți hidratarea optimă;
• evitați alimentele care susțin inflamația (prăjeli, lactate, carbohidrați și alimente cu făină procesată, margarină, unt și ulei vegetal, alimente și băuturi dulci, carne roșie, îndulcitori artificiali și aditivi, carne procesată, zahăr).