medici analizand fisa medicala a unui pacient cu Tumorile orbitei

Tumorile orbitei

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Despre tumorile orbitei

Tumorile orbitei sunt formațiuni tumorale, benigne sau maligne, care apar în interiorul orbitei și care se clasifică din punct de vedere anatomic în:

  • tumori intraoculare cu punct de origine în interiorul ochiului (retinoblastom, melanom coroidian, melanoame ale corpului ciliar și irisului);
  • tumori extraoculare care apar în spatele globului ocular sau la nivelul anexelor globului ocular (glandele lacrimale, pleoape, porțiunea extraoculară a nervului optic);

Din punct de vedere al gravității clinice, tumorile orbitare se clasifică în:

  • formațiuni tumorale benigne care sunt autolimitate la nivel orbitar și nu pun viața pacientului în pericol, dar pot afecta funcționalitatea ochiului (adenom pleomorfic de glanda lacrimală, gliom de nerv optic, meningiom de nerv optic, hemangiom capilar sau cavernos, limfangiom, chist hidatic, hiperplazia limfoidă reactivă benignă a glandei lacrimale, histiocitoza cu celule Langerhans oculară);
  • formațiuni tumorale maligne, cunoscute și sub numele de cancerul ochiului, care reprezintă formațiuni canceroase, cu semnificație clinică gravă și care pun în pericol viața pacientului (adenocarcinom chistic al glandei lacrimale, carcinom mucoepidermoid al glandei lacrimale, adenocarcinom pleomorfic al glandei lacrimale, limfom malign, rabdomiosarcom, metastaze orbitare).

Formațiunile tumorale orbitare maligne pot avea origine:

  • primară, de la nivelul orbitei;
  • secundară, când provine din structuri adiacente (pleoapă, sinusuri) sau din tumori la distanță (metastaze orbitare secundare cancerului pulmonar, cancerului mamar, neoplasmului gastrointestinal, neuroblastomului, nefroblastomului).

Este important de menționat că toate formațiunile tumorale determină împingerea globului ocular înainte (proptoză/exoftalmie) cu afectarea mișcărilor oculare (strabism sub formă de oftalmoplegie) şi a suprafeței oculare.

Tumoare maligna orbita ochiului

Cauze

Cauzele apariției tumorilor orbitei sunt multiple.

La copii, cele mai frecvente tumori orbitale sunt:

  • Tumori benigne: chisturi dermoide, hemangioame capilare;
  • Tumori maligne: rabdomiosarcom, retinoblastom cu extindere orbitară.

La adulți, cele mai frecvente tumori orbitare sunt:

  • Tumori benigne: mucocel, hemangiom cavernos;
  • Tumori maligne: limfom, carcinomul diferitelor structuri oculare sau perioculare, metastaze orbitare.

Tumorile orbitare trebuie diferențiate de pseudotumora orbitară din boala Basedow sau infecții orbitare care presupun o inflamare sau infiltrare a mușchilor extraoculari și a grăsimii orbitare, fără a fi prezentă o formațiune tumorală propriu-zisă.

Factori de risc

Formațiunile tumorale orbitare benigne au ca și factori de risc igiena necorespunzătoare a zonei pleoapelor și/sau vârsta înaintată.

Formațiunile tumorale orbitare maligne apar mai frecvent la pacienții cu ten deschis la culoare și care prezintă multipli nevi pigmentari tegumentari (alunițe) și pistrui, dar și la persoanele cu iris de culoare deschisă (albastru și verde). De asemenea, alți factori de risc sunt prezența patologiei canceroase în familie (părinți, bunici, frați) și vârsta înaintată.

Simptome

În tumorile orbitare apare o deplasare a globului ocular în direcția opusă tumorii, cu proptoză secundară care este considerat semnul cel mai evocator pentru acest tip de patologie. Din această cauză, pacienții acuză vedere dublă (diplopie), limitări ale mișcărilor oculare (pacienții nu își mai pot coordona mișcările ochilor), scăderea acuității vizuale, dureri oculare, amputări de câmp vizual (pete negre și constante în câmpul vizual).

Alte semne asociate sunt: edem palpebral (pleoapă umflată), anomalii ale pupilei (mioză, midriază).

Semnul esențial în cazul copiilor mici este leucocoria (aspect albicios al pupilei), la care se adaugă strabismul. Aceşti copii trebuie examinați în urgență, deoarece există un risc crescut de retinoblastom.

