Publicat la: 
7/07/2014

Pacienta inainte de operatia de micsorare a stomacului

Dr. Serban Vasile, medic primar chirurgie generala, a explicat intr-un interviu care sunt avantajele operatiei de micsorare a stomacului (gastric sleeve sau astrectomia longitudinala laparoscopica), cum este realizata aceasta si ce riscuri presupune. Pacienta acestuia a explicat ca se simte mult mai bine dupa operatie si ca Dr. Serban Vasile i-a schimbat viata. Pacienta a slabit 6 kilograme si jumatate in 7 zile dupa operatie, iar tinta principala este, dupa spusele medicului, ca intr-un an si jumatate sa ajunga de la 125 de kilograme la 65.

Ce este gastric sleeve si in ce consta procedura?

Dr. Serban Vasile: Gastric sleeve sau gastrectomia longitudinala laparoscopica mecanica este o operatie pentru obezitate, una dintre cele 3 operatii importante care se adreseaza acestei afectiuni.

Gatsric sleeve-ul (operatia de micsorare a stomacului) este din ce in ce mai des folosita in centrele de specialitate pentru tratarea obezitatii datorita ratei mici de complicatii care pot sa apara si are o eficienta foarte mare in asigurarea scaderii ponderale.

In ce consta operatia?

Dr. Serban Vasile:  Operatia este o interventie laparoscopica prin intermediul unor trocare. Se intorduc instrumente specializate si un stapler, care taie si coase in acelasi timp stomacul. Stomacul este taiat longitudinal cu stapler-ul printr-o calibrare a stomacului pe o sonda Faucher cu diametrul de 12-13 mm. Astfel, din stomac se rezeca cam 60-70% si ramane un tub gastric cu un volum de aproximativ 100 mililitri.

Rolul operatiei este atat restrictiv (limitarea cantitatii de alimente pe care pacientul o consuma), dar mult mai imporant, are un rol neurohormonal. Aceasta gastrectomie implica modificarea multor mecanisme neurohormonale implicate in cresterea in greutate si, implicit, interventia va determina scaderea ponderala.

Cum trebuie sa se pregateasca pacientul inainte de interventia chirurgicala?

Dr. Serban Vasile: Nu exista o pregatire specifica. Cu toate acestea, pacientul este rugat sa inceapa inainte de operatie efortul fizic regulat, dar nu excesiv. De asemenea, acesta trebuie sa tina o dieta orientata dupa dieta pe care o va avea dupa operatie si sa se hidrateze bine.

Care este durata operatiei?

Dr. Serban Vasile: Durata interventiei chirurgicale variaza in functie de dificultate, o operatie putand dura de la 40-50 de minute pana la o ora si jumatate.

Care sunt contraindicatiile operatiei de micsorare a stomacului?

Dr. Serban Vasile: Contraindicatiile operatiei de gastric sleeve fac referire la varsta. Limita de varsta pentru aceasta interventie este de 60 de ani. De asemenea, este contraindicata pacientilor care au alte afectiuni grave care ar fi puse in pericol de acest tip de interventie chirurgicala, precum accidentul vascular cerebral.

Exista riscuri pentru pacientii care apeleaza la aceasta procedura?

Dr. Serban Vasile: Exista riscuri deoarece gastric sleev-ul este o interventie chirurgicala majora. Pacientul obez este un pacient foarte sensibil si cu risc mare de a face complicatii, printre care se numara sangerarea si problemele de structura mecanica ale stomacului. Acestea care pot fi evitate printr-o disectie corecta, prin folosirea unor dispozitive avansate care sa asigure garantia in timp si utilizarea unui stapler de calitate.

Post-operator, complicatiile se refera la posibile hemoragii. La 7-9 zile dupa operatie, complicatia majora este fistula. Aceasta nu este data de structura mecanica in sine, ea se produce de regula deasupra structurii mecanice intr-un procent foarte mic, de 3-4%, (acest risc nu poate fi controlat sau prevazut inainte de operatie). Aceasta rezectie gastrica blocheaza vascularizatia pentru portiunea terminala a esofagului.

Fistula trebuie, bineinteles, depistata rapid si tratata corespunzator.

Procesul de recuperare

Dr. Serban Vasile: Procesul de recuperare este foarte rapid. Integrarea familiala si sociala a pacientului este foarte rapida, de cateva zile. Singurul element cu care pacientul se lupta mai mult este reprezentat de dieta. Post-operator, dieta este specifica, structurata in 4 etape mari. Primele 6-7 zile sunt greu de suportat de pacient pentru ca trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca in prima etapa nu are voie sa consume decat lichide clare.

