Publicat la: 
26/12/2012
In cautarea sinelui

dr. Vlad Stroescu

And I would find my self and not an image. That is our modern hope [...] Asa spera W.B.Yeats in 1918 (Per Amica Silentiae Lunae). Aproape un secol mai tarziu, obiectul acestor sperante pare mai indepartat ca oricand.

Traim in lumea lui Baudrillard, in care imaginea e mai presus de original, in care omul nu exista daca nu este hiper-real, daca nu se ridica deasupra, precum romanii care au talent in show-uri TV. Simulacres et simulations(1981) incepe cu un pseudo-citat: Simulacrul nu este ceva ce ascunde adevarul; este adevarul care ascunde faptul ca nu exista. Nu stiu daca acest citat, el insusi un simulacru (Baudrillard, dupa ce il inventeaza, il atribuie Ecleziastului) are valoare de adevar, ceea ce stiu este ca el e una dintre marile angoase ale omului contemporan. Frica de non-existenta e mult mai vasta decat frica de moarte. Moartea se va manifesta intr-un singur moment al vietii noastre, pe cand incertitudinea propriei noastre identitati rezida in toate momentele vietii. Probabil mai mult ca oricand in istorie, ne ajutam de masti ca sa simulam o identitate. Nu mai e alegerea noastra, trebuie sa o facem.

Dintotdeauna omul a jucat roluri, dar astazi ne chinuie diferenta dintre rolul nostru si ceea ce suntem, daca suntem ceva. La serviciu, trebuie sa fim increzatori, trebuie sa avem o buna stima de sine, ca sa ne convingem sefii ca suntem valorosi. In general, trebuie sa avem o gandire pozitiva, ca sa ne exorcizam angoasele. Pariul lui Pascal se aplica acum nu doar credintei in viata postuma, ci si credintei in viata actuala, in noi insine. Asa ca ne prefacem cu sarg ca credem in noi, dorindu-ne ca la un moment dat sa credem in propria prefacatorie. Lucru care nu se intampla niciodata: pana la capat, undeva, mai in adanc sau mai la suprafata, musteste teama ca suma noastra este zero si ca cineva (eventual noi insine), candva, isi va da seama si ne va demasca.

Nici macar pe realitatea solida a propriilor noastre corpuri nu mai putem conta. Nu conteaza care este starea de sanatate reala, la cateva clickuri distanta, pe internet, ne asteapta realitatea paralela in care o boala nenumita si incurabila ne macina pe dinauntru. Intre noi si corp se interpune intelectul, dar intelectul nu e facut sa administreze corpul. Cand toate semnalele corpului sunt inconstiente, intelectul, tinut in intuneric, devine suspicios. Nimic nu e mai rau decat aceasta obscuritate somatica, atat de aproape de angoasa non-existentei, non-identitatii, si atunci inventam scenarii de boala, pentru ca macar ele au un sens, fie el si rau-prevestitor.

Ne mai ramane nostalgia vremurilor mai simple, a Craciunul copilariei. Nostalgia falsifica si ea, dar asta conteaza mai putin atata timp cat ne ofera reperul unei Ere de Aur, al unui paradis pe care credem ca l-am avut candva. Sau pe care il asteptam.

In teoria postmodernismului, a fost inventat un concept numit meta-poveste (mta-rcit). Meta-povestea este explicatia suprema, schema in care toate lucrurile se potrivesc perfect, secretul cunoasterii si al fericirii. De-a lungul timpului, meta-povestile au fost mereu prezente in vietile oamenilor. Fie sunt randuieli mostenite, fie ne-au fost impuse. Toate ideologiile sunt meta-povesti, si de aceea, toate ideologiile sunt false. Pentru ca meta-povestile au aceasta caracteristica: toate esueaza in pretentia lor la universalitate. Ca orice scheme ideale, pot fi utile in anumite timpuri si locuri, dar nu in toate timpurile si locurile. (De pilda, dezbaterile acerbe pe marginea DSM V ar fi mai moderate daca am accepta ca DSM V nu este o meta-poveste.)

Uneori, ma gandesc ca si identitatea dupa care tanjim atat e doar o alta meta-poveste. Reflectia ei reala se schimba, in functie de timp si spatiu, se schimba, fluctueaza, dar asta nu inseamna ca suntem impostori. Din contra, inseamna ca suntem reali, ca existam. Nu inseamna nici ca ar trebui sa nu ne mai straduim sa aflam cine suntem. Pentru ca insasi aceasta stradanie ne defineste. Dar daca acceptam ca raspunsul nu e niciodata definitiv, ca omul inveleste lumea in straturi de imagini si ca intre ele nu exista una singura mai reala decat celelalte, ca imaginile insasi fac parte din lume, ar trebui macar sa mai scapam de angoase.

Motto-ul lui Baudrillard, in aceasta lumina, nu e neaparat pesimist. Daca simulacrul este ceea ce omul face, iar adevarul este ceea exista independent de om, el nu ne spune decat ca omul isi cladeste singur lumea. Nu-mi pot imagina o meta-poveste mai linistitoare.

Sarbatori Fericite, dragi cititori!

Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru

Taguri Medlife: 

Comentarii

,,E foarte greu pentru un om sa se inteleaga pe sine'', Alexandr Soljenintin. Cati dintre noi mai incearca acest lucru, daramite sa ajunga la capat. Aici e sursa raului...

Interesant...admit, mi-a placut destul de mult.

