Publicat la: 
7/10/2010

Modificari la legea sananatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice. Drepturi si obligatii mai clare pentru reprezentantii acestora si noutati in internarea nevoluntara

A fost reglementata si procedura de internare nevoluntara / Foto: Reuters

Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice a fost modificata conform Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, a anuntat joi Ministerul Sanatatii. Conform noilor reglementari, pacientii cu afectiuni psihice au dreptul de a desemna un reprezentant conventional, o persoana cu capacitate deplina de exercitiu, care sa ii asiste sau sa ii reprezinte pe durata tratamentului medical.

In plus, organizatiile non-guvernamentale au primit dreptul de acces in toate unitatile de psihiatrie. A fost reglementata si procedura de internare nevoluntara, prin scurtarea termenelor de internare si modificarea prevederilor legale in acest sens.

Noua prevedere legislativa nu modifica reglementarile conform carora bolnavii psihic monitorizati prin sistemul de asistenta ambulatorie beneficiaza, pe langa asistenta medicala gratuita, de medicamente, care vor fi suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate.

Modificarile aprobate de Guvern au fost facute in scopul prevenirii situatiilor limita sau chiar tragice uneori, in care sunt implicate persoanele cu tulburari psihice.

Pacientii care sufera de afectiuni psihice isi pot desemna un reprezentant conventional

Aceasta persoana are capacitate deplina de exercitiu, si poate asista bolnavul sau il poate reprezenta pe durata tratamentului medical. Personalul medical este obligat sa informeze persoana prevazuta cu privire la acest drept si sa ii puna la dispozitie o conventie-model pentru desemnarea reprezentantului conventional.

Reprezentarea conventionala se realizeaza numai dupa incheierea in forma scrisa a conventiei-model, cu respectarea urmatoarelor conditii:

a. o persoana poate avea in acelasi timp un singur reprezentant conventional;

b. reprezentarea conventionala este limitata numai cu privire la asistarea sau reprezentarea persoanei in ceea ce priveste internarea si tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe perioada tratamentului;

c. reprezentarea poate fi numai cu titlu gratuit;

d. conventia-model trebuie sa fie semnata atat de catre pacient cat si de catre reprezentantul conventional;

e. este necesara prezenta unui martor, atestata prin semnarea conventiei-model si de catre acesta. Martor nu poate fi o persoana din personalul medical al unitatii psihiatrice;

f. conventia-model trebuie sa cuprinda declaratia expresa a celui reprezentat, referitoare la imputernicirea data reprezentantului conventional de a decide cu privire la aplicarea tratamentului prin electrosocuri;

Reprezentantul legal are urmatoarele drepturi si obligatii:

a. de a asista pacientul in relatiile cu unitatea medicala, cu institutiile publice sau cu orice alte persoane numai in legatura cu internarea si tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe perioada tratamentului si numai pentru perioada in care pacientul nu are dificultati in a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei;

b. de a reprezenta interesele pacientului pe langa conducerea spitalului de psihiatrie, precum si in fata organelor judiciare, dupa caz, numai in legatura cu internarea si tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe durata tratamentului si numai pentru perioada in care persoana reprezentata are dificultati in a aprecia implicatiile unei decizii asupra ei;

c. de a fi informat cu privire la asistenta medicala acordata pacientului.

Pacientul sau reprezentantul conventional poate denunta oricand, in mod unilateral, conventia de reprezentare. Un nou reprezentant conventional poate fi numit cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Existenta unui reprezentant legal sau conventional nu inlatura obligatia serviciului de sanatate mintala de a informa pacientul cu privire la drepturile si obligatiile sale. In cazul in care persoana internata a fost declarata ca fiind lipsita de capacitate deplina de exercitiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispozitiilor legale.

In cazul in care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant conventional din cauza lipsei capacitatii psihice, unitatea sanitara este obligata sa sesizeze, de indata, autoritatea tutelara sau, in cazul minorilor, directia generala de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care pacientul isi are domiciliul sau resedinta orin in cazul in care acestea nu sunt cunoscute, pe cele in a caror circumscriptie teritoriala se afla unitatea medicala in vederea instituirii masurilor de ocrotire.

Procedura privind internarea nevoluntara a fost reglementata astfel:

A. Persoanele care pot solicita internarea nevoluntara sunt:

a. medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana;

b. familia persoanei;

c. reprezentantii serviciilor abilitate ale administratiei publice locale;

d. reprezentantii politiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si procurorul

e. instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara.

B. Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse, in termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, trimite documentatia necesara propunerii de internare nevoluntara unei comisii, alcatuita din 3 membri numiti de managerul spitalului, si anume: 2 psihiatri si un medic de alta specialitate sau un reprezentat al societatii civile.