Odata ce pacientul trece peste acest impact psihologic al dietei bazate numai pe lichide, lucrurile intra in normal si pacientii nu mai acuza alte neplaceri.

Dieta trebuie respectata ca la carte, scopul ei fiind, initial, de a proteja stomacul proaspat cusut si de a initia scaderea ponderala. Ulterior, scopul dietei este de a mentine un numar de calorii relativ fix pe perioada de scadere ponderala.

Activitatea fizica este obligatorie. Aceasta ajuta foarte mult pacientul, si in scaderea ponderala si in starea generala de bine a acestuia.

  • Din ce in ce mai multi pacienti apeleaza la aceasta procedura deoarece obezitatea devine deja o mare problema. Obezitatea, dupa cum s-a demonstrat, este o boala incurabila. In momentul de fata, singura metoda eficienta de lupta impotriva obezitatii este interventia chirurgicala.
  • Intentia chirurgiei de acest tip, si implicit a operatiei de micsorare a stomacului, este curativa, nu estetica.

Declaratiile pacientei:

  • Pacienta cantarea inainte de operatie 125 de kilograme. Inainte de operatia a slabit 3 kilograme jumatate si dupa operatie 6 kilograme jumatate.
  • Varsta: 31 de ani
  • Inaltime: 1,69 m

Cum va simtiti dupa operatie?

Foarte bine, usoara. Au disparut durerile de picioare si cele de cap.

Cate kilograme ati pierdut in cele 7 zile care au trecut de la operatie?

6 kilograme si jumatate.

Simtiti diferente majore fata de perioada de dinainte de operatie?

Foarte multe. Pot sa dorm 4 ore pe noapte si ma simt foarte odihnita.

Cum a decurs pana acum procesul de recuperare?

Cele mai grele au fost primele doua zile. Am revenit deja la activitatile normale, bineinteles in afara de dieta.

Care sunt restrictiile? Intampinati dificultati in a le urma?

Nu este nimic greu, dat fiind faptul ca nu mai am o mare parte din stomac, nici nu mai am aceeasi pofta de mancare. La a cincea zi iti scade pofta de mancare.

Ati inceput activitatea fizica?

Merg pe jos in fiecare dimineata 2 kilometri.

Cum ati luat decizia de a face gastric sleeve?

Am luat deciza subit. L-am cunoscut pe domnul doctor in mai si iunie m-am operat. Am venit de la Chisinau pentru domnul doctor. E persoana care mi-a schimbat viata.

Dr. Serban Vasile: Avem de luptat un an de zile.

Intr-un an jumate trebuie sa ajunga la greutatea pe care o avea la 15 ani. (68 de kilograme)

Dr. Serban Vasile: Tinta pt inaltimea pacientei este de 65 de kilograme. Trebuie sa ajungem la 65 de kilograme.

Cat de des trebuie sa vina pacienta la consultatii?

Dr. Serban Vasile: In faza initiala pacienta trebuie sa vina la consultatii o data pe luna, apoi la trei luni, apoi la sapte luni, dar contactul este permanent si pe telefon si pe mail.

Dr. Serban Vasile, medic primar chirurgie generala, efectueaza, in cadrul Life Memorial Hospital urmatoarele tipuri de interventii:

  • Chirurgie bariatrica (chirurgia obezitatii) prin tehnica sleeve si bypass
  • Chirurgie oncologica digestiva: gastro-intestinala, colo-rectala;
  • Chirurgie hepato-bilio-pancreatica
  • Chirurgie endocrina (chirurgia tiroidei si a parotidelor, chirurgia glandelor suprarenale)
  • Chirurgie ginecologica oncologica (chirurgia mamara si a aparatului genital feminin)
  • Chirurgia laser a varicelor

Autor: Alexandra Ciordas

Comentarii

buna ziua !!
am facut operatia de stomac in 2013 si nu inteleg de ce mai am pofta de mancare asa de mare.
am 1,65m si 66 kg.
i-mi este teama ca voi ajunge de unde am plecat.
nu mananc mult, am 3 mese si culmea este ca nu ma pot opri din fleacuri (alune,grisine..etc.)
este normal sa se intample asa ?

ai voie sa fumezi?

@mircea: interesant...multumesc de lămuriri.

