Publicat la: 
18/06/2010

O zi din viata unui ipohondru / Foto: PhotoXpress

"Nu stiu sigur daca as putea fi catalogata din punct de vedere clinic ca ipohondru, dar cred ca am multe simptome. Modul in care acest lucru imi influenteaza viata nu e dramatic, totusi ma face sa ma simt neobisnuit". Cristina, 24 de ani, a povestit pentru MedLive.ro modul in care ipohondria ii influenteaza viata de zi cu zi.

Cum se manifesta la mine ipohondria? Va pot povesti.

Daca sunt intr-un mijloc de transport in comun, iar in jurul meu sunt oameni care tusesc sau stranuta, incep sa respir altfel, intr-un mod in care am senzatia ca pot evita virusurile sau microbii din aer. Uneori, acest lucru ma face sa ma sufoc, iar cand ma indepartez de “sursa de infectie” simt nevoia sa respir adanc, sa imi reoxigenez organismul.

Daca urmaresc o emisiune la televizor in care este vorba de o persoana bolnava, gasesc si cea mai mica asemanare si presupun ca sufar si eu de aceeasi afectiune. De exemplu, intr-un program difuzat recent la televizor se vorbea despre o femeie care cantarea peste 200 de kilograme si suferea de hernie, care facea ca burta ei sa para si mai mare decat ar fi trebuit sa fie. Imediat m-am gandit ca, la cele 44 de kilograme ale mele, burta mea pare totusi mare, asa ca am dedus ca as putea avea hernie.

Daca mi se intampla sa nu ma simt tocmai bine intr-o zi oarecare sau am o stare de disconfort, ma gandesc ca sigur am ceva foarte grav, asa cum ar face orice ipohondru. Daca am palpitatii, de pilda, ma gandesc automat ca am o afectiune la inima sau, mai rau, pot sa cred chiar ca am o gaura in inima pe care doctorii n-au descoperit-o. Daca ma doare mana ma gandesc daca nu cumva sunt in pragul unui atac de cord.

Cand mi se intampla sa trec prin astfel de situatii, nu alerg imediat la doctor, dar starea mea psihica este afectata ceva timp. De cele mai multe ori, ipohondria nu imi afecteaza modul in care relationez cu oamenii sau in care ma comport. Pot duce o viata normala, dar senzatia de panica este mereu acolo si sunt permanent mai ingrijorata de sanatatea mea decat ar trebui.

Ipohondria, in termeni medicali “hipocondria”, reprezinta preocuparea excesiva sau teama de a suferi de o boala grava. De cele mai multe ori, starea de anxietate persista chiar si dupa un consult medical in care bolnavul este asigurat ca temerile legate de simptomele sale nu au o baza medicala solida.

Tu te confrunti cu astfel de situatii?

Autor: Cristina

Categorie Medlife: 

Comentarii

Eu stiu sigur ca sunt ipohondru.La fel ca tine daca vad un film despre orice problema medicala incep sa cred ca am si eu..
Tu insa ai doar 24 de ani...Nu mai baga de seama orice.Ai tot timpul mai tarziu.

Ipohondria este o dereglare psihica ce poate si trebuie sa fie tratata.

Eu sufar de asa ceva, as putea spune chiar intr-o forma grava. Totul a inceput dupa moartea tatalui meu, in August 2009. Practic de atunci am inceput si tratament (si psihiatric si psihologic) si pot spune doar ca sunt un pic (foarte putin) mai bine.
La mine situatia este un pic diferita. Mie nu imi e frica de toate bolile....ci doar de una....cancer....la orice durere/scaun mai ciudat...etc. imi e frica (tatal meu nu a avut asa ceva...a murit din cu totul alte motive). M-am saturat de starea asta pana peste cap. Nu o mai suport. Ma apuca plansul aiurea....simt ca nu mai sunt un sot adevarat si mai ales, nu mai sunt un tata adevarat pentru copilul meu si asta ma doare cel mai tare. Ma "usuca", pentru ca imi iubesc copilul la nebunie....si sa stiu ca nu sunt ceea ce are ea nevoie (are 6 ani) ma darama psihic si mai tare.
Am ajuns la capatul rabdarii (din fericire, nu am ganduri de sinucidere...cel putin pana acum nici macar nu imi trec prin cap..."ca o posibilitate"). Am inceput sa nu ma mai suport eu insami. Nu stiu ce sa mai fac....orice ajutor este bine venit.
Vreau sa incep din nou sa traiesc. Sa ma bucur de familie...sa nu ma mai sperii ca am ceva la colon atunci cand am diaree (scuzati expresia), sa nu ma mai gandesc la tampenii cand ma dor oasele.....sa ma bucur de viata....sa ma bucur de vacanta (cand o sa vina, peste doua luni)....SA MA BUCUR DE ORICE!!!! Pentru ca am uitat asta...am uitat sa ma bucur.

