Fimoza

Definiţie:

Fimoza este definită prin existenţa unui orificiu prepuţial strâmt, datorită unui inel fibros prepuţial, care nu permite decalotarea glandului.

Poate fi considerată fiziologică până la vârsta de 4-5 ani.

Fimoza poate fi:   - congenitală: se asociază frecvent şi cu un exces prepuţial „în bot de tapir”;                                                             - secundară: unor infecţii locale (balanopostite) sau după  decalotarea forţată care lezează prepuţul şi duce la formarea unor fisuri  prepuţiale ce se cicatrizează stenozant, având ca rezultat final fimoza.            

Diagnostic:

Pe baza examenului clinic cu observarea unui inel fibros prepuţial, care nu permite decalotarea glandului şi cu un exces prepuţial „în bot de tapir”.

Aspecte clinice:

La sugar şi copilul mic orificiul prepuţial este îngustat fiziologic, însă în lipsa unor fenomene inflamatorii locale, până la vârsta de 4-5 ani se dilată progresiv, permiţând o decalotare facilă.

Intre prepuţ şi gland pot exista aderenţe strânse, se poate acumula o secreţie fiziologică numită smegma (cu aspect de brânză), care realizează o decalotare naturală a glandului.

La majoritatea copiilor mici fimoza este mai degrabă fiziologică decât patologică, prepuţul fiind incomplet separat de epiteliul glandului penisului (aderenţe balanoprepuţiale fiziologice).

La copiii mai mari şi la adulţi fimoza este mai frecvent patologică decât fiziologică.

Fimoza patologică (congenitală sau secundară) predispune la tulburări disurice, infecţii locale şi ascendente; la copiii mari realizează un obstacol subvezical şi poate genera reflux vezico-ureteral şi infecţii urinare recidivante.

Complicaţiile fimozei:

1. Balanita – o inflamaţie a mucoasei glandului penian;

 2. Balanopostita – presupune şi infectarea mucoasei prepuţiale.

Aceste inflamaţii, foarte rare la copii, sunt de obicei rezultatul suprainfecţiei bacteriene  sau fungice a smegmei.

Clinic: dureri locale, edem inflamator, tulburări disurice, eventual febră; predispun la infecţie urinară ascendentă.

Tratament: debridare locală, lavaj cu soluţii slab antiseptice, aplicare de unguente cu antibiotic (ex. Nidoflor, Baneocin, Neopreol, etc.).

După retrocedarea fenomenelor infalamatorii se apreciază oportunitatea fimotomiei.

3. Parafimoza –  apare în caz de fimoză, prin decalotarea forţată, când inelul fimotic scleros comprimă şanţul balano-prepuţial şi împiedică recalotarea glandului.

Se produce o stază limfo-venoasă cu edem masiv al glandului şi prepuţiului.

Parafimoza neglijată duce la necrozarea şi sfacelarea prepuţiului şi glandului.

Tratamentul fimozei:

 La copii fimoza fiziologică (aderenţele balano-prepuţiale) trebuie tratată numai dacă generează probleme evidente: balanopostite, obstrucţie sau disconfort urinar.

 Academia Americană de Pediatrie recomandă spălarea uşoară cu apă şi săpun, dar în special nu recomandă decalotarea forţată.

1. Aplicarea locală a unei creme cu steroizi, cum este betametazona (Betaderm), de două ori pe zi timp de 4-6 săptămâni pe prepuţ. Este o metodă simplă, ieftină şi eficientă. Alte exemple de unguenţi eficienţi: propionatul de clobetasol 0.05%  (Dermovate).

2. Dilatarea şi întinderea prepuţului (metoda Beaugé): pielea aflată sub tensiune (întindere) se extinde prin apariţia de celule suplimentare. Prin întinderea uşoară pe o perioadă mai lungă de timp se obţine o creştere permanentă a dimensiunilor prepuţului. Întinderea manuală poate fi făcută de către părinţi fără ajutorul medicului. Are avantajul că păstrează ţesutul prepuţial şi nervii care asigură plăcerea sexuală.

3. Fimotomia dorsală Duhamel corectează fimoza printr-o incizie longitudinală în zona îngustată a prepuțului, urmată de suturare transversală.

4. Circumcizia este soluţia chirurgicală tradiţională în cazul fimozei patologice. În prezent este folosită doar în fimozele cicatriciale.