Votati in continuare in stilul care v-a consacrat si n-o sa mai aveti nevoie nici de operatii costisitoare nici de diete. Vom slabi cu totii pana cand pielea va sta pe os.

Cred ca obezitatea este cauzata de adictia pentru serotonina si de-aia mananci mai mult decat altii. Cand nu mai poti manca, daca ai ghinionul sa nu inlocuiesti 'triggerul' cu altul => depresie. Daca ai reusit sa treci cu bine peste momentul ala, felicitari!..
ps: la 170kg, organismul are nevoie de niste muschi destul de puternici ca sa te sustina. oare cum ai fi aratat daca ai fi slabit fara sa pierzi din muschi (adica o dieta sanatoasa pe termen lung si multa miscare) pana la 90kg?..

http://link.springer.com/article/10.1381/096089202762552494
cauta pe google scholar 'gastric sleeve long term effects' si vei gasi o gramada de studii. sunt operatii care se practica de putin timp si nu exista prea multe studii, dar este incontestabil faptul ca operatia nu schimba atitudinea pacientului fata de mancare, doar il obliga efectiv sa manance mai putin si nu neaparat mai sanatos. pe termen lung nu e o solutie pentru ca organismul se adapteaza si stomacul creste din nou daca pacientul nu-si schimba fundamental stilul de viata (daca si-l schimba, atunci de ce s-ar mai opera?).
cat despre 'randurile de piele', din pacate pentru tine cred ca ar fi fost o problema mult mai lejera daca ai fi slabit cu o dieta mai sanatoasa si mai putin drastica - jumatate de kg pe saptamana, nu 2-3kg!. pielea este un organ care se regenereaza permanent.

De ce se chinuie lumea cu operatii de genul asta cand se poate slabi mult mai sanatos renuntand la alimentele de origine animala si adoptand o dieta vegana.

dragilor,

obezitatea e o problema moderna, cauzata in principal de ultra-procesarea mincarii, si adaugarea de ingrediente care sa suprime sentimentul de satietate. cu cit mincam mai multe produse procesate alimentar (industrial), cu atit cistiga mai mult firmele respective. credeti ca lor le pasa ca nu mai iesim din casa cu anii - de rusine - sau ca facem infarct la 40 de ani? pina atunci ele si-au scos banii cu virf si indesat.

pentru cei cu probleme de greutate: o metoda foarte simpla este postul intermitent. o zi mincam, una nu - doar apa, ceai. cu pauza de mincare (de cel putin 20 de ore) se regleaza foarte multe mecanisme in corp, ficatul si stomacul mai apuca sa se odihneasca din cind in cind, invatam sa simtim cind ne e cu adevarat foame, si cind doar pofta. slabitul se face automat.

my 2 ROL-bani

@Zara: Cred ca faci o confuzie intre tipurile de operatie, din cite stiu eu doar la gastric by-pass e necesar tratament medicamentos de lunga durata. In ceea ce ma priveste, dupa gastric sleeve nu am luat medicamente decit in prima luna, dar si alea erau mai degraba legate de eliminarea riscului de "cheaguri", risc normal dupa orice operatie.

@ Pehas: "poate insemna depresie cronica ". La mine a insemnat o incredibila schimbare a psihicului, am prins incredere in mine, am putut iesi si eu la un bar sau restaurant, sau film fara sa ma simt jenat, practic am inceput sa am viata sociala. Nu pare mult pina nu stii cit de izolat este un obez.
Si din nou, de unde e informatia cu depresia cronica? Tu crezi ca obezitatea e o continua stare de fericire si bucurie de nu mai poti?

@ Pehas, esti un pic rautacios, sau cel putin netrecut prin problema. Am avut 170 de kg, am facut in urma cu 6 ani operatia. Am ajuns de la 170 la 90 kg in vreo 8 luni, iar acum recunosc am mai pus inapoi, ajungind la 115. Eu cred ca oricita vointa ai avea nu poti omeneste avea rezultate de genul asta fara ajutor chirurgical. Riscul de a reveni la greutatea initiala este maricel, dar chiar si asa am cistigat vreo 10 ani de "neobezitate". Si am invatat ca trebuie sa fiu atent daca nu vreau sa ajung inapoi.
Rindurile de piele le vei avea si daca slabesti cu diete drastice - e pur si simplu fizica.
Treaba cu o treime din cei operati de unde ai citat? Exista studii sau e doar parerea personala?

