Publicat la: 
3/05/2013

Minivacanța de 1 Mai și Paște e în toi. O vară stranie a năvălit după o primăvară cvasi-inexistentă. Am trecut de la ghiocei la tei în floare, de la cizme la sandale, de la palton la rochii cu bretele. Văd deja pe stradă petece de piele arsă lângă zone albe ca zăpada. Dacă încerc să sfătuiesc pacienții să reînceapă să exerseze aplicarea cremei de protecție solară, primesc un răspuns în cel mai bun caz mirat „Deja!?”

Știți că s-a constatat că persoanele care au un obraz expus spre lumină prin natura profesiei (șoferi, lucrători la birou în aceeași poziție ani de zile etc), au un risc mai mare de a face cancer de piele pe acel obraz? Studiul fost făcut în Anglia, unde nu e chiar soare, între noi fie vorba...

Despre ce vorbim?

Vorbim despre un obicei care să ne țină tot anul, oricât nu ne place că textura cremelor de protecție solară e uneori vizibilă. Producătorii fac eforturi, avem acum creme colorate, fonduri de ten și pudre cu protecție maximală, spayuri invizibile pentru bărbați.

Soarele e un drog, expunerea la ultraviolete ne crește serotonina, hormonul fericirii și ne face să vrem și mai mult... Soarele înseamnă celebrarea vieții, în esența sa, are rol sterilizant, distruge microbii din încăperi dar și de pe suprafața pielii. Stimuleaza producția de vitamina D, mai nou atât de adânc implicată nu doar în sănătatea osoasă ci și în procesele imune, și în echilibrul psihic.

Să nu confundăm însă vacanța la soare cu bronzul. Bronzul e o formă de apărare a pielii de arsura solară. Cu cât se produce mai rapid e semn că arsura a fost violentă, capabilă să agreseze ADN-ul celular și să genereze displazii celulare și înmulțire necontrolată.

Vorbim despre renunțarea la bronz. E ca renunțarea la fumat. Are în spate amenințarea unei morți stupide, care poate fi prevenită.

Rata melanomului crește în rândul tinerilor și copiilor. Greu de explicat de ce- generații la care se cumulează tare imunologice, expuneri necontrolate la soare de la vârste fragede...Din păcate nu putem face nimic, doar reducerea expunerii inutile la soare, toate celelalte mecanisme determinante nu ne sunt accesibile.

Scopul vacanțelor, am mai spus-o, trebuie să fie distracția nu bronzul

Recunosc cinstit. Nici mie nu îmi place să mă dau cu cremă. Generația mea stătea încă la soare la ora 14.00 când eu eram studentâ. Nu se auzise de creme de protecție, doar de uleiuri de bronzat. Dar după anii adolescenței când furam tot soarele de 1 Mai ca să apar prima ciocolatie din clasa mea, când mi-am început specializarea în dermatologie și am învâțat să îmi analizez alunițele, atrebuit să scot patru care păreau periculoase. Din cele patru, două aveau un grad semnificativ de displazie-cu alte cuvinte erau precancere.

Acum mă bucur de soare de sub umbrelă, admir strălucirea razelor pe valuri, nu ies de la umbră decât până în ora 10.00 și după 17.00, trag chiulul de la cremă zece minute după ce am intrat în apă, iar dacă la sfârșitul vacanței mama mă privește nemulțumită și îmi spune „Nici nu se vede că ai fost la mare”... ei bine, sunt satisfăcută.

Pe de altă parte, neglijența își poate spune cuvântul la profesiile care impun expunere la soare ca și la împătimiții sporturilor în aer liber. Aceștia trebuie să își aplice crema cum își pune sudorul masca de protecție, cum își atrânge alpinistul coarda de siguranță. Trebuie să fie un gest reflex, educat îndelung încât să îl faci pe negândite.

Azi, copiii noștri învață la școală aceste gesturi simple, ne surprind cerându-ne să îi dăm cu cremă când ies la joacă sau de sub umbrelă.

Ar fi păcat ca noi, adulții fără reflexe, să le tăiem elanul (cum am mai auzit pe plajă sau în parc), spunându-le disprețuitor „Lasă-mă cu prostiile astea!”.