medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Tiroidită autoimună (tiroidită Hashimoto)

Tiroidită autoimună (tiroidită Hashimoto)

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre tiroidita autoimună

În 1912, medicul Hakaru Hashimoto descria o serie de patru pacienți cu o afecțiune cronică a tiroidei, pe care el a numit-o „strumită limfomatoasă”. Ulterior, această afecțiune a primit numele de tiroidită Hashimoto, tiroidită cronică, tiroidită limfocitară și, mai recent, tiroidită autoimună.

Tiroidita reprezintă o inflamație a tiroidei. O tiroidită autoimună este acea inflamație a tiroidei determinată de propriul nostru sistem imun. Sistemul imun nu mai recunoaște tiroida, o consideră un dușman și începe să producă anticorpi împotriva ei. Acești anticorpi vor determina modificări la nivelul tiroidei, cu distrugerea celulelor tiroidiene care secretă hormoni și, eventual, scăderea nivelului de hormoni tiroidieni (hipotiroidism).

Tiroidită autoimună (tiroidită Hashimoto)

Cauze

Declanșarea unei tiroidite autoimune presupune existența unei predispoziții genetice. Aceasta înseamnă că pacientul a moștenit de la părinți anumite gene care îl predispun către o reacție autoimună îndreptată împotriva tiroidei.

Există două forme de tiroidită:

  • atrofie tiroidiană: tiroida este micșorată;
  • gușă: tiroida este mărită.

Factori de risc

Pentru ca o predispoziție genetică să se declanșeze este necesară prezența unor factori favorizanți.

În cazul tiroiditei autoimune, au fost identificați mai mulți factori de risc:

Factori de mediu

  • un aport mare de iod: expunerea la cantități mari de iod pe perioade lungi de timp duce la acumularea de iod în tiroidă, iar acest lucru poate determina declanșarea unui atac autoimun împotriva tiroidei;
  • deficitul de seleniu: seleniul este important pentru activitatea unor enzime din tiroidă și, atunci când nu există suficient seleniu în dietă, activitatea acestor enzime va fi redusă;
  • poluanți: fumatul, anumiți solvenți, metale, bifenili policlorurați;
  • infecțiile cu anumite virusuri: hepatita cronică cu virus C, hepatita cronică cu virus B, infecții cu virusul Epstein Bar sau parvovirusuri;
  • unele medicamente: interferon (utilizat pentru tratamentul hepatitelor cronice, sclerozei multiple, melanomului, anumitor tipuri de leucemii și limfoame), interleukine (utilizate pentru tratamentul melanomului, cancerului renal), imunoterapii (utilizate în tratamentul diverselor forme de cancer.

Sexul:

  • la femei, boala este de 15-20 de ori mai frecventă decât la bărbați;
  • acest lucru nu înseamnă că tiroidita autoimună nu poate fi depistată și la bărbați.

Perioadele în care există modificări ale hormonilor sexuali:

  • pubertate, sarcină, menopauză. Sistemul imun are receptori pentru hormonii sexuali; aceștia modifică deci activitatea sistemului imun. Din acest motiv, la persoanele predispuse genetic să dezvolte o tiroidită autoimună, se poate declanșa un răspuns autoimun tiroidian în aceste perioade.

Vârsta:

  • cel mai frecvent tiroidita autoimună este diagnosticată între 30 și 50 de ani, dar boala se poate declanșa la orice vârstă, chiar și la copii.

Prezența altor boli autoimune:

  • la un pacient cunoscut deja cu alte boli autoimune (vitiligo, artrită reumatoidă, diabet zaharat de tip 1, boala Adisson, lupus eritematos sistemic, anemie Biermer) există un risc mai mare de apariție a tiroiditei autoimune.

Istoric familial de autoimunitate tiroidiană:

  • persoanele care au în familie rude de sânge diagnosticate cu tiroidită autoimună sau alte boli autoimune prezintă risc mai mare de a dezvolta boala.

Expunerea la radiații:

  • după explozia de la Cernobîl, care a generat expunere la iod radioactiv, a crescut numărul cazurilor de tiroidită la populația expusă; alte surse de radiații sunt examinările medicale (ex: radiografiile dentare sau mamografiile) și este important ca în cursul efectuării acestora să fie folosite mijloace specifice de protecție a regiunii cervicale (guler).