Pentru mine operatia a insemnat o schimbare imensa in calitatea vietii, ceva ce nu poate fi comparat nici macar cu un transplant de inima.

daca ai facut operatie de gs ai vooie sa fumezi sau sa bei un pahar cu vin?

Ce am inteles de la persoane operate deja este faptul ca dupa operație trebuiesc luate toată viata !!! niște medicamente... Despre toată treaba post-operatorie ar fi interesant de știut !

ps. In articol nu vad mentionat pe nicaieri ca rolul 'neurohormonal' al operatiei poate insemna depresie cronica si o dieta atat de drastica se va lasa indubitabil cu niste randuri de piele care vor necesita o operatie estetica.

Si peste 5 ani se va prezenta din nou pentru inca o operatie de micsorare a stomacului?

La 1.69 si 125kg oricine sta o saptamana pe lichide poate pierde 6-7 kg, dar daca nu exista suficienta vointa, se poate 'cumpara' cu o operatie de genul asta. Peste un an cine o va mai opri sa manance? O treime din cei operati ajung dupa cativa ani la aceeasi greutate. Fara o schimbare fundamentala in stilul de viata, operatia e inutila. Daca exista vointa pentru aceasta schimbare, operatia ar fi oricum inutila... Deci cui foloseste aceasta operatie?

Buna. Cine ami spune cat costa operatoi?

buna,un pret estimativ se poate afla as vrea si eu sa ma operez sunt foarte interesata

4000 euro cu tot cu ce iti trebuie dupa (gasesti pe net mai multe informatii)

cine e sportiv si are timp de sala spune ca nu e indicata operatia de gs dar numai cine are multe kg stie cum este

am facut ooeratia pe data de 26,11 2014 am 5 zile de la operatie nu ma cantaresc simt ca am slabit .ce imi puteti spune cum este cum va simtiti

pentru pehash.eu am lucrat in franta si din cauza volumului mi-am pierdut munca de miscat ma miscam mai mult decat unu mai slab (am facut sport.) si din acest motiv am hotarat sa fac aceasta operatie trebuie sa slabesc repede ca sa pot sa ma intorc la munca/

la cat tip de la oeratie pot da pansamentele jos?

pentru pehash.esti foarte rautacios,un fel de gigi contra.cum tu ne blamezi pe noi ,obezii ca nu suntem in stare sa ne abtinem,eu iti spun ca sunt alti oameni care mananca mai mult ca noi(baga ca-ntrun spital).si sunt cu o greutate de invidiat,corpul lor nu asimileaza,au alte arderi,alt metabolism.decit sa fii asa rautacios,(daca esti din bransa doctorilor,dupa comentarii te dadeai atotstiutor)mai bine afla de ce unii pot sa consume fara masura,iar altii,si daca trag aer in piept,iau in greutate.

Un numar de contact aveti?
Ca sa stau de vorba cu domnul doctor?

Buna ziua sunt un tinar de 30 ani am 105 kg ma intereswazz sa stiu daca Pot sa fac operatia de micsorare de stomac cit costa interventi va mulrumesc

In general e greu sa te hotarasti daca vrei sau nu sa apelezi la o astfel de interventie. Cateodata nici nu trebuie sa decizi tu ca decid medicii daca trebuie sau nu, pentru ca nu te opereaza nimeni de dragul artei...Ma rog, asta daca alegi spitalul potrivit. Vad ca tot mai multe vedete aleg Ponderas. Are cineva vreo parere despre ei ? M-ar interesa sa aflu mai multe despre mai multi medici si mai multe clinici inainte sa fac pasul asta. La Ponderas am vazut ca a fost Teo, Raluca badulescu, etc...

Nu stiu daca este neaparat spitalul vedetelor. Cred ca ele merg aici pentru ca Ponderas este singurul centru de excelenta in chirurgie bariatrica din Europa de Est. Vin aici si oameni din strainatate. Pentru ca intr-un centru de excelenta pacientul gaseste cea mai noua si buna aparatura si medici care stiu sa isi faca treaba bine, chirurgi cu cea mai mare experienta in chirurige bariatrica, medicii si asistentele raspund la telefonul pacientului atunci cand acesta are nevoie de orice sfat medical/are o nelamurire, etc.
Fiul meu s-a operat aici (si chiar daca nu este o vedeta si-a permis, pentru ca a platit in rate) iar viata lui, si a noastra, s-a schimbat in bine de atunci

Vreau o programare si as vrea sa stiu cum va contactez.