măi Zeus, eşti copil ?
///
ia copilul de mânuţă , dute cu el la plimbare până adoarme în braţele tale
dute acasă , fă un duş, mănîncă nişte smochine şi iubeşte-te cu soţia
pe urmă lasă -te în voia somnului binefăcător şi te vei trezi mângâiat de razele soarelui şi de mânuţa îngeraşului pe care l-ai adus pe luime
ce vrei mai mult de la viaţă ?
[Editat de MedLive.ro]

Nu su sunt copil...am 33 de ani....dar nu pot sa imi controlez gandurile si emotiile. Cand apare o durere, cat de mica, simt cum iau foc pe dinauntru si ma gandesc la ce e mai rau.
Si ma gandesc la ce dor imi e de copilul meu....chiar si atunci cand sunt cu ea....simt ca imi e dor de ea....daca intelegi ce vreau sa spun.....

Ipohondria este doar efectul unei alte probleme, poate anxietate, depresie, cine stie ce tulburari neurovegetative, boala de stres post traumatic (avand in vedere pierderea recenta si poate munca stresanta ce o ai). E bine sa consulti si un medic experimentat de urgente (acestia vad cele mai multe cazuri de acest gen, putine ajung la psiho). Orice tratament ai primi e bine sa-l urmezi cu strictete si nu astepta schimbari semnificative mai devreme de un an.
Probabil ca ai primit deja sfaturi de miscare fizica cat mai multa (chiar pana la epuizare - mars, jogging, bicicleta, inot, tenis, dans) dar nu excesiv de intensa daca sanatatea nu-ti permite. Deasemenea, cauta sa reexperimentezi tot ce ti-a facut placere in trecut si ai abandonat sau nu-ti mai poti permite. Incearca si aromoterapia cu busuioc si lavanda (la mine a avut efecte bune atunci cand medicatia parea ineficienta). Vezi si exercitii de respiratie pentru scaderea ritmului respirator (aici ajuta si miscarea fizica). Cauta pe net si incearca sa identifici adevarata problema pentru ca e foarte important sa nu o lasi sa evolueze - vei ajunge la probleme organice reale. Nu uita, ipohondria e doar unul din efectele problemelor insirate mai sus.

Cel mai important, fara meditatii, yoga si voodoo de acest gen. Nu incerca sa controlezi nimic prin puterea mintii, iti vei face mai rau. Probabil ca ai primit deja de la psiho sfatul de baza - nu te asezi in pat decat atunci cand iti vine sa inchizi ochii de somn.

Draga Domnule,

Postare e din 2010 , e destul de veche.
Am o intrebare -ai reusit sa rezolvi ceva in 5 ani?
In situatia ta , word by word (in romana fac cacofonie) sunt si eu.
Poate nu mai vezi postarile ,dar poate am noroc.Orice sfat e binevenit ca si eu am ajuns ,cred ca mai rau ca tine, imi imaginez cum cei dragi mie sunt loviti de o masina sau e un cutremur si imi fac imaginea in minte pentru cateva secunde ,sufar si strang din dinti (pentru ca nu as suporta),dupa care imi dau una peste fata sa ma trezesc la realitate.

O super epigrama,normal nu-mi apartine si nu am ipohondria de a mi-o revendica:
Ipohondrul,dupa mine
E acel mare natarau
Care nu se simte bine
Daca nu se simte rau!

Eu nu sufar de ipohondrie, insa traiesc cu cineva care sufera.

Sotia mea are toate simptomele necesare pentru a o putea diagnostica de ipohondrie, insa nu recunoaste nici daca o pun sa citeasca despre asa ceva si vede cate similitudini sunt intre ce au studiat unii priceputi si ce reactii are ea la diversi stimuli. Am fost cu ea la Urgenta de mai multe ori decat imi pot aduce aminte si nimic nu a vindecat-o.

