Descriere: 

Magneziul (Mg2+) este un cation cu localizare predominant intracelulară. Majoritatea magneziului din organism este concentrat în oase şi în muşchi iar aproape tot magneziul extrascheletar se află în interiorul celulelor.

Nivelul seric de magneziu nu poate să reflecte cu acurateţe nivelul total de magneziu al corpului, deoarece numai 1% din magneziul total al organismului uman se găsește în lichidul extracelular.

În plasmă magneziul se găseşte în proporţie de 65 % sub formă de ioni liberi, restul de cca. 35% este legat de proteine. 1 Magneziul îndeplineşte numeroase funcţii în organism. Este necesar pentru utilizarea ATP ca sursă principală de energie pentru organism.

Prin urmare prezenţa acestui electrolit este indispensabil în aproape toate procesele metabolice.

Ca şi cofactor, intervine în activitatea numeroaselor enzime implicate în metabolismul glucidic, sinteza proteinelor şi a acizilor nucleici.2,3 Alături de sodiu, potasiu şi calciu ionic, magneziul reglementează de asemenea excitabilitatea neuromusculară și mecanismul de coagulare.3 Din această cauză este importantă monitorizarea nivelului magneziului la bolnavii cardiaci.

O valoare scăzută poate mări excitabilitatea cardiacă agravând aritmiile cardiace, iar hipermagneziemia deprimă conducerea cardiacă (alungirea intervalelor PR si QT, QRS cu durată crescută).2

Ca elemente intracelulare, nivelurile serice de magneziu, potasiu şi calciu sunt strâns legate între ele.

Deficitul oricărui dintre aceste elemente atrage după sine scăderea comparabilă a celorlalte elemente în sânge.2

Magneziul joacă un rol important în menţinerea nivelului intracelular al calciului, influenţeză absorbţia intestinală şi metabolismul calciului.

O deficienţă a magneziului generează mobilizarea calciului din oase şi poate să rezulte posibile calcificări anormale în aortă şi rinichi.

De aceea adesea hipocalcemia se tratează prin administrarea de săruri de magneziu.3 În celulele musculare magneziul acţionează ca antagonist de calciu. Magneziul se absoarbe în intestinul subţire şi este eliminat în urină şi materii fecale, astfel homeostazia lui este reglată de absorbţia intestinală şi de excreţia renală. În mod normal 95 % din magneziu este filtrat prin glomeruli şi reabsorbit la nivelul tubilor renali.3 De aceea niveluri anormale de magneziu sunt întâlnite cel mai frecvent la pacienţii care suferă de afecţiuni sau boli care pot cauza excreţia excesivă sau insuficientă a magneziului de către rinichi sau absorbţia insuficientă în intestine.

Necesarul de magneziu zilnic este cuprins între 300 -350 mg. Surse bogate în magneziu sunt: cerealele, fasolea, soia, merele, banane, carnea, diferite organe (ficat, rinichi, splină).4 Hipomagneziemia interferă cu efectele hormonilor paratiroidieni, rezultatul fiind hipocalcemia. Poate produce si hipokaliemie. Simptomele de deficienţă de obicei nu apar până ce nivelul magneziului nu scade sub 0,50 mmol/L

Manifestările clinice ale hipomagneziemiei severe sunt: slăbiciune şi crampe musculare, parestezii, nistagmus, tetanie, tremor, modificări EKG (intervale QT si PR prelungite, subdenivelare de segment ST, unda T inversată, unde P aplatizate sau inversate în precordiale, complex QRS lărgit, tahicardie, aritmie ventriculară), reflex osteotendinos hiperactiv, dezorientare şi confuzie.3,4,5

Cea mai frecventă cauză a hipermagneziemiei este insuficienţa renală. Simptomele creşterii nivelului magneziului seric sunt letargia, greaţa, vărsăturile, paralizia, ataxia, ameţelile, confuzia. Un nivel critic crescut cuprins între 10-15 mg/dl duce la deprimarea stării de conştienţă, modificări EKG (alungirea intervalelor PR și QT, QRS cu durată crescută, descreştere variabilă a voltajului undei P, ascensionare variabilă a undei T, bradicardie), paralizia mușchilor respiratori.

La nivelul de 30 mg/dl se instalează blocul atrioventricular total, iar între 34- 40 mg/dl stopul cardiac. Principiile terapeutice sunt: antagonizarea magneziului cu calciul, îndepărtarea magneziului din ser și eliminarea surselor de aport alimentar.

Tratamentul de elecţie este însă dializa.

