Sinuzita

Despre sinuzită

Sinuzita reprezintă o inflamaţie acută sau cronică, localizată la nivelul învelişului mucos care tapetează cavitatea sinusală, ea fiind afecţiunea cel mai frecvent incriminată la apariţia oricărei dureri de cap.

Studiile internaţionale au raportat o incidenţă anuală a sinuzitelor de doar 13,5% în populația generală. Totodată, studiile au arătat că sinuzitele sunt de 2 ori mai frecvente la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 - 39 ani (20,3%) decât la bărbați (11,5%), din cauza legăturii mai apropiate a sexului feminin cu copiii mici.

Debutul sinuzitei acute este brusc, frecvent după infecții virale ale căilor aeriene superioare, care produc inflamarea mucoasei nazo-sinusale și blochează astfel canalul de drenaj natural al sinusului. Astfel secrețiile se acumulează în sinus, iar germenii saprofiţi devin patogeni şi apare transformarea în puroi a conţinutului sinusului. Acest proces poate afecta un singur sinus, mai multe sau toate sinusurile concomitent, în cazul pansinuzitei acute.

Despre sinusuri

Sinusurile paranazale sunt cavităţi pereche, pline cu aer, situate în interiorul oaselor craniene al căror nume îl poartă, astfel că există câte două sinusuri frontale, maxilare, sfenoidale şi etmoidale. Deşi sunt cavităţi pereche, sinusurile paranazale pot fi asimetrice, slab dezvoltate sau chiar absente.

Sinusurile frontale se găsesc în grosimea osului frontal, deasupra orbitei, ele fiind de obicei separate printr-un sept osos care poate să fie incomplet sau să lipsească

Sinusurile maxilare ocupă interiorul oaselor maxilare, situate de-o parte şi de alta a nasului, sub orbită.

Sinusurile sfenoidale sunt dispuse în interiorul corpului osului sfenoid, ele fiind separate printr-un sept osos care este frecvent deviat de la linia mediană sau incomplet.

Sinusurile etmoidale, spre deosebire de celelalte sinusuri, sunt formate din mai multe cavităţi mici dispuse în trei grupuri: anterior, mijlociu şi posterior. Ele se găsesc  dispuse în unghiul intern al ochiului (între orbită și nas).

Un lucru important de ştiut este faptul că sinusurile paranazale nu sunt complet dezvoltate la naştere:

• Sinusurile frontale încep să se dezvolte după vârsta de 2 ani, cresc semnificativ în volum în timpul adolescenţei şi procesul continuă până la vârsta de 40 de ani
• Sinusurile maxilare sunt primele care apar în timpul vieții intrauterine și sunt pline cu lichid amniotic la naștere. Ele  au două pusee rapide de creştere, de la naştere până la 3 ani, apoi de la 7 la 12 ani, când se încheie şi erupţia dentară definitivă.
• Sinusurile sfenoidale la naştere sunt formate din trei piese care se unesc în primul an de viață, dar procesul de pneumatizare începe abia după vârsta de 10 ani și se continuă până la 18 ani.
• Sinusurile etmoidale încep să se pneumatizeze de la naștere până la vârsta de 2 ani, ajungând la dezvoltarea completă în jurul vârstei de 12 ani.

Așadar până la vârsta de 2 ani putem vorbi doar despre etmoidite, după vârsta de 5 ani despre sfenoidite, iar după vârsta de 7-8 ani și despre sinuzite frontale.

Tipuri de sinuzită

O clasificare mai amplă a tipurilor de sinuzită, în funcție de evoluția lor, o oferă Osguthorpe și Hedley, care împart sinuzitele în patru forme:

• Sinuzite acute cu o durată a simptomelor de până la 4 săptămâni;
• Sinuzite acute recidivante, în care există 4 sau mai multe episoade de sinuzită acută pe an, iar fiecare episod durează cel puțin 7 zile;
• Sinuzite subacute, cu o evoluție lentă a simptomelor, între 4 și 12 săptămâni;
• Sinuzite cronice, în care simptomatologia persistă peste 12 săptămâni.

Factori de risc

Factorii favorizanți ai dezvoltării sinuzitelor sunt:

• Infecțiile recidivante ale căilor aeriene superioare (6-13% dintre infecțiile virale de tract respirator superior se pot complica pe parcursul evoluției cu sinuzite acute);
• Inflamația vegetațiilor adenoidiene;
• Alergiile;
• Poluarea;
• Fumatul pasiv este un factor adjuvant considerabil pentru alergiile respiratorii și implicit sinuzite. Titrul de nicotină din urina și saliva copilului expus fumatului pasiv este direct proporțional cu gradul tabagismului parenteral.
• Variațiile de temperatură;
• Corpii străini intranazali;
• Variante anatomice obstructive precum deviația de sept nazal, concha bulosa, procesul uncinat paradoxal;
• Suflatul incorect și incomplet al nasului;
• Refluxul gastro-esofagian, chiar dacă pacienții nu prezintă simptome specifice acestei afecțiuni;
• Factori care alterează mijloacele de apărare ale organismului: anomalii ale mucusului (mucoviscidoza), diskinezia ciliară primitivă (sindrom Kartagener), deficitul de IgA

Diagnosticare

Diagnosticul pozitiv este stabilit pe baza anamnezei, examenului clinic ORL, investigațiilor imagistice și mai puțin pe baza investigațiilor de laborator.

La examenul clinic ORL, medicul specialist va observa prezența secrețiilor muco-purulente în nas, uni sau bilateral, care uneori se scurg și pe peretele posterior al orofaringelui.

Durerea intensă la palparea punctelor sinusale caracteristice, întăresc diagnosticul de sinuzită acută.

Endoscopia nazală a devenit o practică uzuală în cabinetele de ORL. Ea aduce mult mai multe informații importante pentru stabilirea diagnosticului de sinuzită, decât rinoscopia anterioară și permite efectuarea unor intervenții chirurgicale minim invazive precum meatotomia medie pe cale endoscopica (FESS).

Investigațiile imagistice sunt cele care oferă cele mai importante date despre starea sinusurilor. Dacă în trecut radiografiile de sinusuri anterioare și posterioare ale feței, în diferite incidențe (Hirtz, Tcheboull) erau singurele investigații imagistice, în prezent, sunt din ce în ce mai puțin recomandate, locul lor fiind luat de rezonanță magnetică nucleară (RMN) și computer-tomografie (CT), care sunt investigațiile de elecție pentru cazurile de sinuzită cu complicații.

Investigațiile de laborator cele mai utile pentru diagnosticul de sinuzită, dar mai ales pentru conduita terapeutică sunt exudatul nazal care stabilește natura bacteriană sau fungică a sinuzitei și antibiograma/ antifungigrama, care sunt de o importanță majoră în alegerea antibioticului/ antimicoticului optim pentru tratarea sinuzitei.

Prevenție

Prevenția este comună tuturor formelor de sinuzită acută sau cronică și constă într-o serie de măsuri pentru:

• combaterea obstrucției nazale, precum utilizarea de spray-uri cu soluții saline și mușajul (suflatul) corect al nasului;
• combaterea focarelor infecțioase dentare prin consulturi stomatologice periodice;
• igiena mediului prin aerisirea camerei, aspirarea și ștergerea prafului;
• alimentație corespunzătoare, sănătoasă;
• vaccinoterapie specifică și nespecifică;
• practicarea activităților sportive în aer liber.