Publicat la: 
2/05/2013

Transpirăm fiziologic, natural, ca un mecanism de termoreglare. Prin mecanisme mai complicate, transpiram cand suntem bolnavi, tot ca să ne scădem temperatura corpului şi să eliminăm o parte din toxine. Ce ne facem însă când, sănătoşi fiind, ne facem lac de apă în palme, pe faţă sau în axile, la cea mai mică emoţie sau expunere la căldură?

Cei care au acestă boală, numită hiperhidroză, ştiu cât de dificile devin cele mai simple gesturi sociale (ca strânsul mâinii) sau profesionale (ca mânuirea stiloului). Ştiu că nu poţi purta haine colorate pentru că pata de la axilă se vede dizgraţios şi jenant. Uneori, problema se complică prin colonizarea bacteriană şi micotică ducând la infecţii sau miros neplăcut.

Hiperhidroza poate fi primară (persoana este altfel sănătoasă, nu suferă de nici o boală care să îi genereze excesul de transpiraţie) sau secundară unor boli endocrine sau metabolice (afecţiuni tiroidiene, suprarenale, diabet).

Hiperhidroza primară, fără cauză cunoscută, afectează în jur de 2-3 % din populaţia adultă şi are următoarele caracteristici: transpiraţie excesivă cu durata peste 6 luni, care are cel puţin două caracteristici suplimentare: afectează ambele părţi ale corpului, apare cel puţin o dată pe săptămână, începe înainte de 25 de ani, nu se manifestă în somn, mai afectează şi alţi membri ai familiei.

Cum o tratăm ?

Tratamentele conservatoare, locale constau în aplicarea de antiperspirante care conţin cel mai des săruri de aluminiu în concentraţii de 10-15-20%. Această substanţă blochează producţia de transpiraţie şi duce şi la o distrucţie parţială a glandelor sudoripare. Are dezavantajul că este iritantă şi că efectul unei aplicaţii durează maximum câteva zile. Totuşi, este prima opţiune recomandată de tratament, datorită accesibilităţii, eficienţei şi preţului scăzut. Glicopirolatul este o a doua substanţă folosită, în special la cei cu hipersudoraţie cranio-facială.

Iontoforeza (sau ionoforeza) este o metodă fizio-terapică prin care, cu ajutorul unui curent electric foarte slab trecut prin apă între doi electrozi aplicaţi pe piele pe zonele care transpiră în exces, se reduce activitatea glandelor sudoripare. După o serie de şedinţe a 20-30 de minute se fac şedinţe de întreţinere o dată pe săptămână. Eficienţa metodei creşte dacă în apă se introduc substanţe active (săruri de aluminiu, anticolinergice, toxina botulinică).În România această metodă este puţin răspândită, dar în SUA s-au aprobat deja aparate de iontoforeză uscată pentru uz la domiciliu.

Injectarea de toxină botulinică pentru a decupla glandele sudoripare de la terminaţiile nervoase, reducând răspunsul la stimuli emoţionali şi termici, este considerată azi cea mai elegantă metodă de a reduce transpiraţia nedorită. Este metoda preferată pentru transpiraţia axilară, mai puţin indicată pentru cea plantară şi palmară, care sunt zone foarte dureroase. Tratamentul constă în injectarea substanţei în câteva puncte în rombul axilar, care poate fi anesteziat în prealabil cu cremă anestezică sau prin aplicarea de pachete de gheaţă. Efectul se produce în câteva zile şi durează câteva luni, perioada liberă crescând progresiv cu numărul de injectări.

Distrucţia glandelor sudoripare cu ultrasunete este o metodă de tratament recent aprobată în SUA, care pare promiţătoare şi sigură, urmând ca timpul să verifice aceste premise.

Folosirea de medicamente sistemice este limitată de fectele adverse ale acestora (uscăciunea gurii, probleme digestive etc).

Tratmentele chirurgicale, aplicabile în special pentru transpiraţia axilară, constau în aspirarea glandelor sudoripare, cu canule introduse prin mici incizii de 1 cm în câteva puncte după anestezie locală tumescentă prealabilă. O altă metodă este excizia parţială sau totală a rombului axilar care conţine glandele hiperactive. Procedura este ireversibilă, de obicei nu necesită repetare sau corecţii.

Denervarea simpatetică este o procedură chirurgicală dramatică rezervată hipersudoraţiilor abundente axilare, palmare şi cranio-faciale, rezisente la alte tratamente.

Hipersudoraţia compensatorie ( transpiraţia în exces se mută pe alte zone) se observă în toate procedurile într-o rată de aproximativ 5%.

Transpiraţia în exces este o afecţiune care nu are risc vital şi are riscuri minore pentru sănătate. Ca atare, metodele de combatere trebuie folosite progresiv şi proporţional cu gravitatea afecţiunii. Consultul medicului este esenţial în încadrarea nolii şi excluderea unor cauze patologice care pot fi importante şi tratabile.