Un spital particular ar trebui sa aiba afisate preturile,dar nu am gasit.Sunt foarte interesata de operatia bariatrica,dar nu stiu costurile.va rog mult un pret pt micsorare stomac!

Buna ziua,
eu m-am operat la sp. Sf Constantin din Brasov si a costat 5800 euro.
in luna nov. 2014.
in 3 luni am slabit 21 de kg si acum slabesc cam 1 kg pe saptamana.
ma simt excelent psihic si viata mea s-a schimbat.
nu ma mai doare coloana, nu mai am stari anxioase si tensiune, nu mai fac crize de ficat cu dureri de cap cumplite care ma scoteau din circuit o zi intreaga,
nu am avut probleme de diabet sau alte boli asociate obezitatii dar nu mai puteam sa urc scarile, sa duc bagaje, sa merg pe strada. oboseam la cel mai mic efort,
nu puteam dormni ca ma sufocam in somn, ma trezeam dimineata obosita si presata de propria greutate. acum dorm excelent,
ca efecte secundare, imi cam cade parul si pielea e putin mai uscata.
nu am luat vitamine sau alte pastile.
dar acum ma gandesc ca poate ar trebui. vine primavara si organismul e oricum devitaminizat.
uneori ma doare stomacul - inainte nu simteam asta - dar sunt dureri minuscule in raport cu marele avantaj oferit de operatie - felul in care arat si ma simt.
cine da sfaturi unui grasut sau obez e fericit ca nu a trecut prin asta. numai cine a tinut 15 ani de cure de slabire fara efect stie ce mare avantaj constituie operatia. si asa cum spunea cineva mai sus,
cine a ajuns obez nu a facut.o neaparat pentru ca mananca mai mult ca altii.

eu doresc succes tuturor celor care recurg la aceasta masura de rezolvare a problemei de obezitate. e drept ca nu vei mai putea manca niciodata ca inainte, si doamne fereste nu "slanina cu ceapa la greu" dupa trei zile de la operatie.cum scria cineva mai sus, dar in timp capeti un control si o masura si vei sti singur cat si ce trebuie sa mananci, daca iti asculti corpul el te va ajuta sa il ajuti,

eu, la trei luni de la operatie pot sa beau cinci inghituri de apa la o portie, pot manca 150 - 200 ml supa sau ciorba mai subtire, pot manca 3 linguri sau 3 -4 inghitituri de mancare consistenta. uneori o jumatate de prajitura, alteori o jumatate de mar, nu ma fortez ca sa nu imi fie rau. daca gresesc si depasesc masura, organismul se revolta si vars ce am inghitit in plus,. in ultima vreme tot mai rar. pentru ca am ajuns sa ma cunosc si sa stiu cand nu mai trebuie,

nu e usor deloc, dar starea de bine pe care ti.-o da cantarul care indica din ce in ce mai putin e prima bucurie a fiecarei zile. succes tuturor!!

sunt bolnava de diabet . As vrea sa fac si eu aceasta operatie de micsore de stomac . Eu nu sunt foarte grasa . Am vreo 80 kg si 1,65 inaltime.Am inteles ca aceasta operatie te scapa de diabet.Intrebarea mea ar fi daca in timp poate reveni acesta boala .

Buna ziua. Am o înălțime de 1. 69 cm si o greutate de 130kg. As dori sa stiu la cat ajunge o astfel intervenție... multumesc

Va rog daca poate sa i mi spuna cineva cat costa op.plicatura gastrica la un spital de stat .(am inteles ca e decontata de c.a.s.) Multumesc!

Am 65 de kg si vreau sa slabesc 10,pot face operatia?

Cat te costat operatia?

buna ziua am un 165 110 kg am programat sa ma operez la cluj citit aici comentarile te cam descurajez dar i multumesc doamei ORI care a facut operatia la brasov mia dat mult curaj si voi merge inaite i multumesc pt comentariu

Alte articoleVezi toate articolele

Crema hidratanta, remediu pentru maini uscate / Foto: Dreamstime.com Supusa schimbarilor de temperatura, afectata cand de vant, cand de aerul cald din interiorul incaperilor, fara forta de a...
Alaptarea poate reduce la jumatate riscul de depresie post-natala, potrivit unui amplu studiu realizat de cercetatori de la Universitatea din Cambridge, publicat in revista Maternal and Child...