Ce ma intereseaza, ca sfat, este cum ar trebui sa se poarte cel de langa un ipohondru. Ce sfaturi sa-i dea? Ce raspunsuri sa-i dea atunci pune intrebari mai dificile? Este cazul sa invat medicina doar ca sa o pot consola cu niste argumente pertinente?

Chiar sunt in dificultate cateodata pentru ca raspunsurile mele nu intotdeauna o linistesc, putand chiar sa augmenteze reactiile.

Multumesc anticipat pentru orice sfaturi.

Vezi comentariul meu de mai sus. Problema reala a sotiei tale este cu totul alta. Verfica simpomele tipice de anxietate, depresie, atacuri de panica, stres post traumatic si vezi ce se potriveste cel mai bine. Cu siguranta exista si alte simptome pe care nu le bagati in seama. Sursele in limba engleza sunt cele mai bune.

Chiar asta am vrut sa scriu si eu mai sus, apoi mi s-a parut prea dur..
Cred ca nu o duc foarte rau financiar, daca nu ar avea ce manca si ar duce grija zilei de maine nu si-ar mai face griji aiurea. Ar avea griji reale de care sa se ocupe.. Sau daca (doamne fereste) ar avea probleme de sanatate reale cum au sau au avut multi dintre noi, care stiu sa se bucure totusi de viata.

cel mai bunn remediu .puneti-va in genunchi si rugativa cu sinceritate.am trecut si eu prin asta.ajuta s stiti fff mult.Dumnezeu vrea sa va mai rugati si sa lasati internetul

Eu am aceeasi problema, si am trata-o partial, prin sport... :) va recomand sa alergati treptat seara pana o sa ajungeti dupa o luna sa alergati 10-12 km... sa vedeti ce va zbiara gandurile de boli din cap...

a. si sa nu uit... mult sex

Mergeti, fratilor la psiholog / psihiatru,///!
O sa muriti incercand sa nu va imbolnaviti!.
Mare-i gradina ta, Doamne!!!!!

p.s.: geniala epigrama postata de ipolite... spune tot

Am suferit si eu de ipohondrie. Nu este o placere deloc. Am facut psihoterapie 4 luni, dar acum imi controlez foarte bine acele impulsuri de a crede ca am toate bolile posibile. In sfarsit, ma pot bucura de viata. Nu asteptati, daca aveti asa ceva, mergeti la psiholog! Ma rog, psihoterapeut, care este un altfel de psiholog. Si aveti grija sa practice psihoterapie cognitiv-comportamentala, ca nu merge cu alta forma de terapie. Credeti-ma, stiu!
Eu v-as da numele celui la care am fost eu, dar mi-e sa nu fie sters comentariul. Din pacate, nu toti te pot ajuta cu adevarat.
Succes!

Buna
Ipohondria este o forma de dereglara anxioasa.Pe langa sfaturile de bun simt, de genul mananca sanatos, fa sport, dormi suficient, gandeste pozitiv, o abordare care te va ajuta este sa incerci sa iti infrunti si sa iti accepti gandurile / temerile. Sa discuti cu o persoana de incredere (numai o singura persoana, deoarece cand ai pareri multiple te indepartezi de la scopul tau) care sa te ajute sa vezi lucrurile din perspectiva : adica ok gandesc asa o perioada, dar astea nu se vor materiliza niciodata. Accept ca am aceste ganduri, nu incerc sa le opresc in vreun fel (cu cat incerci sa le opresti cu atat vor veni mai des) si sunt constienta ca sunt doar ganduri. Pe masura ce le vei accepta , vor inceta sa mai apara. Ceea ce e important e sa ai rabdare (sa lasi timpul sa treaca- nu o atitudine de genul gata le-am acceptat, de ce nu au trecut?) si la fiecare val de negativism sa incerci cumva sa plutesti peste el. Adica nu sa te nu te mai gandesti si il ignori, dar sa zici ok este aici asta este pentru o perioada, dar asta nu ma impiedica la nimic din ceea ce am de facut.
De asemenea nu cred ca sa cauti cauzele pentru tulburarea ta poate duce un aport semnificativ, pentru ca ok sa zicem ca le gasesti in momentul de fata, dar ce se intampla daca aceasta tulburare reapare in viitor? stai sa cauti cauzele din nou ? NU. Incerci din nou sa le rezolvi prin aceeasi metoda (acceptare, lasat timp sa treaca) si se vor rezolva mai usor si mai repede pentru ca stii ca ai mai facut-o o data , stii exact cum ai facut-o , deci o poti face din nou.

