Publicat la: 
8/07/2014

Imunoterapia ofera sperante pentru bolnavii de Alzheimer

Scanare creier sanatos (stanga) si scanare creier afectat de Alzheimer (dreapta)/ Foto: Wikimedia Commons

Numarul din ce in ce mai mare de pacienti care sufera de Alzheimer ii face pe medici sa caute noi modalitati de a incetini progresia bolii, iar in acest moment, conform psihiatrului german Timo Grimmer, sperantele sunt legate de imunoterapie, informeaza DPA, citat de Agerpres. Deocamdata, medicamentele folosite pentru tratarea acestei maladii nu fac decat sa amelioreze simptomele, fara a incetini evolutia bolii.

Imunoterapia implica imunizarea pasiva a organismului prin introducerea de anticorpi care sa stimuleze sistemul imunitar al pacientului. Obiectivul este de a reduce sau macar de a incetini acumularea de depuneri de beta-amiloid pe creier. Aceasta strategie poate fi comparata cu o vaccinare, conform cercetatorului german care conduce un Departamentul psihiatric din cadrul Universitatii Tehnice din Munchen.

"Daca lucrurile merg bine, in aproximativ doi ani vor exista terapii bazate pe stimularea anticorpilor. Apoi, stiinta medicala va putea sa-si propuna sa obtina si imunitatea fata de Alzheimer -acesta este obiectivul pe termen lung", conform lui Grimmer.

Insa toate acestea tin de viitor. "Deocamdata nu exista nicio modalitate de a opri avansarea bolii", a mai adaugat el.

Maladia Alzheimer progreseaza prin acumularea de placi senile care blocheaza conexiunile neuronale si omoara celulele nervoase. Simptomele sunt legate de tulburari de memorie, dificultatea de a-si reaminti informatii anterior invatate si imposibilitatea de a acumula informatii noi. In ultimele stadii pacientul isi pierde complet memoria.

In cazul unei diagnosticari timpurii, medicatia existenta poate usura simptomele bolii dar nu o poate incetini. "Medicamentele impotriva dementei pot stimula celulele nervoase in fazele incipiente ale bolii, astfel incat pierderile de memorie sunt imperceptibile la inceput, insa dupa o perioada de timp boala te ajunge din urma", a mai adaugat el.

In acest context se manifesta problema din ce in ce mai complicata de a asigura asistenta indispensabila pacientilor cu dementa. De la un moment dat in evolutia bolii, acesti pacienti au nevoie de ingrijiri permanente, iar in conditiile cresterii sperantei de viata, numarul bolnavilor de Alzheimer s-ar putea dubla la nivel mondial pana in 2050.

"Din acest motiv este foarte important ca stiinta medicala sa progreseze. O maladie foarte raspandita, care afecteaza milioane de oameni, poate scapa complet de sub control la un moment dat. In majoritatea cazurilor, povara cade pe umerii rudelor, copiilor sau partenerilor", mai remarca omul de stiinta german. Insa in conditiile in care societatea moderna evolueaza spre individualizare, ingrijirea bolnavilor de dementa cade din ce in ce mai mult in sarcina guvernelor.

A.C.

Specialitate: 

Echipa medicala MedLife - Neurologie

Medic Specialist
Medic Primar
Nicolae Horia
Medic Primar
Medic specialist
  •  
  • 1 of 18

Articole similare

Orasele mari care au un nivel ridicat de poluare cresc rata de suicid, precum si riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer in randul adultilor, subliniaza un studiu realizat de oamenii de stiinta de la Universitatea din Montana. Rezultatele studiului au fost publicate recent in revista de specialitate "The Journal of Environmental Research," ...
Mentalitati gresite: "Nu se poate face nimic!" / Foto: Vimeo In lume exista 24,3 milioane de persoane cu dementa. Anual sunt diagnosticate 4,6 milioane de cazuri noi, un caz la fiecare 7 secunde. In 2020 se estimeaza o crestere a numarului de persoane cu dementa la 42,3 milioane, iar in 2040 la 81,1 milioane. In Romania exista aproximativ 200....
Pe langa riscul de a dezvolta diabet, insuficienta cardiaca si arterioscleroza, obezitatea afecteaza si creierul, mai precis capacitatea de a memora si abilitatile cognitive necesare pentru a planifica evenimentele din viitor. Acestea ar putea fi indiciile precoce ale dezvoltarii bolii Alzheimer, sunt de parere oamenii de stiinta de la Max Planck...
Maladia Alzheimer/ Foto: MorgueFile.com Utilizarea pe termen lung a unor somnifere sau medicamente impotriva anxietatii din familia benzodiazepinelor (tranchilizante minore) poate creste semnificativ riscul de a dezvolta maladia Alzheimer, potrivit unui studiu franco-canadian publicat miercuri, informeaza agentia AFP, citata de Agerpres....
Cand mintea nu ne mai ajuta / Foto: Agerpres Stresul cotidian, lipsa exercitiului cerebral si intelectual, sentimente negative precum ura sau egoismul duc la aparitia tot timpurie a bolilor neuro-degenerative. Tot mai des, se constata aparitia primelor simptome de Alzheimer inainte de varsta de 45 de ani, a declarat joi conf. dr. Luiza Spiru,...