Publicat la: 
13/11/2013

Pubertatea precoce reprezinta o tulburare endocrina care presupune aparitia sexualizarii la varste mai mici decat este normal (se considera la ora actuala ca la fete sexualizarea trebuie sa inceapa dupa 8 ani iar la baieti dupa 9 ani).
Semnele clinice ale pubertatii precoce sunt aceleasi cu ale pubertatii normale doar ca apar mai devreme. Pubertatea precoce poate sa apara de la o varsta foarte mica (1 an) si cu cat este mai mica varsta de instalare cu atat sugereaza o patologie mai grava.
Astfel la fete primul semn il reprezinta marirea sanilor (in limbaj de specialitate aceasta este telarha). Pilozitatea pubiana si axilara pot sa apara anterior, concomitent sau ulterior dezvoltarii sanilor. Apare de asemenea un salt de crestere (fata de ritmul normal de crestere prepubertara de maxim 5 cm pe an, in pubertate se ajunge la o crestere de 10 cm/an). Alte simptome specifice sunt aparitia acneei, miros al transpiratiei. Primul ciclu apare de obicei la 2-3 ani dupa cresterea sanilor.
La baieti primul semn care apare este reprezentat de marirea testiculelor, si poate sa nu fie observat de catre parinti. La 1-2 ani dupa aceea se maresc penisul, scrotul si apare pilozitate pubiana si axilara, miros al transpiratiei, agresivitate. Saltul de crestere pubertar apare tardiv spre deosebire de fete. De asemenea in ultima parte a pubertatii apar modificari de voce, acnee, pilozitate faciala.

Cauze
Pubertatea precoce adevarata apare prin activarea mecanismelor normale de instalare a pubertatii: hipotalamusul si hipofiza incep sa produca hormoni care activeaza ovarele/testiculele. Acestea la randul lor vor produce estrogen respectiv testosteron ceea ce duce la aparitia semnelor clinice enumerate mai sus.
Aceste mecanisme se pot activa fara o cauza aparenta (idiopatic) sau datorita afectarii cerebrale (tumori, traumatisme, iradiere cerebrala, meningita).
La fete peste 6 ani de obicei pubertatea precoce este idiopatica in peste 90% din cazuri (adica nu ascunde o boala grava). Dar la baieti si la fetele sub 6 ani trebuie investigata atent pubertatea precoce deoarece poate fi declansata de boli grave.
Este important si istoricul familial (s-a observat ca poate fi mostenita o varsta mai mica de instalare a pubertatii) si greutatea pacientei (o greutate mai mare se poate asocia cu o aparitie mai precoce a pubertatii)
Exista si o pubertate precoce falsa (pseudopubertate precoce) in care nu sunt activate mecanismele hormonale ale pubertatii iar excesul de estrogen/testosteron provine fie din mediul extern (folosirea de medicamente de acest tip) sau din cauza unor tumori ce secreta hormoni (situate de obicei in glanda suprarenala, ovar sau testicul).

Analize
Se vor efectua dozari hormonale de
1.estradiol (la fete) dar aceasta analiza nu este foarte sensibila. Daca se obtine o valoare mare (peste 20 pg/ml) aceasta indica pubertate dar o valoare mica nu exclude acest diagnostic deoarece secretia de estrogen poate fi ciclica. Un nivel mai mare de 100 pg/ml sugereaza tumori/chisturi.
2. testosteron (la baieti). Nivelul de testosteron se asociaza mult mai fidel cu progresia pubertatii decat estradiolul la fete (la inceputul pubertatii 0,30-1 ng/ml, la jumatatea-finalul pubertatii 1-3 ng/ml)
3. LH este un indicator fidel al pubertatii (valori sub 0,1-0,2 UI/l sunt specifice perioadei prepubertare, valori mai mari sugereaza pubertate). In cazul in care LH este mic dar estrogenul/testosteronul este mare inseamna ca este vorba de o pseudopubertate.
Alti hormoni vor fi indicati de medic in functie de semnele clinice (de exemplu DHEAS, androstendion - pentru suspiciunea de tumori suprarenaliene; 17 OH progesteron – pentru suspiciunea de hiperplazie adrenala congenitala; βHCG – pentru suspiciune de tumori secretante de beta HCG, hormoni tiroidieni – uneori hipotiroidismul sever poate sa induca pseudopubertate).
De asemenea pentru stabilirea diagnosticului uneori este necesara efectuarea unui test de stimulare. Se injecteaza intravenos o substanta care stimuleaza hipofiza si la 30-60 de minute se masoara hormonii hipofizari LH si FSH (daca cresc dupa injectie inseamna ca este vorba de o pubertate precoce; daca nu atunci este vorba de pseudopubertate).

O alta investigatie utila este radiografia de pumn pentru stabilirea varstei osoase. Expunerea osului la estrogen/testosteron duce la maturizarea lui accelerata. Astfel in pubertatea precoce o sa avem varsta osoasa mai avansata fata de varsta cronologica (de exemplu un copil de 5 ani poate avea varsta osoasa de 7-8 ani).
Daca se banuieste o cauza neurologica se va recomanda IRM cerebral (in special pentru zona hipotalamo-hipofizara).

Principala complicatie a acestei afectiuni o reprezinta o statura mica (sub 155 cm). Pot exista si efecte psihologice legate de sexualizarea prea rapida si probleme de integrare sociala.

Tratament
Daca pubertatea precoce este secundara unei alte afectiuni (tumora cerebrala sau de suprarenale, hiperplazie adrenala congenitala, hipotiroidism) se va trata aceasta boala. Rezultatele in ceea ce priveste oprirea dezoltarii pubertale si regresia semnelor deja existente sunt variabile (este posibil ca  tratarea afectiunii primare sa nu rezolve si problema pubertatii).
Daca investigatiile nu au descoperit nicio cauza se poate administra tratament medicamentos pentru a opri secretia de hormoni si maturizarea sexuala.
Se pot administra urmatoarele clase de medicamente:
1. analogi de GnRH (de exemplu leuprolid, histrelin) – se admionistreaza injectabil o data pe luna sau o data la 3 luni, continuu pana cand copilul implineste 10-11 ani.
2. agonisti de GnRH (nafarelin) se administreaza sub forma de spray nazal, de doua ori pe zi.
3. medroxiprogesteron – este mult mai ieftin decat celelalte medicamente dar are efect mai slab (mai ales in tratarea varstei osoase avansate din pubertatea precoce). Se administreaza injectabil odata la 3 luni.Se utilizeaza atunci cand inaltimea nu constituie o problema.

Tratamentul hormonal are drept scop blocarea pubertatii, prin scaderea hormonilor sexuali. Semnele favorabile ar fi: reducere sau oprirea cresterii sanilor la fete si testiculelor la baieti, incetinirea cresterii si varsta osoasa care avanseaza cu 0,5 ani/an.

Majoritatea fetelor cu pubertate precoce cu varste intre 6 si 8 ani nu vor avea inaltime mai mica din cauza pubertatii precoce astfel incat se poate monitoriza situatia si nu este obligatorie tratarea lor.

Atunci cand se recurge la tratament medicamentos  efectele cele mai bune sunt obtinute cand tratamentul se introduce la o varsta mai mica. O inaltime finala normala poate fi obtinuta daca tratamentul este introdus inainte ca varsta osoasa sa fie prea avansata (mai mare de 12 ani la fete si 13 ani la baieti).

Adaugă comentariu nou

Plain text

  • Taguri HTML permiseŞ <br>
  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
3 + 8 =
Rezolvați această problemă aritmetică simplă și introduceți rezultatul. De exemplu, pentru 1+3 introduceți 4.