Ochi cu posibila tumoare oculara

Diagnosticare

Investigațiile realizate pentru stabilirea prezenței proceselor orbitare sunt următoarele:

  • Tomografia computerizată (CT) cerebral și orbită;
  • Rezonanța magnetică nucleară (RMN) cerebral și orbită;
  • Ecografia oculară se recomandă atât în formațiunile intraoculare cât și în cele extraoculare și evidențiază mărimea tumorii, determină localizarea ei (oculară sau extraoculară), decelează dacă retina este atașată sau nu;
  • Examenul fund de ochi constată prezența edemului papilar (edem al nervului optic);
  • Tomografia în coerență optică (OCT) se recomandă în tumorile intraoculare și analizează straturile oculare implicate și oferă posibilitatea măsurării formațiunilor tumorale minuscule;
  • Angiografia retiniană pune în evidență vasele de sânge care hrănesc tumorile maligne intraoculare;
  • Angio-OCT analizează vascularizația tumorilor intraoculare;
  • Examenul ortoptic pune în evidență prezența restricțiilor mișcărilor oculare.

Investigația realizată pentru elucidarea tipului de tumoră prezentă este biopsia, prin care se prelevează țesut orbitar afectat și se analizează, prin tehnici specializate, pe departamentul de anatomopatologie.

Tratament

Abordarea terapeutică diferă în funcție de tipul de tumoră identificată.

Formațiunile tumorale benigne care nu afectează funcționalitatea ochiului pot fi ținute sub observație și se intervine doar în cazul în care se ajunge în acest stadiu sau apare o creștere a dimensiunilor. În schimb, formațiunile benigne care afectează funcționalitatea ochiului la momentul diagnosticării și formațiunile maligne se îndepărtează chirurgical sau se recomandă radioterapie, chimioterapie sau o combinație a acestora.

Este important de reținut că un diagnostic realizat într-un stadiu incipient al bolii duce la rezultate terapeutice mai bune și un prognostic mai bun.

În tumorile maligne, prognosticul poate fi unul rezervat, iar intervențiile terapeutice pun, de cele mai multe ori, probleme de ordin estetic și funcțional (pierderea vederii ochiului).

În cazul proptozei semnificative se recomandă utilizarea de geluri hidratante oculare, lacrimi artificiale și reepitelizante corneene, pentru prevenirea degradării suprafeței oculare.


Complicații

Toate formațiunile tumorale, benigne sau maligne, pot determina pierderea totală sau parțială a vederii prin afectarea nervului optic (edem papilar ce determină atrofie de nerv optic în timp), implicarea retinei (dezlipire de retină).

Alte complicații posibile sunt apariția cataractei, uveitei și hemoragiei vitreene care pot ascunde tumora și astfel se întârzie diagnosticarea ei. De asemenea, imposibilitatea de închidere a pleoapei atunci când tumora împinge semnificativ ochiul în afară se asociază cu degradarea suprafeței oculare prin apariția eroziunilor corneene, ulcerații corneene cu cicatrizării vicioase.

Formațiunile tumorale canceroase cu origine primară în orbită pot determina metastaze hepatice sau pulmonare (în special melanomul uveal).

La copii există risc de dezvoltare a ambliopiei.

Prevenție

Pentru a identifica în stadii incipiente formațiunile tumorale orbitare este necesar să realizăm un consult oftalmologic complet periodic, care să includă examenul fund de ochi. De asemenea, în caz de apariție a vederii duble, pacientul trebuie să se prezinte de urgență la medicul oftalmolog și neurolog.

Nu sunt, cu exactitate, bine stabiliți factorii de risc care determină apariția formațiunilor tumorale la nivelul ochiului, dar există anumite recomandări care trebuie luate la cunoștiință:

  • adoptarea unui stil de viață sănătos cu o alimentație echilibrată, renunțarea la fumat și alcool;
  • evitarea expunerii la raze UVA sau UVB și protecție solară prin utilizarea ochelarilor de soare, în special vara;
  • evitarea expunerii la radiații de orice tip;
  • supravegherea periodică a alunițelor din jurul ochiului și protejarea lor prin utilizarea cremelor palpebrale cu factor de protecție;
  • în cazul pacienților diagnosticați cu orice tip de cancer, în special cancer mamar, cancer pulmonar sau melanom, se recomandă consult oftalmologic anual cu examen fund de ochi, pentru depistarea precoce a eventualelor metastaze la nivelul ochiului.

Bibliografie

  1. Kaan. “Diagnosis and Management of Malignant Tumors of the Eyelid, Conjunctiva, and Orbit.” Medscape, Medscape, 14 Mar. 2008, www.medscape.com
  2. “Eye Cancer.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2016, https://medlineplus.gov
  3. Honavar, Santosh G, and Fairooz P Manjandavida. “Tumors of the Ocular Surface: A Review.” Indian Journal of Ophthalmology, vol. 63, no. 3, 1 Jan. 2015, pp. 187-187, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4448231/, https://doi.org
  4. Shields, Carol L, and Jerry A Shields. “Tumors of the Conjunctiva and Cornea.” Indian Journal of Ophthalmology, vol. 67, no. 12, 1 Jan. 2019, pp. 1930-1930, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31755426/, https://doi.org

Echipa medicală - ORL și Oncologie

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu

©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.