Descriere: 

Insulele Langerhans asigura functia endocrina a pancreasului prin producerea a 4 hormoni: glucagon produs in celulele α, insulina produsa in celulele β, somatostatina produsa in celulele δ si polipeptidul pancreatic (PP) produs de celulele PP sau F (1).

Glucagonul este sintetizat initial ca un prohormon (proglucagon) compus din 160 de aminoacizi.

In cele din urma, proglucagonul este clivat in 4 peptide.

Intreg procesul dureaza 90 de minute.

Toate aceste peptide sunt imunogenice dar doar peptidul de 3485 Da este si biologic activ (2).

Proglucagonul este sintetizat atat in celulele α pancreatice cat si in celulele L din portiunea distala a intestinului subtire (1).

Aceste celule L din intestinul subtire sintetizeaza o molecula identica de proglucagon, dar, in urma clivajului enzimatic, se formeaza polipeptide diferite; glucagon-like peptid 1 si 2 prezinta functie fiziologica.

Glucagonul stocat in granule distincte este secretat printr-un proces de emiocitoza ce implica migrarea granulelor secretorii la periferia celulelor, fuzionarea granulelor cu membrana celulara si expulzia continutului granulelor in mediul extracelular(2).

Principalul loc de producere al glucagonului, pe langa celulele α insulare, este hipotalamususul.

Functia glucagonului hipotalamic nu este pe deplin cunoscuta si pana in prezent nu au fost descrise anomalii ce vizeaza glucagonul produs la acest nivel. Glucagonul pancreatic este secretat ca raspuns la hipoglicemie si are ca rezultat cresterea concentratiei plasmatice a glucozei (3).

Desi la nivelul adipocitelor au fost pusi in evidenta receptori de glucagon si exista date ce atesta ca modificari ale concentratiei plasmatice de glucagon afecteaza lipoloza, principalul organ tinta al glucagonului este ficatul (2).

Efectul hiperglicemiant al glucagonului este produs prin stimularea glicogenolizei si gluconeogenezei hepatice; nu exista nici un efect produs asupra glicogenului muscular.

Odata restabilit nivelul fiziologic de glucoza, secretia de glucagon inceteaza (3).

Majoritatea substratelor (glucoza, acizii grasi liberi si corpii cetonici), exceptie aminoacizii, suprima secretia de glucagon (2). O secretie excesiva de glucagon poate duce la hiperglicemie sau poate agrava o hiperglicemie preexistenta.

La diabetici se poate produce o secretie de glucagon excesiva si inadecvata, in special in cetoacidoze, ce duce la dificultati in echilibrarea acestor pacienti. Hipersecretie de glucagon este semnalata in tumori ale celulelor insulare (glucagonoame), rar in tumori carcinoide sau alte neoplazii neuroendocrine sau in carcinom hepatocelular.

Pacientii cu tumori secretante de glucagon pot prezenta tabloul clasic de boala ce consta in eritem necrolitic migrator, diabet si diaree, dar pot prezenta si tablouri clinice mai putin specifice.

Un raspuns scazut sau absent al glucagonului la hipoglicemii poate fi observat in diabetul zaharat tip I (insulino dependent) si poate contribui la agravarea si prelungirea starii hipoglicemice (3).

Ficatul si rinichiul sunt organele principale unde are loc catabolizarea glucagonului; contributia fiecaruia si mecanismele intime de degradare, raman inca neclare (2).

Recomandari: 

Dozarea concentratiei plasmatice de glucagon este indicata in (3):

  • Diagnosticul si urmarirea evolutiei pacientilor cu glucagonoame sau alte tumori producatoare de glucagon;

  • Evaluarea pacientilor diabetici cu episoade necontrolate de hiper sau hipoglicemie (utilitate limitata);

  • Impreuna cu dozarea glicemiei, insulinei, peptidului-C, in evaluarea hipoglicemiei postprandiale (utilitate minora).

 

Interpretare valori mici: 

Concentratii scazute de glucagon se intalnesc in (4):

  • Pierdere de tesut pancreatic in neoplasme pancreatice sau pancreatectomii;

  • Pancreatita cronica;

  • Fibroza chistica.

 

Interpretare valori mari: 

Concentratii crescute de glucagon se intalnesc in (4):

  • Pancreatita acuta;

  • Diabet zaharat sever cu cetoacidoza;

  • Glucagonoame;

  • Insuficienta renala cronica, hiperlipidemie, stress (traumatisme, arsuri, interventii chirurgicale), uremie, ciroza hepatica.

 

Interferente analitice: 

Se recomanda ca recoltarea sa se faca a jeun (pe nemancate) dupa un repaus alimentar strict de 12 – 16 ore.

Pot exista diferente semnificative intre rezultatele obtinute prin metode diferite.

Acest lucru se poate datora diferentelor in standardizarea calibratorilor.

Diverse teste pot prezenta reactii incrucisate cu diferiti izoformi ai moleculei de glucagon, nu toti fiind biologic activi.

Din acest motiv se recomanda ca dozarile succesive ale concentratiei de glucagon sa fie efectuate prin aceeasi metoda.

Totodata se recomanda precautie si consultarea specialistului in evaluarea concentratiilor scazute neconcordante de glucagon