Publicat la: 
2/04/2018

managementul greutatii

Maturitatea este o perioada critica pentru mentinerea unei greutati corporale optime. Unul dintre cei mai importanti factori este mentinerea unui program alimentar constant si nu dieta alimentara, potrivit unui studiu efectuat recent de catre oamenii de stiinta de la Universitatea din Helsinki, publicat in jurnalul de specialitate "Eating Behaviors," informeaza alphagalileo.org.

"De multe ori, oamenii incearca sa previna cresterea in greutate si obezitatea prin adoptarea dietelor alimentare, precum si prin obiceiul de a sari peste una dintre mesele principale ale zieli. Pe termen lung, insa, astfel de abordari par sa accentueze riscul cresterii in greutate, nu sa il diminueze," declara Ulla Kärkkäinen, cercetatoare si profesoara de nutritie in cadrul Universitatii din Helsinki.

In ce a constat studiul privind managementul greutatii

Pentru a realiza acest studiu, oamenii de stiinta au analizat datele medicale a 4.900 de tineri inscrisi in programul de cercetare FinnTwin 16. 

Pe parcursul acestui program tinerii au fost rugati sa raspunda sondajelor de opinie realizate pe tema factorilor ce influenteaza modificarea greutatii corporale pe perioada curpinsa intre 24 si 34 de ani.

Majoritatea participantilor au luat in greutate pe parcursul studiului, pe o perioada de 10 ani. Numai 7,5% dintre femei si 3,8% dintre barbati au reusit sa piarda in greutate pe decursul acestei perioade.

Intre varsta de 24 si cea de 34 de ani, femeile au luat circa 0,9 kg in greutate pe an, in timp ce barbatii s-au ingrasat cu aproximativ 1 kg in fiecare an.

Factorii ce contribuie la cresterea in greutate

Pe langa dieta si obiceiurile lor alimentare, factorii care au contribuit la cresterea in greutate a femeilor au fost nasterea a unul sau mai multi copii, consumul regulat de bauturi indulcite si o calitate scazuta a standardelor de viata.

In randul barbatilor, in schimb, factorul principal al cresterii riscului pentru greutatea corporala in exces a fost fumatul.

Factorii care previn cresterea in greutate

In randul femeilor, factorii care au ajutat la prevenirea cresterii in greutate au fost legati, in principal, de nivelul de activitate fizica, in timp ce la barbati, acestia au fost legati de nivelul de educatie, arata raportul cercetatorilor.

Managementul greutatii versus dieta alimentara

In mediul in care traim astazi, succes in gestionarea greutatii corporale pe termen lung este o adevarata provocare. 

Cunostiintele stiintifice dobandite pana in prezent cu privire la managementul greutatii corporale optime se bazeaza in primul rand pe studiile clinice pe parcursul carora participantii au pierdut in greutate si apoi au invatat sa isi gestioneze stilul de viata de asa natura pentru a reusi sa isi mentina greutatea optima.

Adoptarea unui program de exercitii fizice, precum si formarea unor obiceiuri alimentare sanatoase sunt considerate piatra de temelie a unui bun manangement al greutatii. Cu toate acestea, conform studiului de fata, este de asemenea esential sa nu urmam diete si sa observam indeaproape obiceiurile alimentare formate de-a lungul timpului.

Mai mult, factorii care stau la baza unei bune gestionari a greutatii coporale se pot schimba in functie de analiza pe termen lung sau scurt si difera in functie de sex.

"In general, sfaturile specialistilor in privinta pastrarii unei greutati corporale optime se reduc la consumul limitat si cresterea frecventei activitatii fizice. In practica, insa, oamenii sunt tentati sa tina diete pentru a pierde in greutate. Studiul de fata arata insa ca, pe termen lung, pierderea in greutate nu este o metoda eficienta de gestionare a greutatii corporale," adauga Kärkkäinen.

Din cercetarile efectuate anterior pe aceasta tema aflam ca aproximativ unul din doi adulti tine o cura de slabire. 

Chiar daca tinerea dietei alimentare pare a fi o solutie logica la problema greutatii corporale in exces, cura de slabire poate creste, de fapt, pe termen lung, riscul acumularii kilogramelor in plus, arata raportul cercetatorilor.

Astfel, noile constatari demonstreaza ca, in schimbul adoptarii dietelor alimentare menite sa ne ajute sa pierdem in greutate, este mai important sa ne concentram pe urmarea unui program de mese regulate si mentinerea bunastarii generale a intregului organism. 

Mesele regulate sustin functiile biologice naturale si ajuta, pe termen lung, la buna gestionare a obiceiurilor alimentare, precum si a greutatii corporale optime.

"Constatarile noastre arata ca succesul managementului greutatii corporale se refera, in primul rand, la indreptarea atentiei noastre catre diferentele ce exista dintre indivizi, precum si la buna intelegere a factorilor ce influenteaza sanatatea si bunastarea tuturor oamenilor," conchide Dr. Kärkkäinen.

Taguri Medlife: 
Specialitate: 
Adaugă comentariu nou

Echipa medicala MedLife - Diabet si nutritie

Bogole Claudia Maria
Medic Specialist
Medic Specialist
As. Universitar...
Panduru Nicolae,Lector Universitar, Medic Specialist Diabet Nutrit
Lector...

Articole similare

Daca ne uitam pe orice eticheta nutritionala vom observa prezenta a doua tipuri de grasimi: saturate si trans. In timp ce aceste grasimi nu se regasesc in alimentele sanatoase, precum nucile si avocado - ce contin grasimi mononesaturate - un tip de grasime este periculos, si anume grasimile trans, scrie msn.com. Acesta este tipul de grasime care...
Anumite aspecte ale unui stil de viata sanatos sunt critice pentru reducerea riscului de tensiune arteriala crescuta, dar care este cel mai important factor ce poate preintampina acest lucru? Iata ce raspund oamenii de stiinta in urma celui mai recent studiu efectuat pe aceasta tema, ale carui concluzii urmeaza sa fie prezentate la conferinta...
Dr. Brezan Nicoleta, medic primar medicina interna a explicat pentru cititorii MedLive cum interpretam valorile colesterolului si ce alimente trebuie sa evitam pentru un regim alimentar corect. Ce inseamna colesterolul marit si cum se manifesta? Hipercolerolestemia sau colesterolul crescut sau dislipidemiile reprezinta cresterea lipidelor...
Pietrele la rinichi sunt depozitele de mici dimensiuni care se formeaza in rinichi atunci cand exista o scadere a fluxului de urina sau o crestere a mineralelor si sarurilor in organism. Eliminarea unei pietre este deseori descrisa ca fiind una dintre cele mai dureroase experiente, iar 1 din 10 persoane dezvolta pietre la rinichi cel putin o data...
Maturitatea este o perioada critica pentru mentinerea unei greutati corporale optime. Unul dintre cei mai importanti factori este mentinerea unui program alimentar constant si nu dieta alimentara, potrivit unui studiu efectuat recent de catre oamenii de stiinta de la Universitatea din Helsinki, publicat in jurnalul de specialitate "Eating...