Analize specifice vârstei

Pentru a preveni cu succes posibilele afecțiuni care pot apărea indiferent de categoria de vârstă în care ne încadrăm, este necesar ca fiecare dintre noi, periodic, să realizeze o serie de analize specifice vârstei. Există anumite valori care reprezintă limitele normale ale unor indici care ne redau starea de sănătate. Creșterea sau scăderea acestor valori poate scoate la iveală probleme de sănătate. Pentru a fi mereu asigurat că tu și întreaga ta familie vă aflați în afara oricărui pericol, mai jos am prezentat cele mai importante analize de laborator pe care trebuie să le efectuați.
Analize pentru nou-născuți
Screening-ul de rutină
Anumite afectiuni care nu sunt vizibile la naștere pot fi depistate precoce. Astfel, se pot lua măsuri pentru evitarea problemelor de sănătate de mai tarziu. La nou-născut se investighează următoarele:
- Tulburările metabolice: fenilcetonuria, galactozemia, hipotiroidismul, hiperplazia adrenală congenitală
- Glicemia
- Scăderea auzului
- Controlul oftalmologic
Fenilcetonuria este determinată de un deficit de enzime. Deși copilul este normal la naștere, pot apărea întârzieri în dezvoltare. Iar pentru că acuratețea acestui test depinde de asimilarea proteinelor luate din laptele bebelușului, testul se face după 24 de la naștere. Dacă urmează o dietă specială, micuțul se poate dezvolta nromal.
Galactozemia constă, de asemenea, într-un deficit enzimatic în care galactoza (glucid din lapte) nu se metabolizează. Pot apărea simptome asociate: convulsii, letargie, icter persistent, dificultăți de hrănire. Netratată, boala poate duce la complicații grave (cataractă, tulburări cerebrale, boli renale sau afecțiuni hepatice). Tratamentul este tot pe bază de dietă.
Hipotiroidismul poate fi asimptomatic, sau cu simptome discrete, precum constipația sau deficitul de creștere. Depistat la timp, se poate trata prin administrarea de hormoni tiroidieni, ceea ce va duce la dezvoltarea normală a copilului.
La câteva ore după naștere, trebuie măsurată glicemia bebelușilor. Dacă mama suferă de diabet zaharat, copiii nou-născuți prezintă un risc mai mare de a dezvolta hipoglicemie, având nivelul insulinei din corp foarte ridicat. Glucoza fiind în concentrație mică, bebelușii prezintă risc de convulsii, ceea ce crește probabilitatea de a avea probleme neurologice sau deficit de dezvoltare. Nutriția cu lapte matern, lapte artificial sau soluții de glucoză determină concentrații normale ale glicemiei.
Deficiențele de auz se manifestă mai ales la copiii care prezintă infecții ca rubeola, herpes, cytomegalovirus, traumatisme craniene sau icter. În aceste cazuri pot exista deficiențe minimale, nedetectabile, dar care pot progresa în timp. De aceea se impune o retestare o dată la 3-6 luni.
Analize pentru preșcolari, școlari, adolescenți
- Screening-ul de rutină se recomandă copiilor între 1-3 ani și mai târziu, atunci când aceștia intra intr-o colectivitate (creșă, grădiniță). Analizele recomandate sunt exsudat faringian și examen coproparazitologic.
- La începerea școlii se recomandă un nou examen oftalmologic pentru copil.
- În cazul adolescenților, este necesară deja măsurarea tensiunii arteriale. Glicemia și testele împotriva bolilor cu transmitere sexuală sunt obligatorii la adolescenți (HIV, Ag HBѕ, Ac anti-HCV). Adolescentele active sexual trebuie să efectueze și testul Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin.
Teste pentru adulții tineri și maturi
Screening-ul de rutină al adultului tânăr constă în următoarele investigații:
- Hemoleucograma
- VSH (viteza de sedimentare a hematiilor)
- Fibrinogen, glicemie, profilul lipidic (colesterol total, LDL-colesterol, HDL-colesterol, trigliceride)
- Transaminaze (TGP, TGO, GGT)
- Uree serică, creatinină serică
- Calciu total și ionic
- Sumar de urină
Anual trebuie determinată tensiunea arterială și, o dată la fiecare trei ani, se impune un consult oftalmologic.
Persoanele de sex feminin trebuie să efectueze o ecografie a sânilor din 2 în 2 ani, până la 40 de ani. După aceasta vârstă este nevoie de mamografie. Testul Papanicolau trebuie efectuat anual, la fel și consultul ginecologic.
Analize pentru persoanele de vârsta a treia
După menopauză, pe lângă investigațiile enumerate mai sus, se recomandă și efectuarea unei osteodensitometrii. Bărbaților trecuți de 50 de ani trebuie să li se dozeze PSA (antigenul specific prostatic), cu valori normale între 0 si 4 ng/ml și cu rol deosebit de important în detectarea precoce a cancerului de prostată.
Ia toate măsurile necesare pentru a fi mereu sigur că tu și întreaga familie vă aflați în afara oricărui pericol!
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Analize care indică leucemia - listă completă
Foarte multe patologii din sfera neoplazică, printre care și leucemiile, frecvent, debutează insidios și asimptomatic, deseori diagnosticul fiind pus deja în faze avansate ale bolii. Simptomele care însoțesc leucemia pot fi foarte nespecifice, mimând deseori un puseu gripal, sau manifestând...

pH-ul: Ce este, tipuri, valori, interpretare
PH-ul (potențialul de hidrogen) este o măsură a concentrației ionilor de hidrogen într-un mediu dat. Este o scară logaritmică, care variază de la 0 la 14, unde 7 este considerat neutru. Un pH mai mic de 7 indică un mediu acid, în timp ce un pH mai mare de 7 indică un mediu bazic.În ceea ...

Diagnostic precis și rapid pentru pacienți, asigurat de cele mai inovatoare echipamente în laboratoarele din Grupul MedLife
Cu dorința de a oferi un diagnostic cât mai precis și într-un timp cât mai scurt pacienților, MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, investește în mod continuu în dezvoltarea diviziei de laboratoare și dotarea acesteia cu tehnologie de ultimă generați...