Descriere: 

Legionella este un bacil Gram-negativ mic, subţire, aerob, nesporulat, mobil prin intermediul flagelilor bipolari sau subpolari. Sunt descrise până în prezent 45 specii, dintre care Legionella pneumophila este cea mai importantă specie patogenă pentru om. Numele bacteriei  de Legionella a fost stabilit in 1976 când un număr mare de persoane care au participant la Convenţia Anuală din Philadelphia s-au îmbolnăvit de pneumonie severă.

Habitatul natural al L.pneumophila este reprezentat de suprafețele acvatice, incluzând lacurile si pârâurile, sunt capabile să supravieţuiască în condiţii foarte variate (conducte de aer condiţionat şi turnuri de răcire a apei potabile, reţeaua instalaţiilor de apă caldă, umidificatoare de aer, bazine de scurgere, echipamente tehnico-medicale din spitale). Creșterea L. pneumophila este întreținută de microorganisme simbiotice precum alge, amoebe, protozoare ciliate  precum şi în interiorul biofilmelor (microcolonii bacteriene din canalele de apă).

Cei mai predispuși în a dezvolta boala sunt persoanele cu sistemul imunitar  scăzut, fumătorii, persoanele peste 45 de ani, persoanele care consumă alcool în cantităţi mari, persoanele care suferă de afecţiuni respiratorii sau renale cronice.

Bacteria Legionella poate cauza o formă mai puţin severă a bolii numită febra Pontiac, o infecţie respiratorie. Boala legionarilor este contractată, de regulă, prin inhalarea de picături foarte fine de apă – aerosoli – contaminați cu Legionella. Unele persoane sunt expuse unui risc mai mare de a contracta boala legionarilor.

Deși un tratament prompt cu antibiotice poate vindeca boala, unii oameni continuă să experimenteze unele simptome și după tratament.

 Semnele și simptomele bolii legionarului apar, de obicei, la 2-10 zile după expunerea la Legionella. Acestea sunt:

-durerea de cap

-durere tuturor muschilor

-frisoane

-febra crescută peste 40 de grade

Începând cu a doua sau a treia zi, apar simprome precum:

-tuse

-durere în piept

-greață, vărsături și diaree

-confuzie

Cu toate că boala legionarului afectează, în principal, plămânii, ocazional pot apărea infecții și la nivelul altor organe, inclusiv la inimă.

Forma mai ușoară – febra Pontiac – poate produce semne și simptome precum febră, simptome, durereri de cap și de mușchi. Pontiac nu produce infecție la plămâni, iar simptomele dispar în 2-5 zile, chiar și fără administrarea unui tratament. 

 Aproximativ 85% din cazurile documentate de legioneloza sunt produse de Legionella pneumophila. Deşi sunt cunoscute 15 serogrupuri de L. pneumophila, serogrupurile 1 şi 6 sunt răspunzătoare de până la 75% din cazurile de legioneloză5.

Diagnosticul şi tratamentul legionelozei trebuie de efectuat în secţiile de boli infecţioase. Deoarece maladia se întâlneşte rar, iar uneori decurge atipic, ea necesită obligatoriu o confirmare bacteriologică prin izolarea patogenului pe un mediu de cultură special sau, cel puţin, serologică.

În 1979 s-a constat că în urina pacienţilor cu boala legionarilor este prezent un antigen solubil specific. Acest antigen este detectabil la 3 zile după debutul simptomelor, fiind astfel un marker precoce de diagnostic, cu o sensibilitate de 70-80% şi o specificitate de 97-100%.

Interval de referinta / um: 
O seroconversie IgG/IgM negativ / pozitiv sau obtinerea unor titruri înalte IgG/IgM în seruri-perechi este sugestiv? pentru legioneloz?
Interferente analitice: 

Un rezultat negativ nu infirmă o infecţie cu Legionella deoarece uneori este nevoie de o perioadă de 4-6 săptămâni pentru a se obţine titruri detectabile ale anticorpilor. În unele cazuri nivelurile anticorpilor pot să devină nedetectabile în decurs de o lună, sau tratamentul antibiotic precoce poate suprima răspunsul umoral. Mai mult, unele persoane nu dezvoltă anticorpi peste limita de detecţie a metodei.

Un singur rezultat pozitiv indică doar expunerea imunologică fără a preciza momentul contractării infecţiei. Deşi titrurile >1/ 512 sunt sugestive pentru o legioneloza acută este nevoie de testarea în dinamică. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul detecţiei anticorpilor prin metoda imunoenzimatică2.

Informatii recoltare: 

Pregătire pacient – testul nu necesită o pregătire prealabilă.

bibliografie: 

1. Betty A.Forbes, Daniel F.Sahm, Alice S.Weissfeld. Legionella. In Bailey and Scott’s Diagnostic Microbiology. Mosby, USA, 11 ed. 2002; 37: 424-429.

2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Olga-Mihaela Dorobat. Genul Legionella. In Bacteriologie Medicală. Universitatea „Titu Maiorescu”, Romania ed. 2006.

4. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus Medical Bacteriology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21-Ed 2007- pg 1039, 1040.

5. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Legionella pneumophila, Antibody, Serum. Legionella Antigen, Urine. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.