Inca ceva. Un site (vezi ca au si forum si sa vorbesti cu oameni care au aceeasi problema ca si tine conteaza enorm- m-au enervat comentariile de mai sus cu "tu nu ai probleme " - oamenii nu inteleg daca nu trec prin asa ceva) este www.panicend.com
Informeaza-te si aplicand metoda descrisa mai sus car pur si simplu e un rezumat al unei metode din psihologie, toate problemele tale se vor rezolva.

Pentru Zeus
Consulta mai intai un psihiatru, mai mult ca sigur ca vei primi ceva medicatie care te va ajuta si apeleaza la ajutorul unui psiholog. Daca esti hotarat sa-ti rezolvi problemele le poti rezolva. Multa sanatate iti doresc!

Te inteleg mai mult decat perfect. Am gasit forumul cautand informatii la ora 2 jumatate noaptea despre cancerul pulmonar...la fel cum o fac de cateva luni. Nu cred ca mai trebuie sa argumentez sau sa exemplific asemanarea dintre noi. Eu am 22 de ani si fumez de 2 ani, nu incredibil de mult. De cand am o jena usoara, trecatoare in partea dreapta a pieptului, am si pasarica asta in cap. Totusi sper ca vineri sa mi-o rezolv. Am vorbit cu cineva la spitalul de pneumologie si imi voi face investigatii. Oricum medicul s-a uitat la mine ca la felul 14 cand i-am explicat despre ce e vorba. :) Sanatate!

Si eu am aceasta problema,e nasol pt ca ajungi sa nu te mai bucuri de viata, de nimic, te gandesti numai la boli, desi eu sunt contienta ca probabil imi e prea bine si nu am alte griji si prin urmare imi fac.Cel mai rau lucru este cautatul de informatii pe internet ,asta ne inbolnaveste.

O da. De ex: De 3 sapt. ma doare in partea dreapta jos si un pic piciorul. Am crezut ca am apendicita . Dar nu. De ce? Pai, cand am uitat de aceasta ,,durere,, nu mai aveam nimic . Dar cand am reinceput cu : Durere de stomac, transpiratii, ameteli , palme ude in permanenta si fermentarea burtii din cauza fricii a inceput iar sa ma doara. O dar inainte era cu cancerul. Ma durea capul? Credeam ca am tumora celebrala. Mi-au sangerat gingiile ? Leucemie direct. Mi-a iesit o bubita pe mine . Pojar cu complicatia de meningita, encefalita sau nu mai stiu eu ce . Ma doare in dreptul buricului?E-coli . Obraji inrositi?Lupus. Durere in piept atac de cord. Ameteli? Epilepsie. sI cate mai cate exemple. sPer ca v-am ,,ajutat ,,cu experientele mele ipohondrice! La revedere!

exact aceleasi simptome le am si eu,de vreo 3 ani.am fost la toti medicii posibil,pt ca imi imaginam boli.de vreo 5 zile simt ceva la un san si acuma mie frica sa nu am cancer.nu ma doare,dar daca ma gandesc prea mult ca o sa am cancer de san,parca incep si durerile.bine oricum miercuri sunt programata la mamograf.mor ce frica mie

la fel ma simt si eu,am 22 de ani,si de ceva timp nu cred st sigura k sufar de aceasta afectiune numita ipohondrie...knd vizionez o emisiune sau vreo pelicula unde st prezentate persoane kre sufera de anumite afectiuni,boli.,imediat dupa ce le.am vizionat d.au buzna pe internet sa vad dak coincid cu durerile mele din acel moment sau in timpul vizionarii..si la munk mi se intampla ji cnd merg pe drum,aproape tot timpul ma gandesc la ce i se intampla acelei persoane de acea afectiune sufar eu...cateodata numai distind realitatea si ma gandesc mereu la cei mai rau..nu stiu cum sa mai procedez,ma puteti ajuta?cu un sfat,cu orice,totul e bine primit,va multumesk

Buna am citit aproape toate comentariile voastre,am facut si eu atac de panica am luat tratament.acuma nu pot sa imi
iau gindu ca am vreo boala
Daca ma doare ceva
arva imi imaginez ca am orice nu stiu cum sa scap de aceste g
Ginduri

In afara faptului ca si eu la fel ca si voi,tot timpul am impresia ca am o gramada de boli,....mai nou am impresia ca vad oarecum in ceata.Tin sa mentionez ca acum aprox 4 luni am fost la un control la oftalmo si sunt ok.....Sa fie asta inca un simptom al anxietatii si ipohondriei?.....

pai lasativa adresa de email, ca sa conversam mai multe si poate facem si eu o reuniune a anxiosilor, iphondrilor!