C. Comisia analizeaza propunerea in termen de 48 de ore de la primirea acesteia

Daca decizia comisiei este de internare nevoluntara, aceasta va fi inaintata de catre comisie, in termen de 24 de ore, judecatoriei in a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara, cu propunerea de confirmare a acesteia.

D. Judecarea se va face in regim de urgenta, in camera de consiliu. Instanta hotaraste, dupa caz, confirmarea sau incetarea internarii medicale nevoluntare.

In cazul unor situatii de urgenta, daca medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala considera necesara internarea unei persoane, o poate dispune chiar fara acordul pacientului. In aceasta situatie, medicul trebuie sa informeze reprezentantul legal sau conventional al pacientului sau, dupa caz, autoritatea tutelara, precum si comisia special constituita de catre managerul spitalului. Comisia analizeaza si poate confirma sau revizui, in 24 de ore, decizia internarii nevoluntare. In cazul in care comisia confirma decizia de internare nevoluntara, va fi urmata procedura explicata anterior.

Proiectul de lege, adoptat de Guvern, va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului.

Redactia MedLive.ro

Comentarii

"Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse,..." asta presupune ca persona sa vrea sa mearga la spital sau sa fie foarte violenta si sa fie adusa de politie. Dar pentru cazurile in care cel/cea in cauza refuza colaborarea ??? ce se intampla?..m-am confruntat cu aceasta situatzie si este fara iesire...daca tot se indreapta legea macar sa fie mai clara!

Trebuie sa fie introdusa obligativitatea familiei de a aduce la consult psihiatric persoanele aflate in cauza. Sunt copii cu probleme psihice care nu sunt tratati de medic si care devin "ad-hoc" violenti cu colegii de scoala. Parintii nu recunosc in ruptul capului ca au copii cu probleme,(de multe ori ei insisi fiind suferinzi psihic) nu-i duc la doctor, noi, profesorii nu-i putem obliga....copiii savarsesc acte de violenta in scoala si ....singura "pedeapsa\" care se aplica este scaderea notei la purtare si mutarea in alta scoala. Unde mai pui ca multi din copiii cu probleme psihice sunt refuzati de colegi....si de aici se ajunge la razbunari. Cele mai multe acte de violenta in scoli de aici pornesc. sUNT PREA MULTI COPII CU PROBLEME PSIHICE CARE NU SUNT AJUTATI PENTRU CA SISTEMUL NU LE DA O SANSA. Parintii nu pun un diagnostic, ca nu e treaba lor, dar sistemul trebuie sa-i oblige sa-si duca copilul la doctor daca consilierul scolii ii cere prin cabinetul medical al scolii si prin medicul de familie. Altfel...ajungem sa acuzam scoala de violentele unor elevi bolnavi si netratati.

Asta e valabil in cazul copiilor adica...potzi duce un copil la tratament relativ usor. Dar in cazul in care e vorba de un adult??? care refuza orice colaborare...ar trebui infiintzat un serviciu de ambulantza special pt cazuri de acest gen cu oameni pregatitzi care sa intervina. Doctorii se spala pe maini zicand "va rog sa il aduceti aici ca de aici il preluam noi"...sau "lasatzi ca o sa vina sa ceara ajutorul singur, avetzi rabdare" problema e ca cu trecerea timpului situatzia se agraveaza si se rateaza totul din cauza lipsei de solutzii reale. M-am confruntat cu acesta situatzie si e fara iesire...legea e facuta pt cazurile fericite. In Romania mai usor primesti niste bani de la stat prin ajutoare sociale dacat un real ajutor. Se modifica legea fix degeaba!!! adica nu se schimba nimic...eventual "mici" interese pt cei cu drepturi de mostenire sau in cazul reprezentantilor legali...

Daca persoana nu prezinta pericol,si nu este de acord cu internarea,mi se pare incalcarea tuturor drepturilor omului(acesta fiind retinut doar ca asa au hotarat copiii)Sa stai inchis sub cheie,intr-un spital de psihiatrie,o luna,nu se poate explica in cuvinte.Este revoltator.Cei care au aprobat legea ar trebui internati .Este o chestie care nu se uita toata viata,un cosmar.(Raspunsul medicului :"Va retinem pentru inbunatatirea relatiilor cu copiii) Strigator la cer.

Alte articoleVezi toate articolele

A fost reglementata si procedura de internare nevoluntara / Foto: Reuters Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice a fost modificata conform Conventiei Europene...
A fost reglementata si procedura de internare nevoluntara / Foto: Reuters Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice a fost modificata conform Conventiei Europene...