Publicat la: 
20/11/2015

Fenomenul de autism a fost folosit prima dată de Eugene Bleuler ca fiind un sindrom al schizofreniei. Leo Kanner individualizează pornind de la două cazuri a doi copii, un sindrom aparte pe care-l numeşte autism infantil precoce. Kanner îl definea ca pe o incapacitate înnăscută de a stabilii relaţii normale cu oamenii şi situaţia.

În anii 1970 odată cu dezvoltarea primelor metode de dezvoltare a creierului mai cu seamă înregistrarea electroencefalogramei a făcut posibilă propunerea unei alte explicaţii date de P. Tanguy si E. Ornitz de la Universitatea din California şi G. Lecord de la Universitatea Tours care au emis ipoteza că autismul infantil s-ar datora unor tulburari precoce a percepţiilor senzoriale: incapabil să decodeze sunetul, imaginea, ceea ce atinge, copilul nu se poate adapta mediului şi sfârşeşte prin a se replia asupra lumii pe care şi-o crează singur. Contactul cu persoanele şi obiectele din jur fiind o puternică sursă de angoasă.

Mai frecvent la băieţi, autismul afectează patru-cinci copii la  zece mii de naşteri, fiind adesea asociat cu o întârziere mintală şi cu sindromuri neurologice.

La începutul anilor 1980 Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Asociaţia Americană de Psihiatrie au stabilit criterii de diagnostic ale autismului infantil.

Pe lângă tulburarea majoră de comunicare, există semne asociate precum: conduite ritualizate, mişcări repetate stereotipe, tulburări de atenţie, manifestări de angoasă.

Pentru a evalua în mod obiectiv funcţiile deficiente şi a pune în evidenţă primele semne de autism Dominique Sauvage, în laboratorul din Tours, a pus la punct începând cu anul 1984 o metodă originală: el filmează copiii încă de la naştere în circumstanţe adesea identice de la o familie la alta:baia, masa, primii paşi, sărbătorile familiale, prima aniversare. Prin comparaţie cu copiii normali D.Sauvage a pus în lumină două fapte importante:

1.Primele semne de autism (hipotomie, absenţa râsului, refuzul contactului corporal) sunt prezente încă din primele săptămâni de viaţă.

2.Pe de altă parte deficienţele care se manifestă primele privesc percepţia, imitarea şi orientarea acţiunilor, în timp ce tulburările de comunicare se manifestă în cursul celui de-al doilea an de viaţă.

Se admite că imitarea şi într-o mai mică măsură orientarea acţiunilor necesită bune capacităţi perceptive. Tulburările precoce ale acestor capacităţi confirmă existenţa unui deficit precoce al percepţiilor senzoriale. La o treime din autişti,  modulaţia senzorială este absentă rezultând o „cacofonie” cerebrală posibil generatoare de angoasă.

Date fiind diversitatea simptomelor se poate presupune că tulburarea dezvoltării cerebrale are cauze multiple:

  •   Anomalii ale genelor implicate în construcţia creierului.
  •    Cauza toxică sau infecţioasă in utero intervenind într-un moment crucial al dezvoltării centrilor nervoşi implicaţi în adaptare şi comunicare.

 sursa: Revista de Psihologie nr.2 – Traducere Sorin Ghergut după La Recherche nr.289 iulie-august 1996. Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică.