Eritropoietină

Informații generale

Eritropoietina este un hormon produs în rinichi (85%) și mai puțin în ficat, în principal de celule specializate numite celule interstițiale. Odată produs, acest hormon acționează asupra globulelor roșii pentru a le proteja împotriva distrugerii.

În același timp, eritropoietina stimulează celulele stem ale măduvei osoase pentru a crește producția de globule roșii, acesta fiind principalul rol. Celule specializate din rinichi au capacitatea de a răspunde la niveluri scăzute de oxigen (hipoxemie) prin producția crescută de eritropoietină.

În cazul în care cantitatea de oxigen din sânge este suficientă, pacientul manifestă producție de eritropoietină redusă, iar dacă nivelul de oxigen scade, eritropoietina crește. În stările de oxigen scăzut, oamenii riscă să dezvolte hipoxie - privare de oxigen.

Hipoxia apare și în cazul în care ventilația plămânului este deficitară, cel mai des în cazul pacienților cu boli pulmonare cronice, emfizem sau boli cardiovasculare. Producția de eritropoietină este redusă dacă există insuficiență renală, boli cronice, anumite tipuri de cancer sau boli inflamatorii cronice, cum ar fi artrita reumatoidă.

Eritropoietina are un rol esențial în stimularea proliferării și diferențierii celulelor precursoare ale eritrocitelor (globule roșii). Analiza de eritropoietină măsoară cantitatea acestei substanțe în sânge, pentru a se evalua dacă nivelul este unul suficient. Dacă organismul detectează un nivel scăzut de oxigen în sânge, eliberează eritropoietina.

De asemenea, eritropoietina eliberată de rinichi stimulează producția de globule roșii în organism. Problemele apar atunci când rinichii prezintă afecțiuni care nu permit eliberarea unei cantități suficiente de eritropoietină, ceea ce conduce de cele mai multe ori la anemie, afecțiuni ale măduvei osoase sau boli cronice, precum artrita reumatoidă.

De cealaltă parte, nici producerea în exces de eritropoietină nu este un lucru bun pentru organism, asta deoarece pot să apară afecțiuni asociate, precum tumori renale maligne sau benigne, diverse tipuri de cancer, producție în exces de eritrocite. Sângele devine vâscos și pacientul poate să fie afectat de hipertensiune arterială, apariția cheagurilor de sânge, accident vascular cerebral sau atac de cord.

Când este recomandată determinarea eritropoietinei

Analiza de eritropoietină este recomandată în următoarele situații:

• Dacă pacientul prezintă anemie care nu are drept cauză deficitul de fier, vitamina B12 sau folat, scăderea duratei de viață a globulelor roșii sau sângerarea excesivă;
• Dacă numărul de eritrocite, hemoglobină și hematocritul sunt scăzute și numărul de reticulocite este inadecvat;
• Dacă pacientul prezintă boală renală cronică;
• Dacă hemoleucograma completă indică un număr crescut de eritrocite, hematocrit și hemoglobină;
• Când există suspiciuni de afecțiuni ale măduvei osoase (ex. neoplasme mieloproliferative sau sindrom mielodisplazic).

Această analiză contribuie la diagnosticarea cauzei anemiei și se efectuează dacă este un rezultat anormal al unei hemoleucograme complete, de exemplu un număr scăzut de globule roșii, hemoglobină și hematocrit. De asemenea, analiza poate să ofere indicii cu privire la riscul de agravare a anemiei.

Procedura recoltare

Recoltarea sângelui venos se face pe nemâncate, iar specimenul se recoltează într-un vacutainer fără anticoagulant cu/sau fără gel separator. Este nevoie de un minim de 0.5 ml de ser pentru ca proba să fie relevantă.

Interpretare rezultate

Valorile de referință pentru nivelul de eritropoietină din sânge se încadrează între 4.3 și 29 mU/ml. În urma analizei se vor identifica valori normale, scăzute sau valori crescute.