Anomaliile cromozomiale:

  • persoanele diagnosticate cu sindrom Down, sindrom Turner, sindrom Klinefelter au un risc mai mare să dezvolte tiroidită autoimună.

Simptome

De obicei, tiroidita autoimună se caracterizează printr-o mărire treptată în volum a tiroidei (gușă) și instalarea în timp a hipotiroidismului (lipsa hormonilor tiroidieni).

Tiroida este mărită, se simte dură și nodularizată la palpare. Această mărire a tiroidei se poate însoți de simptome de disconfort la nivelul gâtului (senzație de nod în gât, durere locală), dificultăți la înghițit sau modificări ale vocii. Unii pacienți au o formă de tiroidită autoimună cu atrofia tiroidei (aceasta este mai mică decât o tiroidă normală).

Atunci când apare hipotiroidismul, pacientul prezintă simptomele specifice acestuia:

  • pielea este palidă, rece, uscată și se exfoliază;
  • poate să apară colorarea în galben-portocaliu a palmelor și tălpilor;
  • rănile se vindecă greu;
  • unghiile devin mai groase, cu striații și sunt casante (se rup ușor);
  • părul este uscat, lipsit de strălucire, se rupe ușor, cade;
  • vocea este răgușită, vorbirea este lentă, pot exista dificultăți în articularea cuvintelor;
  • extremitățile (mâini, picioare) sunt reci, amorțite;
  • apar edeme, dureri ale mușchilor și ale articulațiilor .

Între simptomele neurologice ale hipotiroidismului se numără:

  • tulburări de memorie;
  • incapacitate de concentrare;
  • dificultăți la efectuarea de calcule;
  • durere de cap;
  • amețeli, tinitus (țiuituri), surditate;
  • sindrom de tunel carpian (amorțeli la nivelul mâinii);
  • depresie.

În hipotiroidism tranzitul poate deveni lent și apare constipația. Inima bate mai lent (puls scăzut). Hipotiroidismul duce la un nivel scăzut de energie, oboseală, somnolență și o sensibilitate mai mare la frig.

La femei, hipotiroidismul poate provoca dereglări menstruale, iar la bărbați - mărirea sânilor.

În cazul hipotiroidismului sever, pot să apară acumulări de lichid în jurul inimii (pericardită) sau în abdomen (ascită) și comă.

Unul din miturile legate de tiroidă este acela că hipotiroidismul îngrașă. Este adevărat că metabolismul este mai lent în hipotiroidism, dar în același timp și apetitul scade. Creșterea ponderală care apare în hipotiroidism este minimă (1-4 kg) și este cauzată în special de o retenție de apă.

Un alt simptom care NU este cauzat de hipotiroidism este nervozitatea. Hipotiroidismul induce, dimpotrivă, o lentoare în activitatea cerebrală și în reacții.

Tiroidită autoimună (tiroidită Hashimoto) 1

Diagnosticare

Medicul endocrinolog este cel care diagnostichează și tratează tiroidita autoimună. Pentru stabilirea diagnosticului sunt necesare:

Analize de sânge (ATPO, Ac antiTg, TSH, FT3, FT3):

  • prezența anticorpilor antitiroidieni (ATPO anticorpi antitireoperoxidază și AcTg anticorpi antitreoglobulină) este prima modificare care apare în tiroidita autoimună; acești anticorpi sunt cei care vor ataca tiroida și vor provoca în timp modificări de structură și de funcționare a acesteia;
  • dozarea hormonilor tiroidieni (FT4, FT3) și a hormonului de stimulare tiroidiană (TSH) permite stabilirea statusului funcțional al tiroidei: dacă tiroida funcționează încă corect, aceste analize sunt în limite normale și vorbim de o tiroidită autoimună cu eutiroidism/ normotiroidism; dacă a apărut hipotiroidism (funcționare scăzută a tiroidei), TSH va fi mărit, iar FT4 și FT3 mai mici decât normalul; în acest caz, diagnosticul este de tiroidită autoimună cu hipotiroidism.