Recomandari: 

Dozarea magneziului seric este recomandată în3:

  • Evaluarea funcţiei renale

  • Diagnosticarea dereglărilor gastrointestinale

  • Evaluarea statusului electrolitic (hipocalcemii neexplicate, hipokalemii refractare la suplimentarea de potasiu )

  • Investigarea activităţii neuromusculare

  • Monitorizarea afecţiunilor cardiace

  • Diagnosticarea şi monitorizarea hipo- şi hipermagnezemiei (metabolismului magneziului)

  • Monitorizarea răspunsului în cazul administrării suplimentelor de magneziu

 

Interpretare valori mici: 

Valori scăzute ale magneziului seric se întâlnesc în 1,3,7:

  • •Afecţiuni renale – pielonefrită cronică, glomerulonefrită cronică, acidoză tubulară renală , diureză postobstructivă, faza diuretică a necrozei tubulare acute

  • Afecţiuni gastrointestinale - malabsorbţie (fistule biliare şi intestinale, rezecţie intestinală, boala celiacă ,steatoree), pierdere anormală a fluidelor gastrointestinale ( boală Crohn, colită ulcerativă cronică, carcinom de colon, vărsături, aspiraţie gastrică prelungită)

  • Administrări prelungite de diuretice şi antibiotice

  • Tulburări de nutriţie:

  • administrare prelungită de lichide fără conţinut de magneziu

  • alcoolism cronic şi ciroză alcoolică (hepatică)

  • Kwashiorkor, alimentaţie săracă în proteine şi calorii

  • acidoză metabolică

  • înfometare

  • Tulburări endocrine:

  • Hipertiroidism

  • Hiperaldosteronism

  • Hiperparatiroidism şi alte cauze ale hipercalcemiei

  • Hipoparatiroidism

  • Diabet zaharat

  • Sindromul de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH)

  • Tulburări metabolice :

  • lactaţie excesivă

  • tratamentul cu insulină a comei diabetice

  • ultimul trimestru de sarcină

  • Alte cauze: -

  • pancreatită acută şi cronică

  • Toxemia de sarcină sau eclampsia

  • Boala Paget a oaselor

  • Tumori osoase

  • Transfuzia de sânge citratată

  • Arsuri severe

  • Transpiraţie excesivă

  • Sepsis

  • Hipotermie

  • Hemodializă

  • Deficienţă de fosfaţi

  • Hipercalcemie

  • Diureză cauzată de glucoză, uree sau manitol

 

Interpretare valori mari: 

Valori crescute ale magneziului seric se întâlnesc în 1,3,7:

  • Insuficienţă renală (acută şi cronică) - când rata filtrării glomerulare se apropie de 30 ml/minut

  • Stări de deshidratare

  • Boala Addison

  • Hipotiroidism

  • Insuficiență adrenocorticală (de ex. prin adrenalectomie)

  • Acidoză diabetică

  • Oligurie

  • Lupus eritematos

  • Mielom multiplu

  • Cauze iatrogene (diuretice , antiacide cu magneziu, laxative sau purgative, intoxicaţie cu carbonat de litiu, Mg administrat în eclampsie sau travaliu prematur, nutriţie parenterală)

  • Ingestia accidentală a unor cantităţi mari de apă de mare

 

Interferente analitice: 

In stările asociate cu deficit de magneziu, valorile magneziul urinar se reduc înaintea celor serice.

Nivelurile serice de magneziu pot rămâne normale, chiar în prezenţa unei depleţii de pâna la 20% a rezervelor totale ale organismului.1

Evitarea hemolizei este esenţială pentru corectitudinea determinării deoarece eliberarea magneziului din eritrocite, generează rezultate fals crescute.

Bilirubina poate determina rezultate fals scăzute. Acidul fitic, acizii graşi şi excesul de fosfat împiedică absorpţia magneziului. 1

Deoarece o deficienţă a magnezului poate să existe şi la un nivel seric normal sau borderline scăzut este indicat determinarea magneziului din urina de 24 de ore.

Preparatele orale de magneziu sau administrarea intravenoasă de sulfat de magneziu, precum salicilaţii şi litiul cresc nivelul seric al magneziului.

Administrarea intravenoasă de gluconat de calciu poate interfera cu metoda de dozare a magnezului şi cauzează valori fals scăzute ale acestuia. 3,5

În ortostatism (poziţie verticală) nivelul magneziului seric creste cu 4%, de aceea este recomandat ca recoltarea să se efectueze în clinostatism (poziţie culcată).3

Medicamente care cresc nivelul seric al magneziului: aspirina (tratament prelungit), litiu, preparate de magneziu, medroxyprogesteron, progesteron, triamteren, vitamina D (insuficicenţă renală cronică), antiacide, aminoglicozide. 1,6

Medicamente care scad nivelul seric al magneziului: albuterol (salbutamol), aldosteron, clorură de amoniu, amfotericina B, săruri de calciu, ciplastin, ciclosporine, digoxin, diuretice (furosemid, diuretice tiazidice), etanol, glucagon, insulina (doze mari în coma diabetică ), laxative, contraceptive orale, pentamidina, fenitoin.6