Publicat la: 
2/11/2010

Guturaiul ar putea avea in sfarsit un tratament

Virus / Foto: IStockPhoto

Pana acum, tratamentul pentru raceala comuna se baza pe principiul "timpul le vindeca pe toate". Desi guturaiul este una din cele mai frecvente boli, medicamentele existente nu pot lupta impotriva lui, ci actioneaza mai degraba asupra simptomelor. Odihna si lichidele sunt utile pentru prevenirea eventualelor complicatii, antibioticele s-au dovedit ineficiente si reduc capacitatea organismului de a lupta cu virusurile, medicamentele cu efect antiinflamator nu reusesc decat sa reduca febra si durerile musculare. Singurul care poate anihila virusul este propriul nostru sistem imunitar, care ataca si distruge celulele infectate.

Oamenii de stiinta au reusit sa demonstreze pentru prima data ca sistemul imunitar poate distruge virusul racelii comune chiar si dupa ce aceasta a patruns in interiorul celulei umane, lucru considerat imposibil pana in prezent. Descoperirea ar putea deschide drumul catre o noua clasa de medicamente antivirale, care sa consolideze mecanismul natural de protectie a celulelor. Cercetatorii sunt de parere ca aceste medicamente ar putea intra in faza de testare clinica in urmatorii doi cinci ani, arata The Independent.

Aceasta noua abordare ar putea fi folosita si in combaterea altor categorii de virusuri, precum norovirusul, responsabil de gastroenterita virala (gripa stomacului) sau rotavirusul, care ucide mii de oameni in statele in curs de dezvoltare.

Virusurile sunt in continuare cel mai mare inamic al omului ucid de doua ori mai multi oameni decat cancerul, in special datorita capacitatii lor de a patrunde in interiorul celulei, unde se pot ascunde de actiunea sistemului imunitar natural al organismului.

O echipa de cercetatori de la Laboratorul de biologie moleculara din Cambridge a demonstrat ca actuala teorie, care explica limitele sistemului imunitar, este eronata, deoarece, in realitate, anticorpii antivirali pot patrunde in interiorul celulei odata cu virusul si sunt capabili sa il distruga.

"Din orice carte de imunologie aflam ca lupta se incheie odata cu patrunderea virusului in interiorul celulei. Din acest moment, sistemul imunitar nu mai are alta posibilitate de a reactiona decat sa atace celula in intregime", spune Leo James, coordonatorul cercetarii. Insa noile studii arata ca anticorpii produsi de sistemul imunitar pot patrunde cu usurinta in interiorul celulei odata cu virusul.

Odata ajuns in interiorul celulei, prezenta anticorpului este identificata de o proteina produsa in mod natural de celule, numita TRIM21. Aceasta actioneaza la randul ei o adevarata "masinarie", care are capacitatea de a elimina virusul in doua ore, cu mult inainte ca celula afectata sa inceapa sa produca proteine virale. Aceasta este ultima sansa de autoaparare a celulei, deoarece odata declansata infectia, organismul nu mai are alta posibilitate de aparare decat uciderea celulei", a explicat dr. James.

"Anticorpii sunt atasati la virus si nici unul din procesele care se produc atunci cand acesta patrunde in interiorul celulei nu poate determina desprinderea acestora. Partea interesanta este ca anticorpii nu ar trebui sa aiba nimic atasat atunci cand patrund in celula, asa incat orice este atasat la anticorpi este identificat ca element strain si distrus".

Inainte se credea ca anticorpii produsi de sistemul imunitar actioneaza exclusiv in afara celulelor, in sange si in celelalte fluide extracelulare. Acum oamenii de stiinta au descoperit ca exista si un alt nivel de aparare intracelular, unde poate fi posibila stimularea sistemul natural de protectie impotriva virusurilor.

Studiul, publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences, a folosit celule umane cultivate in laborator. Noile descoperiri vor trebui testate mai intai pe animale, inainte de primele studii clinice pe subiecti umani.

O posibilitate de tratament ar fi folosirea proteinei TRIM21 in spray-urile nazale, pentru combaterea mai multor tipuri de virusuri responsabile de declansarea racelii comune. "Aceasta metoda ar putea stimula toti anticorpii produsi natural de organism. Avantajul este ca un singur medicament ar putea lupta impotriva unui numar mare de infectii virale. Frumusetea acestui sistem este ca anuleaza orice posibilitate ca virusul sa produca proteine virale care sa contraatace. In acest fel, celula scapa de virus si ramane in viata".

"Anticorpii sunt formidabile masinarii moleculare de razboi, iar acum se pare ca ele isi pot continua lupta impotriva virusurilor chiar si in interiorul celulelor. Aceasta cercetare nu este doar un pas inainte pentru modul in care intelegem sistemul de functionare al anticorpilor, dar si in general, pentru modul in care intelegem imunitatea si infectiile", a declarat sir Greg Winter, director al MRC Laboratory of Molecular Biology.

Cum este abordat atacul viral:

  • virusul care circula prin sistemul sanguin este recunoscut de anticorpi;
  • virusul se ataseaza de membrana exterioara a celulei, avand atasati anticorpi;
  • virusul ataca membrana celulara si ajunge in interiorul celulei;
  • resturile membranei celulare dispar iar virusul este liber sa atace celula;
  • proteina TRIM21 identifica anticorpii atasati virusului ca elemente straine;
  • TRIM21 declanseaza sistemul de distrugere al virusului;
  • virusul este anihilat in cateva ore.

Autor: R.M.

Comentarii

"orice este atasat la anticorpi este identificat ca element strain si distrus"

"proteina TRIM21 identifica anticorpii atasati virusului ca elemente straine"

?

TRIM21 protein recognises attached antibodies as foreign material

exact asa, dar visuri [nu virusuri] care costa f. mult.

Mai bine sa avem grija de sistemul nostru imunitar si sa-l lasam sa-si faca treaba, ca o face mai bine.

Nu-ti baga nimeni medicamente pe gat, bro. In orice caz, nu tie.
Antiviralele sunt dezvoltate in special pentru pacientii cu imunitate scazuta sau probleme secundare. Gripa omoara. Sau n-ai inteles nimic din articol?
Doar pentru ca tie sau mie ne "trece" gripa sau raceala singura, nu inseamna ca toata lumea are un sistem imunitar impecabil. Daca doar si 0,1% au probleme, din cele cateva sute de milioane care sunt expusi virusului intr-un sezon, asta inseamna cateva zeci sau sute de mii de morti anual. Care pot fi evitate.
Nu-ti interzice nimeni sa crezi in teoriile tale New Age, dar tine-le pentru tine si copiii tai, te rog din suflet. E destula ignoranta si conservatorism in tara asta.

Pt. cine vrea ca medicina sa inainteze ca caute pe net boinc si sa aleaga un proiect medical.

Alte articoleVezi toate articolele

Care sunt principalele probleme medicale provocate de constipatie? Cum prevenim constipatia? In ce situatii este nevoie de interventia chirurgicala? Dr. Adrian Ghenea, medic primar chirurgie...
Desi abordarea standard pentru apendicita acuta este de a elimina apendicele, un studiu de la Academia Sahlgrenska, Universitatea din Gothenburg, Suedia, arata ca tratamentul cu antibiotice poate...