Efectuarea unei ecografii tiroidiene: sunt depistate modificări specifice tiroiditei autoimune:

  • mărire de volum a tiroidei (gușă) sau micșorare a tiroidei (atrofie);
  • vascularizație accentuată la nivelul tiroidei: unul dintre primele semne care apar în tiroidita autoimună;
  • structură hipoecogenă și un aspect neomogen al tiroidei (cu pete negre, tiroidă „mâncată de molii” sau aspect de fagure de miere): la prima vedere petele acestea pot fi confundate cu nodulii tiroidieni, dar sunt de fapt zone de inflamație a tiroidei (aspect pseudonodularizat/ de falși noduli);
  • noduli tiroidieni determinați de tiroidita autoimună care au un aspect ecografic specific: o structură hiperecogenă (adică sunt mai albi decât restul tiroidei); pentru acești noduli nu sunt necesare alte investigații.

Ecografia tiroidiană permite, de asemenea, depistarea altor noduli tiroidieni care nu au legătură cu tiroidita și care vor trebui investigați specific (scintigrafie tiroidiană, puncție tiroidiană cu ac subțire, dozare markeri tumorali tiroideni).

Tratament

Pentru tiroidita autoimună cu funcție normală nu este necesar tratament hormonal. Se pot utiliza suplimente de seleniu. Studiile au arătat că 50% dintre pacienții cu tiroidită autoimună prezintă o scădere a nivelului de anticorpi antitiroidieni după suplimentarea cu seleniu. Dacă atacul împotriva tiroidei este diminuat, scade riscul de distrugere a tiroidei și aceasta poate fi funcționa normal mai mult timp.

Dacă pacientul are tiroidită autoimună cu hipotiroidism (adică tiroida sa nu mai produce hormoni în cantitate suficientă), este necesar tratamentul de substituție cu hormon tiroidian.

În 75% din cazuri, hipotiroidismul este definitiv și tratamentul va fi necesar toată viața; în 25% din cazuri este posibil ca tiroida să își revină și să putem întrerupe tratamentul cu hormon tiroidian.

Deoarece tiroida nu mai produce suficient hormon, pacientul va trebui să ia o pastilă care să suplinească această lipsă. Multe persoane sunt speriate de perspectiva de a lua hormoni și cer tratamente naturiste. Dar hormonii tiroidieni de sinteză sunt identici cu hormonii produși de tiroida umană, așa că organismul nu poate diferenția între cele două forme (de sinteză și produși de tiroida proprie). Tratamentul cu hormon tiroidian este utilizat de foarte mulți ani (chiar și la categorii speciale de pacienți, cum sunt femeile însărcinate sau nou-născuți) și nu s-au observat probleme legate de utilizarea îndelungată. Nu apare o dependență de acest tratament. Poate fi întrerupt oricând, problema este că în acel moment se va reveni la starea inițială, dinainte de tratament.

Este foarte important modul de administrare a hormonilor tiroidieni. Pentru a fi siguri că avem o absorbție optimă, adminstrarea se va face pe stomacul gol. Din acest motiv, cel mai des recomandarea este de a se lua pastila dimineața la trezire, cu 20-30 de minute înainte de micul dejun și de alte medicații. Nu este necesar să vă treziți la o anumită oră sau să luați pastila tot timpul la aceeași oră.

Se va evita administrarea altor medicații sau suplimente împreună cu pastila pentru tiroidă. Anumite medicamente (ex: cele utilizate pentru scăderea acidității gastrice, suplimentele de calciu, fier, tratamentele cu argilă, fibre alimentare) trebuie administrate la 4-6 ore după pastila pentru tiroidă, deoarece reduc foarte mult absorbția hormonilor tiroideni (va fi ca și când ați luat o doză mai mică).

La 4-6 săptămâni după ce se începe tratamentul cu o doză considerată adecvată de către medicul dumneavoastră, este necesară repetarea analizelor (în general este suficient TSH), pentru a ajusta doza. Absorbția medicamentului nu este aceeași la toate persoanele, așa că doza trebuie „personalizată”. Este recomandat ca analizele pentru tiroidă să fie refăcute la 4-6 săptămâni de la introducerea, oprirea sau modificarea dozei de medicație, deoarece acesta este intervalul de timp necesar pentru stabilizarea nivelelor de TSH, FT4, FT3. Dacă opriți medicația și faceți analizele după 2 săptămâni, acestea nu vor fi foarte utile deoarece încă nu s-a ajuns la echilibru și hormonii vor continua să se modifice. Pe de altă parte, după ajungerea la echilibru (adică după trecerea a 4-6 săptămâni de tratament) nivelele de hormoni vor fi relativ stabile și e puțin probabil să se mai modifice semnificativ în următoarele săptămâni.