O seara, astept adresa de email a fiecaruia si am sa va povestesc mai multe si despre experienta mea !

eu zic sa facem reuniune a ipohodrilor ...pe facebook, mail ceva poate gasim ceva impreuna , chiar sa ne italnim sa vorim la telefon, poate ca ne vom regasi unii in altii si asa ne vom da seama ca de fapt sunt pb de natura psihologica si chiar sa credem asta ...nu doar sa stim ...sa ajungem sa ne amuzam de lucrurile astea!

Ce spuneti?:)
Stefania

Eu unul sunt de acord cu o reuniune, cu orice ne-ar putea ajuta. Eu am atacuri de panica si anxietate din cauza ca ma gandesc mereu ca voi face infarct sau atac cerebral.

eu am fost iphohondra de mica ...mai ales in sfera de natura digestiva ..temerii, de un an ma chinui cu cancerul, infartul etc...mai rau cand ma duc la doctorii ma sperie si mai rau ca imi dau tot felul de medicamente si chiar ma fac sa cred ca am ceva ....de la atacuri panica -iinfart, senzatia de sufocare am trecut la cancer, de stomac, gat , pamanii, oral ....am citit f mult pe internet, mai ales dupa ce chiar s-a imbolnavit mama mea de cancer la san ...am devenit in halul asta doar la 24 de ani , nu stiu ce sa mai fac , fac si pshihoterapie ...da vad ca tot degeaba ...bine am reusit sa scap de atacuri panica , dar acum am frica de cancer!

sufar de atacuri de panica ceea ce a dus implicit la teama de moarte si automat la ipohondrie daca se intampla sa aud ca cineva a murit deodata in urma unui atac de cord automat ma gandesc ,ca si eu pot face unul oricand sau daca cineva a depistat ca are o forma de cancer la asta ma gandesc ,ca as putea avea si eu, teama de moarte imi ocupa prea mult din viata de zi cu zi as da orice sa pot avea si eu o zi fara atacuri de panica si tot felul de ingrijorari nejustificate.
Mentionez ca sunt si sub tratament pt atacurile de panica.

buna , eu nu am fost la nici un doctor...am terminat facultatea de psihologie,...dar nu ma prea ajuta la nimic in starile mele de anxietate si frica de boli grave... exact cum spuneati mai sus , cand ma doare un picior sau capul sau imi curge sange din nas ma gandesc repede la tumori si atacuri cerebrale... am un baietel pentru ca ma tem si ma ingrijorez exagerat ... cand il doare ceva imediat ma gandesc la ce e mai rau , la cea mai crunta boala...nu imi pot controla gandurile :(

Si eu gandesc la fel si nud cum sa scap de teama asta frica imi vine sa fug dar ma gandesc ca la fel ma gasesc bolile Nus ce sa fac

Cand vb cu cn despre simtomele starile mele ma si bn dar nu spun tot ca me rusine numai zic de atacurile de panica din senin ameteala uneori me cald dupa frig simt ca lesin amorteste fata am fost la urgenta nam nimik ekg bun sange bun acuma as vrea sa fac un rmn daca am ceva la cap tumoare in momentu ista ma doare un pic burta ma gandesc ca am cancer ca daca fac septicemie daca am infectie numai ganduri de rahat am un baietel 2 ani cand vad reclamele la tv cu cei bolnavi aoileu sa nu faca si baiatu meu daca pateste ceva dupa daca mor eu cn il creste daca sotu meu nul creste totul a inceput acum trei ani cand era sa moara sotu meu ajunseram la urgente de atunci in gandul meu ziceam ca trebuie sai iau costiug da nu stiam ce are de ce era rau doar ca asa vedeam eu in capu meu numai ganduri de rahat am fost la psihiatru mea dat xanax cu setralina da nu leam mai luat ca imi era frica sa nu mor cand am fost cu sotu el de fapt facusera soc anafilactic de la un antibiotic de atunci nam mai luat o pastila de frica si copilu daca raceste me frica sai sau ceva sa nu pateasca ceva am avut o perioada cand mancam un iaurt pe zi pt cami era frica sa nu mor de la mancare putin nebuna mai ma controlez da frica e mareee imi doresc sa fiu ca inainte si sa nu mai gandesc negativ me frica sa ies pe strada ca daca mi se face rau multeee si multee

Vai Alina ,cate greseli gramaticale si de ortografie mai faci!!

