Publicat la: 
6/04/2017

Persoanele care obisnuiesc sa manance in fata televizorului au un risc crescut pentru declansarea obezitatii

De obicei, atunci cand ne propunem sa pierdem in greutate, ne gandim in primul rand la cantitatea si calitatea alimentelor, precum si la adoptarea unui program de exercitii fizice, insa un aspect la fel de important este felul in care luam masa, in liniste, fara graba si fara activitati ce ne-ar putea distrage atentia. Un studiu realizat recent de catre un grup de cercetatori americani de la Universitatea din Ohio arata ca persoanele care nu obisnuiesc sa priveasca la televizor atunci cand mananca sunt mai putin predispuse sa fie supraponderale, noteaza webmd.com.

Bineinteles ca oprind televizorul pe durata mesei nu ne ajuta sa scapam de kilogramele in plus, insa reduce riscul supraaalimentarii, factorul principal al aparitiei obezitatii in randul adultilor. De asemenea, consumul de mancaruri preparate acasa este asociat unui risc scazut pentru obezitate, arata studiul publicat in revista de specialitate "Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics".

In schimb, cat de des obisnuiesc membrii familiei sa manance impreuna nu reprezinta un factor ce contribuie la acumularea kilogramelor in plus.

"Frecventa cu care obisnuim sa luam masa in familie nu este cel mai important aspect, dar ceea ce facem pe durata mesei conteaza foarte mult pentru cresterea in greutate," a declarat autoarea principala a studiului, Rachel Tumin, manager-analist pe domeniul sanatatii publice in cadrul Colegiului de Medicina de la Universitatea din Ohio.

"Acest studiu subliniaza importanta de a gandi critic asupra felului in care desfasuram aceasta activitate si trebuie sa actionam prin a opri televizorul si a alege sa ne preparam singuri hrana intr-un mod sanatos," adauga autoarea.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetatorii au analizat datele medicale a 13 mii de rezidenti din Ohio, care au luat parte la un sondaj de opinie realizat in 2012. O treime dintre acestia erau persoane ce sufereau de obezitate.

Mai mult de jumatate dintre participanti au luat masa impreuna cu familia mai mult de trei zile pe saptamana, 35% in zile aleatorii si 13% pana la doua zile pe saptamana. O treime dintre participantii la studiu au vizionat programe TV in timpul meselor in familie si o alta treime a declarat ca nu aveau acest obicei.

In randul adultilor care au declarat ca nu obisnuiesc sa vizioneze programe TV in timpul mesei probabilitatea sa sufere de obezitate a fost mai mica, prin comparatie cu grupul de adulti care luau masa cu televizorul aprins, arata studiul.

In plus, participantii ale caror alimente consumate au fost preparate de casa au avut o rata mai scazuta de obezitate, prin comparatie cu cei care obisnuiau sa consume alimente procesate si mancaruri de tip fast-food.

In timp ce luarea meselor in familie nu este un indicator al obezitatii, specialistii sunt de parere ca acest obicei are beneficii semnificative pentru imbunatatirea sanatatii pe plan emotional si psihologic, a declarat autoarea principala a studiului intr-un comunicat de presa.

Autor: G.T.

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Modalitatea prin care va fi reglementat procesul de creare al copiilor prin folosirea spermei si ovulelor de la trei oameni a fost anuntata in Marea Britanie.  Proiectul va fi revizuit ca parte a...
Raportul dintre timpul petrecut in pozitiile sezand si in picioare influenteaza riscul de mortalitate prematura, indeosebi din cauze cardiovasculare, a demonstrat un studiu american, noteaza...