În dimineața recoltării este bine să luați pastila după ce ați efectuat analiza.

La un pacient cu hipotiroidism aflat în tratament cu o anumită doză de hormon tiroidan, dacă valorile TSH și FT4 sunt normale, înseamnă că doza pe care o ia este corectă și nu sunt necesare modificări ale schemei de tratament. Dacă întrerupeți tratamentul sau reduceți doza deoarece analizele au ieșit normale, hipotiroidismul va apărea din nou.

Revenind la tratamentele naturiste, atunci când procesul autoimun a distrus complet tiroida, nu mai există altă soluție de tratament decât utilizarea hormonilor tiroidieni. În aceste cazuri, suplimentele de iod, seleniu, tirozină sunt complet inutile, la fel și modificările de dietă. Singurul lucru care va influența nivelul TSH și FT4 este administrare tratamentului cu hormoni trioidieni.

Dacă tiroida funcționează parțial (adică mai produce hormoni, dar în cantitate insuficientă), atunci poate fi utilă folosirea de suplimente specifice pentru tiroidă, care să amelioreze funcționarea ei - singure sau în asociere cu hormonul tiroidian.

Tratamentul cu hormon tiroidian va normaliza valorile TSH, FT și FT3, dar nu va modifica valoarea anticorpilor (ATPO, Ac antiTg), care va rămâne mare. Acest lucru nu indică o lipsă de răspuns la tratament și nu necesită modificarea dozei de hormon tiroidian.

După stabilirea dozei corecte de hormon tiroidian, dacă starea generală este bună, pacientul revine la control pentru repetarea TSH la 6-12 luni. Boala fiind evolutivă, este posibil ca treptat să fie necesară creșterea dozei.


Tratamentul tiroiditei autoimune în sarcină

În cazul unei sarcini, necesarul de hormon tiroidian crește cu 50%, adică tiroida mamei trebuie să producă hormoni tiroidieni și pentru făt.

Dacă mama are tiroidită autoimună, este posibil ca tiroida ei să nu facă față acestei suprasolicitări. Din acest motiv, la pacientele cu tiroidită cronică autoimună se vor monitoriza cu atenție, înainte de sarcină și pe parcursul sarcinii, analizele pentru funcția tiroidiană (TSH, FT4). În funcție de aceste valori se va decide dacă este necesar sau nu tratament cu hormoni tiroidieni.

Dacă se observă o creștere a TSH peste 2,5 uUI/ml, se va începe tratamentul cu hormoni tiroidieni sau, dacă pacienta este deja cu tratament, se va mări doza. Repetarea analizelor se va face la 4-8 săptămâni, în funcție de indicațiile medicului curant.

Este foarte importantă menținerea unor nivele normale de TSH și FT4 pe parcursul sarcinii deoarece s-a observat că insuficiența hormonilor tiroidieni în sarcină se asociază cu riscuri, atât pentru mamă, cât și pentru făt (avort, preeclampsie, insuficiență cardiacă, hemoragie postpartum, dezvoltare neurologică deficitară a fătului – scăderea IQ). Dacă nivelul hormonilor tiroidieni este normal pe parcursul sarcinii, aceste riscuri nu mai există.

Tratamentul cu hormon tiroidian este sigur în sarcină și nu prezintă riscuri pentru mamă sau făt.

Prevenție

Sunt mai multe metode prin care declanșarea tiroiditei Hashimoto poate fi evitată:

  • eliminarea stresului, acesta fiind un factor declanșator sau agravant al afecțiunilor autoimune;
  • renunțarea la fumat;
  • dietă sănătoasă și variată (care să asigure suficienți micronutrienți – iod, seleniu, zinc), evitarea alimentelor procesate;
  • evitarea aportului excesiv de iod (de obicei, iodul se găsește în cantități mari în suplimentele din alge marine - kelp, laminaria);
  • în cazul efectuării de investigații imagistice cu raze X (ex: radiografii dentare sau mamografii) se vor folosi mijloace specifice de protecție a regiunii cervicale (guler plumbat).

Autor

Dr. Pârlog-Cristian Ana-Loredana

Medic Primar Endocrinologie

Bibliografie

  1. Melmed, Shlomo et. al, Williams Textbook of Endocrinology, 2011

Echipa medicală - Endocrinologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.