Buna ziua!De vreo 7-8 luni m a cuprins si pe mine acest sentiment de frica de boala.Totul a pornit de la o bubita care am crezut ca da in cancer.Doctorul in cauza mi a spus ca e o simpla dermatita.Dupa acest episod a urmat o raceala urinara la aparatul urinar.Am facut analizele cuvenite inclusiv psa ul care a iesit 0,8,tuseu rectal,urocultura,sange.A iesit un pic glicemia mare 118 si colesterol 256.In rest totul e ok.Doctorul urolog mi a spus ca e o mica raceala si mi a dat carpicon si bai de sezut.Dar mai simt unele dureri surde ca o febra musculara intre scrot si anus si fese , dar numai cand fac efort.Cand stau intins in pat nu mai sunt.De atunci am sla bit si vreo 3,5-4kg.E posibil?Am 45 ani,1,66m,62,5kg acum.Mentionez ca nici n am mai mancat carne de porc dupa ce am mai citit pe net,ci numai pui,peste, salate si cereale,iaurturi si fructe mancare gatita fara carne.De atunci stau cu teama ca am ceva grav la apararul urinar sau colon.Noptile sunt un chin.Nu prea folosesc medicamente.Va rog un sfat,o sugestie.

Eu sunt cam in aceeasi stare. De 5 ani ma chinui. De la inceput aveam atacuri de panica foarte strasnice referitor la frica de cancer. (Tatikul meu a decedat de asa boala.)mai tirziu au urmat tratamente, sm mers la psiholog. Psihiatru. Nu prea mau ajutat. Doar ca cu trecerea timpului mam invatat sa-mi controlez fricile. Dar oricum tare as vrea sa traiesc fara gindurile estea negative. Deobicei apar seara sau in singuratate. Sau cind totul e bine imi apare frica de a nu ma imbolnavi nu cumva. Doamne fereste. Si lupta asta in cap deja ma epuizeaza. Eu cred ca trebuie sa existe ceva sa ma ajute. Dar ce? As da multe doar sa scap de toata situatia data. Vad ca nu numai eu am asa ceva.

Am ajuns pe acest site,tot citind despre simptome si tratament ipohondrie.La mine a inceput sau mai bine zis s-a intensificat totul odata cu aflarea vestii ca bunica are cancer,apoi,in decurs de cateva luni,moartea ei.De atunci ma simt groaznic,fizic si psihic,cum spuneti si voi,am tot felul de stari,si dureri,in diverse zone, teama de boli, de moarte,ganduri negative,am fost la psihiatru,insa nu am luat tratamentul decat un timp scurt,am facut si psihoterapie,unde faceam de fapt,predominant,tehnici de relaxare,pe moment ajutau,dar nu pe termen lung.Des resimt o stare de agitatie,atunci incep durerile,grijile,temerile...singurul lucru care ma ajuta cu adevarat este increderea in Dumnezeu,stiu ca aceste stari se pot controla si ameliora,insa nu am gasit metoda potrivita in totalitate,am ajuns sa citesc carti de psihoterapie si dezvoltare personala,sunt convinsa ca se pot rezolva si depasi aceste stari Si eu cred ca ar fi bine sa vorbim cat mai des despre aceste probleme,sa ne reunim cumva,ajuta mult sa comunicam si sa ne incurajam reciproc.Doamne ajuta si mult optimism!

Adaugă comentariu nou

Alte articoleVezi toate articolele

Utilizarea telefoanelor inteligente modifica felul in care functioneaza creierul uman, intrucat acesta se adapteaza la tehnologia "touchscreen" (ecran tactil) incorporata in aceste dispozitive,...
Sursa foto: Neurology.org Persoanele cu scleroza multimpla (SM) au tendinta de a avea primele simptome intre varstele de 20 si 40 de ani. De obicei, acestea se amelioreaza, dar revin dupa o...