Descriere: 

IgG reprezintă 75-80% din totalul imunoglobulinelor din serul adultului, fiind astfel principalul anticorp circulant.

Această imunoglobulină oferă protecție împotriva virusurilor, bacteriilor și toxinelor, și este singura capabilă de traversarea placentei1.

Se cunosc patru subclase (IgG1, IgG2, IgG3, IgG4), din care predomină IgG1 (65% din totalul IgG)1. Rolul cel mai important al IgG este răspunsul imun secundar.

În timpul răspunsului primar, când organismul se întâlnește pentru prima dată cu un anumit antigen, se produc anticorpi din clasa IgM, care apoi sunt înlocuiți treptat de anticorpi din clasa IgG.

Astfel, acest tip de răspuns imun se dezvoltă mai lent. La o nouă întâlnire a organismului cu același antigen se declanșează răspunsul imun secundar, mai rapid, prin producția directă de anticorpi IgG1,2.

Persoanele cu deficient congenital sau dobândit de IgG sunt mai expuși la infecții piogene recurente1. IgG de origine maternă oferă protecție pasivă fătului. Nivelurile fetale de IgG matern cresc treptat pe parcursul sarcinii până la termen, când în general depășesc valorile mamei. Astfel, copiii născuți prematuri au un risc mai mare de imunodeficiență. După naștere, valorile IgG de origine maternă scad treptat, ajungând la nivelul cel mai scăzut la aproximativ 3 luni1.

IgG este cea mai frecventă gamaglobulină monoclonală identificată în mielom multiplu, ea fiind prezentă în 50% din cazuri.

Valori de peste 3000 mg/dl reprezintă un criteriu major în diagnosticarea mielomului multiplu.

Valori de IgG monoclonal de peste 4000 mg/dl sunt asociate cu sindromul de hiperviscozitate, producând diverse semne cardiologice, neurologice și de hemostază1.

Toate clasele de imunoglobuline migreaza în banda gamma-globulinelor, pe un test de electroforeză standard a proteinelor serice.

Oricare gammapatie monoclonală provoacă un vârf crescut al acestei benzi. Pentru identificarea unei componente monoclonale IgG al unei gammapatii, se utilizează electroforeza proteinelor serice prin imunofixare. "

Recomandari: 

Determinarea IgG este recomandata in urmatoarele situatii:

  • prin metoda imunofixării: diagnosticul mielomului multiplu cu IgG monoclonal

  • prin metoda imunoturbidimetrică (dozare cantitativa): diagnosticul imunodeficienței IgG, congenitale sau dobândite; evaluarea imunității umorale

  • IgG antigen-specifice (dozare cantitativa sau determinare calitativa): diagnostic serologic al unor boli infecțioase prin depistare de anticorpi specifici IgG; împreună cu măsurarea anticorpilor specifici IgM, ajută în diagnosticarea infecțiilor acute sau cronice (IgG specific crescut în infecții cronice); evaluarea statusului postvaccinal / post-imunizare.

 

 

Interpretare valori mici: 

Valori scazute ale concentratiei serice pentru IgG policlonal se intalnesc in1,2,3,4

  • copil mic

  • sindroame cu pierdere de proteine: enteropatii, sindrom nefrotic

  • arsuri

  • sarcină

  • preeclampsie

  • mielom non-IgG

  • macroglobulinemia Waldenström

  • imunodeficiențe primare: agamaglobulinemii, sindrom Wiskott-Aldrich

  • sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA)

  • leucemii

  • aplazie limfoidă

 

Interpretare valori mari: 

Valori crescute ale concentratiei serice pentru IgG policlonal se intalnesc in1,2,3,4

  • infecții cronice sau recurente

  • boli autoimune: artrită reumatoidă, sarcoidoză, sindrom Sjögren, LES, pancreatită autoimună, hepatită autoimună, hipertensiune portală idiopatică

  • parazitoze

  • dispozitive intrauterine contraceptive

  • infecții cronice granulomatoase: tuberculoză, granulomatoza Wegener

  • reacții de hiperimunizare

  • scleroză multiplă

  • malnutriții severe Identificare de IgG monoclonal se intalneste in1,4

  • mielom multiplu

  • plasmocitom solitar

  • gamapatie monoclonală de semnificație nedeterminată

  • limfom

  • leucemie limfatică cronică (LLC)

 

Interferente analitice: 

Medicamente care cresc valorile IgG: carbamazepină, clorpromazină, dextran, estrogeni, metilprednisolon, contraceptive orale, penicilamină, fenitoin, acid valproic, izoniazidă2.3

Vaccinuri administrate cu 6 luni înainte, cresc valorile IgG2

Medicamente care scad valorile IgG: steroizi, dextran3