In primul rand, ca si comentatorul de mai sus, recunosc si eu ca fac eforturi sa va inteleg articolele intesate de pareri adunate de prin carti si care nu aduc nimic cititorului de hotnews care nu are timp sa zaboveasca in cautarea sensului ascuns a emanatiilor dvs intelectuale, daca exista vreun sens.
In al doilea rand, felul in care scrieti denota o personalitate angasoata si cu o viziune sumbra asupra lumii si a oamenilor. Sper sa nu-i contaminati si pe cititori cu pesimismul dvs, mai ales ca acum e perioada sarbatorilor, a petrecerilor, iar oamenii, in loc sa se relaxeze, s-apuca sa-si caute sinele printre oalele cu sarmale si tavile cu friptura.
In incheiere, va recomand sa va relaxati, sa faceti sport ca sa va mai limpeziti gandurile si energiile negative neeliberate si s-o luati mai usor, ca viata e frumoasa orice ati zice!

Ne pandeste o primejdie. Exista printre noi oameni care, iubitori de viata si ancorati solid in oalele ei cu sarmale si friptura, vor intra in contact cu parerile stimabilului domn Stroescu, le vor parcurge de la cap la coada (manati de un impuls autodistructiv, probabil), si se vor problematiza. Pe unii dintre ei, cei care nu pot realiza la timp ca de vorba doar de emanatii, pe care putin sport si eventual un carnat, doi le pot elimina definitiv, ii vom pierde. Sa strangem randurile, sa inaltam mai sus zidul de oale.

Cu atat mai bine pentru noi cei care alcatuim cei 10%.

Ma gandesc ca articolul a fost interpretat eronat din cauza ca nu ofera nici un punct de reper. Nici macar identitatea nu mai e ce era, devine o poveste (sau meta-poveste). E un fel de teorie a relativitatii, din alta perspectiva.
Cred ca autorul a vrut sa ne invite la reflectie si relaxare, din pacate sarmalele nu ne lasa.

Am facut un mare efort intelectual sa imi imaginez "realitatea" in care traiesti tu, sau cel putin distopia care te-a inspirat sa scrii acest articol, nu am reusit, din fericire!
Cred ca 90% din oameni sunt la fel ca mine, fericiti si entuziasmati de viata, chiar si de portiunile dureroase, fara nici o masca, ci doar cu o multitudine de fatete ale aceluiasi Sine care experimenteaza tot ce-i vine in cale.
Lumea e frumoasa, viata e frumoasa si oamenii stiu sa iubeasca!
Daca vezi altfel lucrurile, inseamna ca alegi sa privesti dintr-un punct de vedere ciudat, sper ca nu sunteti prea multi in situatia asta!
Nu exista moment in care sa nu ai alegerea clara intre punctele de vedere posibile, totul e absolut perfect si just!
Cand ai sa te opresti din cautarea sinelui iti vei da seama ca nu l-ai pierdut niciodata!
Sa traiesti bine!!

"Nu înseamnă nici că ar trebui să nu ne mai străduim să aflăm cine suntem."

In fiecare moment suntem altcineva. "Persona" este rezultanta momentana a interactiunii dintre ideile ce tin gazda captiva. Cine suntem ? Suntem gazde ce actioneaza intr-un spatiu definit de normele sociale si conduse de manifestarea ideilor asimilate de-a lungul timpului.

Kant ori Schopenhauer ? Exista lucrul in sine sau lumea ca reprezentare a vointei noastre ?

Max, daca ai impresia ca totul este perfect si just si ca 90% dintre oameni sunt euforici ca tine si iti impartasesc parerea, inseamna ca traiesti in Disneyland, nu in lumea asta. In a doua zi de Craciun am vazut doi oameni care scormoneau in ghena dupa mancare. Explica-mi, te rog, cum puteau ei sa fie fericiti si entuziasmati de viata. Cati II iubesc pe acesti oameni? Si sa nu-mi spui ca ei fac parte dintre cei 10%, ca nu tine. Iar articolul nu insufla nici pesimism, nici nu infatiseaza vreo realitate subiectiva, ci prezentul pe care il traim (pe planeta Pamant, nu in Disneyland) si natura umana. NOi chiar traim prin si in simulacre,iar faptul acesta nu este bun sau rau, doar este. Cunoasterea de sine tine de inteligenta. Sportul este bun, dar si intelectul trebuie antrenat, stimati comentatori. Altfel ii vedem pe cei care isi pun intrebari despre sine si despre lumea in care traim ca "ciudati". REvenind la Max, care "experimenteaza tot ce ii vine in cale", imi aminteste de o carte pe care v-o recomand> Fericirea Paradoxala, de Gilles Lipovetski. Veti gasi acolo o radiografie exacta a lumii actuale. Si va fi o lectura care va devoreaza.

*va va devora

Eruditia este impresionanta, abordarea actuala, finalul cu mesaj dublu. L-as compara pe distinsul domn doctor cu pictorul excentric Thorsen, invocat de Norretranders intr-o carte de-a sa.

Alte articoleVezi toate articolele

17% dintre romani au ales serviciile medicale private, in 2010/ Foto: Dreamstime.com Unii au incredere in specialisti, insa vor sa se implice in stabilirea propriului tratament. Altii aduc...
Ciberhondria este o forma a ipohondriei / Foto: Flick.com Ciberhondria este o boala a generatiei cu acces la internet. Peste 160 de milioane de persoane cauta informatii medicale in spatiul...