• Experienta profesionala
  • Profesor Universitar, Şef Disciplină Chirurgie Oncologică, Departament Chirurgie – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti

    Şef Sectie Chirurgie şi Ginecologie Oncologică II – Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

    Presedinte, Societatea Romana de Chirurgie a Sanului si Oncologie

     

    Mai mult de 25.000 de intervenţii chirurgicale efectuate în peste 35 de ani de activitate în domeniul chirurgiei şi ginecologiei oncologice in principal pentru:

    cancer mamar:  leziuni infraclinice, mastectomii, tratament conservator, chirurgie oncoplastica, reconstructii mamare

    cancer al colului uterin

    cancer ovarian

    cancer al corpului uterin

    cancere digestive

    melanom malign

    biopsia ganglionului santinela in cancerul mamar

    cancere ginecologice

     

    Educaţie şi formare

    1982 Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

    1999 Doctor în Ştiinţe Medicale, specialitatea Oncologie

    Cursuri de specializare în România, Italia, Grecia, Franţa, Austria, Turcia, Germania, Marea Britanie si Statele Unite în: chirurgie de urgenţă; sonoelastografie; laparoscopie ginecologica;  chirurgie oncologică  ginecologie oncologică, chirurgie oncoplastică a sânului şi reconstrucţie mamară post-mastectomie

     

    Activitate didactică

    Profesor Universitar, Şef Disciplină Chirurgie Oncologică, Departament Chirurgie – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti

    Cursuri pentru studenţi, medici rezidenţi, medici specialişti și medici primari în domeniul chirurgiei şi ginecologiei oncologice

    Conducător doctorate

     

    Activitate ştiinţifică şi de cercetare

    Participant, speaker şi organizator la peste 170 manifestări științifice din țară și din străinatate în specialitățile: chirurgie, chirurgie si ginecologie oncologică, chirurgie plastică şi oncologie.

    Coordonator şi membru al echipei de cercetare în proiecte şi trialuri clinice

    Autor și coautor a peste 130 de articole, manuale, capitole de carte și monografii publicate în țară și în străinătate

     

    Afilieri

    Fondator şi Președinte al Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie, din anul 2012

    Membru Fondator şi Vice-Președinte al Societății Internaționale de Medicină și Chirurgie Regenerativă, din anul 2014

    Membru al Societăţii Române de Oncologie Medicală, din anul 2002

    Membru de onoare al Societăţii Române de Chirurgie Estetică, din anul 2001

    Membru al Colegiului “Şcoala Europeană de Oncologie” (ESO College), din anul 1998

    Membru Fondator al Societăţii de Chirurgie Oncologică din România din anul 1994; Vice-Preşedinte al Societăţii între anii 1999-2003

    Membru al Organizaţiei “Uniunea Internaţională pentru Lupta împotriva Cancerului (UICC Fellows –International Union of Fight against Cancer), din anul 1991

    Membru al Asociaţiei Europene pentru Cercetare în domeniul Cancerului, EACR, din anul 1989

    Membru al Societatii Romana de Chirurgie, din anul 1983

    Membru al Asociatiei Chirurgilor Plasticieni din Romania, din anul 2011

    Profesor Universitar, Şef Disciplină Chirurgie Oncologică, Departament Chirurgie – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Bucureşti

    Şef Sectie Chirurgie şi Ginecologie Oncologică II – Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti

    Presedinte, Societatea Romana de Chirurgie a Sanului si Oncologie

     

Articole Medlive

Cand ajung la chirurg, pacientii intreaba cel mai des ''de unde apare cancerul colorectal?''. Desi nu exista o cauza clara, sunt multi factori favorizanti care depind de vointa noastra prin care il putem preveni. Marian Radu-Corneliu, medic primar chirurgie generala in spitalul Life Memorial Hospital MedLife, Bucuresti, explica intr-un interviu care sunt alimentele pe care trebuie sa le evitam si...
Din ce in ce mai multi varstnici sunt diagnosticati cu boli hepatice care au ajuns deja intr-un stadiu final. Bolile hepatice in stadiu terminal pot pune viata in pericol deoarece ficatul nu mai functioneaza normal. Printre acestea se numara hepatita, ciroza si cancerul, iar un transplant este singura cale de a scapa cu viata daca boala e mult prea avansata. Varstnicii reprezinta 24% din...
Un nou studiu demonstreaza ca rata de succes a unui proces inovator de potrivire a rinichilor, numit schimb de rinichi, poate fi imbunatatita. Acesta se axeaza pe un nou concept, numit corespondenta in caz de insuficienta, care ia in considerare probabilitatea de esec a compatibilitatii inainte de transplant. In functie de fiecare caz in parte, aceasta metoda poate dubla numarul de...
Varicele reprezinta pentru cei mai multi dintre pacienti o problema cosmetica, insa acestea pot avea complicatii serioase daca nu se au in vedere tratamentele potrivite si schimbari in stilul de viata. Afla tot ce trebuie sa stii despre aceasta afectiune in articolul de mai jos. Ce sunt varicele. Informatii generale Cauze si factori de risc pentru dezvoltarea varicelor Simptomele...
Tratarea inflamatiei apendicelui cu antibiotice ar putea fi o abordare medicala potrivita in majoritatea cazurilor de apendicita la copii, sugereaza un studiu publicat recent in jurnalul "Pediatrics", conform webmd.com. Pentru a realiza studiul de fata, cercetatorii de la Universitatea din Southampton au analizat rezultatele a 10 studii realizate anterior pe aceasta tema, la care au...